O inovaţie
Dacă, aşa cum avut ocazia să constatăm în cuprinsul acestei rubrici, „casele de cartier” au constituit soluţia prin care păturile mai puţin avute s-au putut încadra în dezvoltarea edilitară a oraşului, vilele şi blocurile au fost rezultatul unui proces inovativ în acest domeniu.
Avându-şi originea în termenul latin (care de fapt, se referea la domeniul rural), „vila” desemnează o „Locuinţă cu înfăţişare voit rustică, elegantă şi spaţioasă, situată într-o grădină” (DEX). De fapt, această formă constructivă a luat naştere, în cazul Bucureştilor, după 1880 şi este rezultatul dezvoltării oraşului, asigurând, în acelaşi timp, noi direcţii de evoluţie a acestuia. Într-adevăr, construcţia de vile este legată de procesul de „lotizare”, „parcelare”, de atribuire prin vânzare, licitaţie de spaţii unor persoane cu posibilităţi materiale, aparţinând mai ales burgheziei, în spaţii ale oraşului în care acesta urma să se extindă. Perimetrul acestora era destul de mare, astfel încât el putea cuprinde şi amenajarea unei grădini, cel puţin în prima perioadă.
Un exemplu în acest sens este lotizarea spaţiului care va deveni parcul Ioanid, realizată după un proiect de urbanism întocmit de către municipalitate în 1909 şi executat, în mare parte, în perioada 1909-1914. Acest spaţiu se va transforma, cu vremea, într-un cartier luxos de vile (Cristina Woinaroski, „Lotizarea şi Parcul Ioanid”, 2007, Editura Simetria). Un asemenea proces, care a avut loc şi în diferite capitale europene (de exemplu, Londra), s-a desfăşurat şi în alte zone ale oraşului, de exemplu, perimetrul dintre Calea Dorobanţilor şi piaţa Victoriei (Cartierul Bonaparte), în viitorul cartier Domenii, dar şi în preajma Şoselei Kiseleff.
Din punct de vedere arhitectural, vilele, alături de blocuri, au fost domeniul în care au pătruns inovaţii tehnice, de racordare la diferite stiluri europene, dar şi de afirmare a talentului unor reprezentanţi de seamă ai şcolii de arhitectură româneşti.
În tot cazul, ele au pătruns într-un număr apreciabil în peisajul arhitectural al Bucureştilor, dovadă că un număr apreciabil dintre aceste imobile au fost înscrise în „Lista monumentelor istorice” care cuprinde…
112 vile
Potrivit datelor cuprinse în acest document, cele mai multe vile se află pe străzile din „cartierul capitalelor”: Atena, Haga, Londra, Paris, Praga, Sofia, Roma, Tirana, Tokio, Venezuela, Washington, Rabat.
Numeroase vile se află şi pe Şoseaua Kiseleff şi străzile din preajmă: Monetăriei, Gh. Brătianu, ca şi pe cele din preajma Bulevardului Aviatorilor, Aleea Modrogan, Aleea Alaxandru. Şi în zona cartierului Domenii, se află străzi cu vile (de exemplu: Alexandru Constantinescu).
Dar şi în zona centrală a capitalei, cum este de exemplu, Bulevardul Dacia, se găsesc o serie de construcţii din această categorie, ca şi în alte cartiere ale Bucureştilor.
Ca şi în cazul caselor, sunt menţionate puţine informaţii în legătură cu proprietarii acestor vile, ca şi data construcţiei lor (în general, se indică „prima jumătate a secolului XX”). Printre excepţii:
- Vilă, Str. Rabat nr. 20, 1880
- Casa Candiano, Str. Rabat 19, 1912-1913
Proiectul imobilului în stil neoromânesc aparţine arhitectului Cristofi Cerchez
- Vila Vernescu, Str. Al. Constantinescu, nr. 55
- Vila Sava Goiu, Str. Al. Constantinescu nr. 63 (dar acest imobil, după cum am putut constata, a fost „înlocuit” cu un bloc nou)
Alte denumiri se referă la membri ai familiei proprietarilor:
- Vila Mihaela, Str. Gheorghe Brătianu nr. 44, 1927
- Vila Aurelia, Str. dr. Mihail Mirinescu, nr. 4
Între palate şi vile
Uneori este dificil de făcut diferenţierea între reşedinţe mai ample, cu elemente de palate, şi vile. De fapt, interferenţele sunt caracteristice evoluţiei acestor structuri constructive care au păstrat asemenea aspecte până la impunerea formelor moderniste.
Câteva exemple de asemenea forme de „tranziţie”:
- Vila Adinei Woroniecki văduva lui Tache Ionescu, str. Ion Mincu nr. 19, după planurile arhitectului Alexandru Zaharia. Construcţia este ornată cu zvelte colonade, cu elementele decorative sculptate, cu frumoasă feronerie. Aici a locuit proprietara până la moartea sa în anul 1975, împreună cu Beatrice şi Hrandt Avakian care-şi organizaseră pentru un timp în acest imobil celebra lor colecţie de artă
- Vila Chrissoveloni-Cantacuzino din zona zona Parcului Cişmigiu, construită la sfârşitul secolului XIX de familia Chrissoveloni; la începutul secolului XX a fost vândută familiei Cantacuzino
- O altă vilă istorică se găseşte în zona Universităţii al cărei proprietar iniţial a fost avocatul Vladimir G. Athanasovici, ridicată după planurile arhitectului D. Maimarol (1859 - 1929), în stil eclectic.
- Vila de pe Strada Italiană a aparţinut unei membre a familiei Mavrocordat, „doamna Matilda”, despre care se spune că a pierdut proprietatea la poker
Arhitecţii vilelor
Cei mai importanţi reprezentanţi ai Şcolii româneşti de arhitectură s-au ilustrat şi prin realizarea unor proiecte de vile.
Ioan D. Berindei (1871-1928) a fost, între altele, autorul proiectului vilei Vasile Gănescu (Şoseaua Kiseleff nr. 9), construită în 1901, în stil elveţian, distingându-se prin elegantul său foişor din lemn sculptat.
Duiliu Marcu (1885-1906) a proiectat vila din cărămidă aparentă, cu feronerie în stil Art Deco, aflată pe strada Rabat nr. 1, construită între 1932-1933, aparţinând lui Constantin D. Buşilă (1877-1949), întemeietorul energeticii româneşti. În momentul de faţă sediul ambasadei Qatar-ului.
În afara numeroaselor lucrări în diferite domenii, G.M. Cantacuzino (1899-1960) a proiectat şi vilele Nae Ionescu, Mavrocordat şi Florica Policrat (1935).
Proiectul vilei generalului Ioan Florescu (Aleea Alexandru, nr. 23) este Dimitrie Hârjeu (1869 - 1926). După o istorie „zbuciumată”, clădirea adăposteşte, în momentul de faţă, sediul Ambasadei Poloniei.
Paul Smărăndescu (1881-1945) este autorul unor proiecte de vile în stil neoromânesc.
Dar cei care au introdus inovaţii importante în arhitectura românească, inclusiv în domeniul vilelor, promovând, în perioada interbelică, aşa-numitul „stil modernist” au fost Horia Creangă (1892-1943) şi Marcel Iancu (1895-1984).
Între vilele construite după proiectele lui Horia Creangă, sunt de menţionat cele ale aparţinând ing. Miclescu (1930), A. Bunescu, dr. Constantinescu (1932), Dulfu (1933), Elisabeta Cantacuzino (1934).
Între numeroasele proiecte datorate lui Marcel Iancu se numără cele care au aparţinut lui Jean Fuchs (Str. Negustori nr. 27), 1927; Maria Lambru (Str. Popa Savu), 1928; Jean Juster (Str. Silvestru) , 1931; Florica Reich (Str. Grigore Mora 39), 1936. De asemenea, lui Marcel Iancu îi aparţin şi proiectele vilei Floricăi Cihaescu, realizată în 1930, (Soseaua Kiseleff nr. 49), care adăposteşte astăzi reşedinţa ambasadorului Venezuelei, sau acela al imobilului Alexandrescu (Str. Traian nr. 179), comandat cel mai probabil de Mircea Eliade pentru sora sa, Cornelia Alexandrescu, realizat în 1935.
„Farmecul” vilelor
…continuă să se manifeste. Pe de o parte, cele vechi au devenit mai ales sediul unor instituţii, dar mai ales al unor firme, devenind, prin cumpărare sau închiriere clădiri de birouri. Astfel, 70% dintre vilele închiriate pentru birouri in Bucureşti sunt clădiri istorice renovate.
Închirierea vilelor a devenit o afacere de succes. Potrivit datelor furnizate de firme care se ocupă cu aceasta, în Bucureşti sunt 700 de vile de închiriat, din care, din păcate, mai puţin de jumătate sunt renovate. Chiriile sunt deosebit de ridicate, iar preţurile de cumpărare a unor vile ating adesea cifre astronomice.
„Farmecul vilelor”, dar mai ales prestanţa pe care o asigură posesia unei asemenea construcţii au făcut ca în noile cartiere rezidenţiale ale Bucureştilor să fie ridicate numeroase vile care se îndepărtează de modelele tradiţionale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
