Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (XLII). Anatomia locuinţei: Faţada/ de dr. Alexandru Popescu

Ornamente pe str. Batiştei

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

26.05.2016, 23:35 246

O interfaţă

...a locuinţei  este faţada casei asigurând relaţia sa cu mediul natural, dar şi acela social.

În afară de funcţia sa practică, de protecţie, faţada îşi are şi rosturi estetice, arhitecturale. Ea oglindeşte stilurile predominante într-o anumită epocă, aşa cum se concretizează ele în creaţia arhitecţilor vremii, dar şi preferinţele proprietarilor imobilului, constituind o „carte de vizită” a statutului social al acestora.

În tot cazul, faţada clădirii este aceea care îi asigură personalitatea, constituind astfel o mărturie importantă a istoriei arhitecturii, ca şi a aceleia sociale, politice şi culturale.

Provenind din termenul francez („façade”) sau italian („facciata”), el desemnează  partea dinspre stradă sau partea unde se găseşte intrarea principală a unei clădiri.

 

În literatura universală

...se regăsesc unele ecouri ale „faţadei”, adesea cu conotaţii etice:

- Tudor Arghezi: „Dezvaţă-te să respecţi faţada până ce n-ai văzut interiorul”.

- Henrik Ibsen; „Toată această faţadă aurită şi sulemenită, pe care înalta societate o etalează, ascunde goliciune şi putregai” („Stâlpii societăţii”)

- Alexandru Macedonski: „Pe faţada sculpturală/ De mari fluturi sărutată”  („Poema rondelurilor, 1927)

Umorul franţuzesc se oglindeşte într-o exprimare a actriţei Jeanne Moreau: Oamenii care îmbătrânesc sunt ca muzeele. Nu faţada contează, ci comorile din interiorul lor.”

 

Ornamentele

...constituiau cele mai răspândite „podoabe” ale clădirilor, evoluţia lor, mai ales în Bucureşti, urmând principalele momente ale evoluţiei arhitecturii, dar şi a artelor plastice aplicate.

A existat o adevărată „modă” a ornamentelor care se regăsesc pe faţadele a numeroase reşedinţe şi imobile în forme diversificate, de la cele geometrice la acelea vegetale. Să nu uităm că arhitectura populară a cunoscut şi ea o bogată tradiţie a ornamentelor.

Desigur, ornamentica şi-a avut perioada ei de „glorie” în construcţia palatelor de diferite categorii, ea fiind realizată în piatră, uneori chiar cu motive mitologice sau artistice. Este cazul Palatului Cantacuzino dar şi al Palatului Sutu, a unor construcţii  mai noi, „Casa Minovici” sau „Casa Titulescu”, dar şi a unor clădiri oficiale cum este aceea a Băncii Naţionale sau a Universităţii.

Odată cu „avântul constructiv” de la sfârşitul secolului XIX, ornamentica clădirilor, a locuinţelor înregistrează, la rândul ei, o dezvoltare apreciabilă, marea majoritate a construcţiilor, chiar unele mai modeste, fiind împodobite cu diferite modele. Din motive economice, prevalează cele în stucatură, în care ornamentul arhitectonic în relief al exteriorului  şi interiorului este executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. Desigur, aceasta a dus la o anumită perisabilitate a ornamentelor, mai ales în ultimii ani când interesul scăzut pentru conservarea şi restaurare caselor a făcut ca multe dintre ele să devină… amintiri.

Mai ales la clădirile de reşedinţă, este folosit şi metalul (fierul forjat) şi, mai rar, chiar lemnul, la unii stâlpi de susţinere.

Mult mai rar sunt folosite ornamentele pictate care însă s-au degradat rapid.

O „inovaţie” (nu chiar aşa de nouă, dat fiind că a fost folosită şi în Evul Mediu, în diferite oraşe europene) este utilizarea plăcilor de faianţă, în special în cadrul stilului neoromânesc, cum este cazul „Casei Doina” de la Şosea. De altfel, acest stil a adus cu sine, comparativ cu clădirile „moderniste”, cubiste, şi o revenire a interesului pentru ornamentarea clădirilor.

În ceea ce priveşte motivele, prevalează cele vegetale, reproduse mai mult sau mai puţin realist, formând adesea adevărate „ghirlande” pe faţadele clădirilor. Şi motivele geometrice (nonfigurative) cunosc o largă răspândire şi denotă adesea o fantezie apreciabilă.

Restaurarea ornamentelor de pe clădiri ridică probleme dificile, dat fiind că meseria celor care le realizau  a dispărut de multă vreme. Cu toate acestea, pe internet pot fi găsite numeroase anunţuri ale unor firme de construcţii care „se laudă” că pot împodobi faţadele clădirilor, chiar şi acelea noi cu ornamente care însă sunt confecţionate din plastic şi alte materiale „moderne”…

        

Statui şi basoreliefuri

Faţă de restul Europei împodobirea construcţiilor civile ale Bucureştilor cu sculpturi şi basoreliefuri este o apare mai târziu, cam în cea de a doua jumătate a secolului XIX şi începutul celui următor, odată cu construcţia palatelor, atât a celor particulare, cât şi a celor oficiale.

În continuare, această preocupare cunoaşte o răspândire destul de mare, Capitala sau o parte a sa devenind o adevărată  „galerie în aer liber”. Asemenea artifacte erau realizate de artişti străini, dar şi români, şi, fără a se distinge printr-o valoare plastică deosebită, ele au jucat un anumit rol în evoluţia stilurilor arhitecturii oraşului.

În ceea ce priveşte materialele din care erau realizate, cele care împodobeau palatele erau din piatră, iar, la  decorarea clădirilor mai modeste, erau folosite şi alte materiale mai puţin scumpe.

Tematica este destul de variată, de la tot felul de motive naturale sau geometrice la reprezentări umane şi, în ceea ce priveşte, basoreliefurile, scene în special de inspiraţie mitologică.

Printre palatele civile şi administrative împodobite cu statui şi basoreliefuri se numără Palatul Poştei, Palatului Casei de Economii şi Consemnaţiuni, Palatul Băncii Naţionale a României (grupul statuar este realizat de I. Georgescu şi Ştefan Ionescu Valbudea), Palatului Universităţii (sculptor Karl Storck).

În perioada mai nouă, este de remarcat Palatul Facultăţii de Drept (cu sculpturi de Ion Jalea, Costin Georgescu şi Mac Constantinescu) şi clădirea Operei Române împodobită cu statuile a patru muze.

În afară de acestea sunt de menţionat o serie de reşedinţe şi imobile împodobite cu statui şi basoreliefuri ca, de exemplu, statuia de pe Str. Grigore Alexandrescu, balcoanele cu statui de pe Bulevardul Lascăr Catargiu, Strada Mendeleev, casele cu reprezentări „mitologice” de pe străzile  Arghezi, Vespasian, logofăt Luca Stroici, casele cu medalioane de pe Str. Biserica Amzei, Rossini şi Ady Endre, faţada „Carului cu bere” de pe Str. Stavropoleos, ca şi a aşa-numita „Casă a Miţei Biciclista” de pe Str. Biserica Amzei. De o calitate deosebită sunt basoreliefurile care împodobesc Casa Minovici,  Casa Storck, precum şi din Pasajul Vilacrosse.

 

„Legea faţadelor” întârziată

Pericolul real al degradării unor clădiri, unele de patrimoniu, mai ales a faţadelor lor, partea cea mai vizibilă a imobilelor, a făcut necesară  adoptarea cu mare întârziere, a Legii  nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor („Legea faţadelor”). Legea viza obligaţia reabilitării faţadelor imobilelor din zonele protejate de către proprietarii acestora, sub anumite sancţiuni. De fapt, lucrările de reabilitare a faţadei trebuiau executate pentru întreg imobilul, indiferent de forma de proprietate asupra acestuia. Pentru aplicarea acestui act normativ, până pe 10 noiembrie 2011, primăriile erau obligate să inventarieze toate clădirile cu faţada deteriorată şi sa-i notifice pe proprietari să le repare. Termenul final de executare a tuturor operaţiunilor era anul 2013..

Care este în momentul de faţă situaţia ? Până în 2015, au fost identificate 2.208 de imobile, fără ca aceasta să ducă la rezolvarea problemei, căci, aşa cum declara  arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, termenul de identificare a clădirilor şi a proprietarilor lor s-a dovedit prea scurt. Nici condiţiile de finanţare, de sprijin pentru proprietarii care nu au resurse pentru a trece la repararea faţadei nu au fost lămurite până la capăt.

De fapt întreaga operaţiune înregistrează o apreciabilă întârziere, intrând într-un adevărat impas.

Pe de altă parte, a apărut şi o metodă de eludare a legii prin reabilitarea doar a faţadei parterului.

Foarte adesea, atunci când s-a procedat la reabilitarea unor faţade, ornamentele au dispărut sau au fost realizate cu tot felul de materiale „moderne”.

Aşa cum se arată într-un material redactat de asociaţia „Rezistenţa urbană”, există pericolul ca „Identitatea oraşului, reprezentată de clădirile vechi valoroase, se va dilua până în punctul în care n-o să mai recunoaştem stilurile de arhitectură sau când au fost construite clădirile.”

În tot cazul, un alt rezultat indirect al acestui impas este înmulţirea anunţurilor postate pe faţadele a numeroase clădiri:  „Atenţie, cade tencuiala” şi nu numai...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO