Cartea in 100 de cuvinte - selectia Z.D.

21 sep 2007 Ziarul Financiar

Eugene Ionescu
Teatru X. Macbett. Ce nemaipomenita aiureala!
Editura Humanitas
Prima dintre cele doua piese a avut premiera in 1972 si este o rescriere in cheie grotesca a tragediei lui Macbeth. "Ideea mi-a fost data de cartea lui Jan Kott Shakespeare, contemporanul nostru. Am facut-o ca sa arat ca orice om politic e un paranoic si ca orice politica duce la crima." Cea de-a doua piesa a fost scrisa in 1973 si pune problema raului in lume. Cu aceasta piesa "cred ca am introdus in teatrul modern acest lucru destul de dificil: monologul lung". Traducere din franceza si note de Vlad Russo si Vlad Zografi.

Stuart Kelly
Cartea cartilor pierdute
Editura Nemira
Exista carti care s-au distrus; altele care au fost distruse si lipsesc; altele s-au pierdut, in sensul ca au fost ratacite, si nu li s-a mai dat de urma; altele n-au fost terminate de autori; in sfarsit, ultima categorie de carti pierdute sunt cele ramase pe veci embrionare, opere pe care autorul le-a planuit si la care a lucrat, dar pe care nu a ajuns niciodata sa le scrie. Cartea cartilor pierdute este o istorie alternativa, un epitaf si un priveghi, o biblioteca ipotetica si o elegie pentru ceea ce ar fi putut fi. Traducere din limba engleza de Irina Negrea.

Chiara Alessandro, Francois-Xavier Gauroy
Revolucion!
/> Pro Editura si Tipografie
Un roman de debut, un thriller istoric care isi poarta cititorul in revolutia din Cuba. In noaptea dintre ani, in camera unui hotel de lux din Havana, Rachel, o tanara jurnalista americana, se trezeste intr-o stare de amnezie, alaturi de cadavrul altei femei. Detinatoare, fara sa stie, a unui secret de stat, urmarita de oameni mascati, ea nu are decat cateva ore sa-si salveze viata. Impreuna cu Enrique, Rachel patrunde in misterele Havanei si ale destinelor incrucisate ale lui Guevara, Castro, Hemingway, Ava Gardner si al gangsterului Meyer Lansky. Traducere de Mihaela Mazilu.


Ion Buzasi, Sergiu Pavel Dan, Aurel Podaru
Pavel Dan si Blajul
Editura Clubul Saeculum
Autorii reproduc prozele, studiile, articolele si recenziile scriitorului publicate in revista Blajul, alte scrieri contingente cu orasul ardelean, schite dar si ciorne, memorii, prefigurari ale unor povestiri ulterioare, incredintate in 1937 lui Ion Chinezu, considerate pierdute, dar regasite ulterior de Ion Negoitescu. Sunt reproduse, de asemenea, fragmente din monografiile care
i-au fost consacrate, evocari ale celor care l-au cunoscut, precum si un interesant capitol de corespondenta. Prefata si cronologia volumului sunt semnate de fiul prozatorului, Sergiu Pavel Dan.

Peter F. Hamilton
Steaua Pandorei. 2 volume
Editura Tritonic
In secolul 24, omenirea a colonizat deja galaxia. Gaurile-de-vierme leaga cele peste sase sute de planete ale Commonwealthului, reintinerirea este accesibila tuturor, iar cele cateva rase extraterestre descoperite convietuiesc in pace cu oamenii. Atunci cand descopera disparitia unor stele aflate la o mie de ani-lumina distanta, un astronom anonim intuieste ca viata linistita a societatii umane ar putea lua sfarsit. Este construita o nava cu viteza superluminica pentru a ajunge pana in indepartatul sistem Dyson. Traducere de Mihai-Dan Pavelescu.

Yorgos Seferis
Sase nopti pe Acropole
Editura Omonia
Un "roman de sertar" al scriitorului grec Yorgos Seferis (1900-1971), care a adus Greciei, in 1963, cel dintai Premiu Nobel pentru Literatura. Aparuta postum (in 1974), cartea este o clara anticipare a "romanului-palimpsest" al lui Lawrence Durrell. Sapte personaje, printre care se numara autorul insusi, ascuns sub nenumarate masti, evolueaza, in luminile unei luni misterioase, pe scena ateniana a sfarsitului de deceniu 2 al secolului trecut. Roman simbolic, apartinand unui maestru al artei poetice. Traducere, tabel cronologic si cuvant inainte de Claudiu Sfirschi-Laudat. Postfata de Victor Ivanovici.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.09.2007

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Cartea
, in
, 100
, de
, cuvinte
, -
, selectia
, Z.D.
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
vreaupresedinte.ro
Inchide