În incursiunea noastră din vârful acoperişului prin toate părţile sale componente am ajuns la „hotarele” gospodăriei care marchează locul casei în natură, dar mai ales în comunitate, oraş.
Cele două componente de care ne ocupăm în acest episod al serialului nostru îndeplinesc funcţii deosebite: în vreme de gardul desparte, protejează locuinţa, poarta permite contactul cu lumea exterioară, deci apropie. De altfel, accepţiunile înrudite ale acesteia din urmă trimit la realităţi sociale, politice: regiune periferică din jurul unui oraş, al unui ţinut, al unei ţări; margine, hotar.
În ceea ce priveşte gardul, care este nelipsit în peisajul oraşului, satului, el îndeplineşte funcţia practică de împrejmuire, deci desparte.
În religie, politică, artă
Importanţa acestor două elemente ale gospodăriei a inspirat o serie de expresii, locuţiuni cu o vechime apreciabilă şi circulaţie largă.
„Poarta”
„a bate la toate porţile” = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea; „Poartă de scăpare” = mijloc de a ieşi dintr-o situaţie dificilă.
Un proverb românesc ne încredinţează că „Ochii sunt poarta către suflet”, iar unul francez afirmă că „Virtutea e poarta fericirii”.
Nu putem trece cu vederea că, în cultura şi obiceiurile populare, poarta s-a bucurat de un loc privilegiat. În primul rând, ea marca „hotarul”, „pragul” dintre lumea exterioară şi aceea a casei care adesea era periculos de trecut, deci era nevoie să fie practicate anumite rituri. (Ioana Popescu, „Atenţie la praguri!”, în „Magazin istoric”, 1/2013).
Dintre numeroasele definiţii ale porţii formulate de diferite personalităţi o amintim pe aceea aparţinând lui Choa Kok Sui, unul dintre întemeietorii sistemului Yoga: „Sufletul este poarta de intrare către paradisul dinlăuntrul tău”.
Există numeroase expresii care evocă porţi în religie („Poarta raiului”), politică („Înalta Poartă”, deci Imperiul otoman). Şi în artă există o serie de evocări ale porţii, dintre care o amintim pe aceea a lui Constantin Brâncuşi, după care Poarta Sărutului „reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie”.
„Gardul”
„A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiştea-n gard” = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafă, o prostie; „A lega (pe cineva) la gard” = a prosti, a păcăli (pe cineva); „A sări peste garduri” = a avea o comportare imorală, a umbla după aventuri amoroase; „A sări pâreazul”;
„A sări peste (sau dincolo de) gard” = a depăşi limita admisă (prin atitudinea, faptele sale); „A lega (ceva) la (sau de) gard” = a abandona, a renunţa (la ceva).
Dintre proverbele româneşti legate de acest element al gospodăriei este de amintit acela după care „Averea-i gard de nuiele, sărăcia-i zid de piatră”.
Poate este de amintit şi refrenul unei romanţe cu mare circulaţie „De ţi-ar spune poarte ta”...
După părerea scriitorului american Dudley Nichols „Teama este cel mai înalt gard”.
De la stilul Louis XIV la Art Deco
Faptul că este primul element al gospodăriei cu care ia contact cel ce pătrunde în ea a făcut ca poarta să aibă nu numai rosturi practice, ci şi reprezentative şi estetice potrivit stilurilor predominante în anumite perioade, dar şi preferinţelor proprietarului. În orice caz, „porţile” pot fi considerate adevărate „cărţi de vizită” ale gospodăriei şi proprietarului ei.
Astfel, ornamentarea porţilor, mai ales ale palatelor la sfârşitul secolului al XIX-lea, se datorează unor destul de variate influenţe, pornind de la stiluri precum Louis XIV sau Louis XVI, până la stilurile neoclasice, neogotice, eclectice.
Dintre edificiile Bucureştilor prevăzute cu porţi cu virtuţi artistice sunt de amintit Ateneul român, Palatul Cantacuzino, Palatul Cotroceni, Casa Assan, Palatul Ministerului Agriculturii, sediul Fundaţiei Elias de pe strada Clemenceau.
Porţile unor palate, cum este aceea a Băncii Naţionale sau a Palatului Ghica, sunt împodobite cu statui.
La începutul secolului al XX-lea, curente precum Art Nouveau sau Art Deco au impus decoraţii de un deosebit rafinament, ornamente cu linii sinuoase pe fundal geometric. Aceste inovaţii sunt prezente la construcţia unor blocuri, dar şi a unor locuinţe cum sunt cele de pe Strada Nicolae Iorga, Calea Plevnei, Strada Căderea Bastilei.
Pot fi, de asemenea, amintite unele încercări de imitare a aspectului porţilor tradiţionale, precum şi decorarea lor cu motive de asemenea sorginte în cadrul „stilului neoromânesc”. În ceea ce priveşte construcţiile noi, în mod fatal, poarta a trebuit să dispară, astfel rolul de „loc de întâlnire” pe care îl juca aceasta a fost înlocuit cu… uşa blocului…
Şi totuşi vilele construite în ultima vreme respectă tradiţia, fiind prevăzute cu frumoase porţi după gustul şi... posibilităţile materiale ale proprietarului.
De la piatră la fier forjat
În ceea ce priveşte materialul, treptat, atât în construcţia gardurilor, ca şi a caselor, lemnul, zidăria, sunt înlocuite cu metalul, folosirea fierului forjat, spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Desigur, această tendinţă este specifică palatelor şi reşedinţelor, dar ea se manifestă, desigur într-o manieră adaptată, şi la casele din diferite cartiere ale Capitalei.
O serie de palate, clădiri rezidenţiale sunt împrejmuite cu garduri de zidărie combinată uneori cu fier forjat, cum sunt cele de pe Şoseaua Kiseleff.
Asemănător unei broderii în fier forjat este gardul Universităţii de medicină.
Impunător şi cu o lungime apreciabilă este gardul care împrejmuieţe Palatul Filipescu Brâncoveanu de pe Bulevardul Aviatorilor, unde se află şi actuala locuinţă a lui George Becali ale cărei poartă şi garduri sunt... aurite.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
