Mica galerie
Dorinţa de împodobire a interiorului cu opere de artă ( sau ceea ce se credea că sunt acestea) a luat de-a lungul istoriei forme din cele mai diverse.
Între acestea predicţia pentru sculpturi mici dimensiuni, adaptate la dimensiunile încăperilor a fost una din cele mai importante ceea ce a dus adesea la constituirea unor „mici galerii” de statuete, unele adevărate artifacte, mai ales în cazul caselor şi palatelor păturilor avute.
Denumirea cel mai adesea uzitată este aceea de statuetă sau figurină, de porţelan, de ceramică, iar, mai nou, din plastic , servind ca ornament şi reprezentând figuri umane sau animaliere.
De la un moment dat şi-a făcut loc aceea de bibelou (din franceză), mic obiect de artă care se pune pe mobile, pe etajere etc. pentru a decora un interior
Istoria statuetelor
...este milenară, iniţial îndeplinind rosturi rituale sau ceremoniale, de aceea fiind descoperite mai ales în morminte.
Statuetele din Epoca Pietrei erau realizate din fildeş sau piatră mai puţin dură. A devenit celebră aşa-numita „Venus din Willendorf" descoperită pe teritoriul Austriei actuale şi datată cu peste 22.000 de ani în urmă. Astfel de reprezentări feminine sunt realizate cu pieptul, pântecul şi şoldurile exagerate, sugerând puterea femeii de a genera viaţă, deci încadrându-se în cultul fertilităţii, au fost descoperite în întreaga Europă.
O altă statuetă, devenită celebră, este aceea a „Gânditorul de la Hamangia” găsită pe teritoriul României. Statueta a fost modelată în epoca pietrei acum 8000 de ani, însoţită de o altă statuetă, reprezentând o femee. Cele două piese sunt singurul ansamblu preistoric în cadrul căruia fiecare dintre ele are o personalitate vizibil exprimată care se completează reciproc. O comisie UNESCO a inclus „Gânditorul de la Hamangia” într-o listă scurtă de 10 artefacte ale lumii care nu ar trebui să dispară niciodată.
Figurine, cele mai multe cu rosturi rituale, au fost descoperite şi în Asia, Africa, datând din perioada 25.000-30.000 î. Ch.
În Grecia antică arta statetelor, realizate din ceramică, s-a dezvoltat mai ales în perioada Hellenistică, cele mai cunosacute fiind „figurinele de Tanagra”.
La Roma, statuetele erau confecţionate mai ales din bronz, având în special semnificaţii votive, prezente în temple.
După ce şi-au făcut apariţia în China, statetele din porţelan au pătruns şi în Europa, cele mai cunoscute fiind cele produse la Meissen, Dresda. Celebre în acest sens sunt cele produse în manufacturile Rosenthal. Şi în în Tirolul de sud, au fost produse frumoase statete care s-au răspândit în toată Europa, inclusiv în România.
Cu vremea, motivele figurinelor s-au diversificat, câştigând teren cele cu aspect comic, iar, în ceea ce priveşte materialul, ele au început să fie confecţionate din sticlă sau cristal, cum sunt statuetele Swarovski.
Nu trebuie trecut cu vederea vederea că uneori adevărate opere de artă erau piesele pentru jocul de şah, confecţionate şi din jad.
De asemenea, s-a dezvoltat confecţionarea figurinelor ca jucării, mai ales în ceea ce priveşte păpuşile bunicilor noastre.
În România
...statetele au pătruns de pe la mijocul secolului XIX, mai întâi desigur în reşedinţele şi palatele aristocratice. De fapt, exista deja o tradiţie rurală în forma figurinelor de lut.
În afară de imaginile interioarelor, în care adesea sunt prezente statuete aflate pe mobile de stil, există şi unele consemnări literare: „În sfîrşit, vrând să-l aline, îi arătară două statuete de bronz” (C Negruzzi); „Din Alexandria am cumpărat... două figurine indicând două divinităţi necunoscute, tot de marmoră” (C. Bolliac); „Odaia din fund, cu două ferestruici spre curte, un pat de tablă, un lavabou, o masă rotundă, trei scaune, un dulap hodorogit şi cîteva fleacuri botezate bibelouri de familie erau a lui Titu” (Liviu Rebreanu).
Statuetele, bibelurile au devenit şi metafore: [O cioară] „posomorîtă ca o Figurină de cărbune /Cu nuanţe de cacao” (George Topârceanu); „...În linişte şi-n lumina scăzută, deodată apărură lângă stufuri bibelouri neclintite pe tablale verzi de frunze de nufăr: găinuşi şi cristei de apă” (Mihail Sadoveanu).
Desigur trebuie citate versurile din „Romanţă fără ecou” de Ion Minulescu:
„Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an.”
Iar, după criticul Barbu Cioculescu, „Constructia unei poezii echivalează cu cioplirea unei statui în marmura, fie doar numai a unei statuete.”
De la bibelouri la peştele de sticlă
Tradiţia statuetelor s-a păstrat până astăzi. Persoanele cu posiblităţi îşi împodobesc vilele cu exemplare de valoare, pe care le pot achiziţiona din magazinele de antichităţi.
Cei cu posiblităţi mai modeste îşi ornează apartentele de bloc cu bibelouri contrafăcute pe care le pot găsi prin târguri, între care aşa-numitul şi larg răspânditul „peşte de sticlă”.
Adesea, asemenea interioare se disting prin abundenţa de statete şi bibelouri răspândite pe mobile, prin vitrine de care proprietarii lor sunt mândri. „De gustibus”...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
