Ziarul de Duminică

Casele Bucureştilor (XXXI). Restaurări/ de dr. Alexandru Popescu

Reşedinţe restaurate pe Bulevardul Lascăr Catargiu

Galerie foto

Autor: Dr. Alexandru Popescu

10.03.2016, 23:43 189

Şi în cuprinsul acestui episod al serialului vom reveni asupra unor constatări formulate, în urmă cu câţiva ani, referitore la acest subiect într-o rubrică găzduită de asemenea de „Ziarul de duminică” consacrată „Străzilor Bucureştilor”, pe care le vom actualiza în funcţie de unele realităţi şi situaţii apărute în ultima vreme.

 

Ce înseamnă a restaura?

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române”, acest termen are înţelesul de a repara, a aduce în bună stare, a reface în forma iniţială un  monument de arhitectură, o pictură etc”. Termenul este oarecum similar cu acela de a conserva”, deci a prelucra în vederea păstrării îndelungate”.

Că este vorba de o operaţiune tot mai prezentă în preocupările actuale ale specialiştilor, dar şi ale unui public larg ne-o dovedesc numeroasele site-uri pe internet, atât ale firmelor de construcţii, care se ocupă cu aşa ceva, cât şi ale unor specialişti. Suntem astfel încredinţaţi că A restaura înseamnă a  interveni asupra viitorului prezent”, asumarea responsabilităţii de mâine”, „să intervii asupra unei clădiri într-o maniera compatibilă cu istoria sa proprie”, ceea ce  presupune luarea unor decizii curajoase”. Sunt idei cu care nu putem decât să fim de acord cu condiţia de a fi respectate atunci când sunt aplicate…

 

Între reabilitare şi restaurare

„Reabilitarea” presupune aducerea unei clădiri la parametrii iniţiali de funcţionare, în timp ce „restaurarea” se referă la respectarea cu stricteţe a finisajelor şi arhitecturii originale.

Indiferent de statutul pe care îl au aceste acţiuni sunt câteva condiţii care trebuie respectate cu stricteţe: alegerea materialelor adecvate, cât mai apropiate celor iniţiale; respectarea finisajelor iniţiale (o problemă dificilă este legată de reconstituirea celor în stucatură); consolidarea structurii de rezistenţă care de-a lungul vremii a suferit degradări; aceeaşi cerinţă este valabilă şi pentru instalaţii (de încălzire, sanitare etc.)

De asemenea, este necesar să se acorde atenţie nu numai aspectului exterior, ci şi celui interior de la cel al  pereţilor (lambriurilor atunci când este cazul) la mobilier.

Există o serie de lucrări care tratează aceste probleme. A apărut chiar „Un ghid al restaurărilor”, ca şi unele preocupări teoretice ( Cf. Dan Mohanu, Prefaţă şi Glosar la „Teoria restaurării”, de Cesare Brandi, Ed. Meridiane, 1996)

 

Legislaţie

Desigur desfăşurarea în bune condiţiuni a  acţiunilor de restaurare este condiţionată de legislaţia în materie.

Mai întâi un exemplu care, în ciuda vechimii, îşi păstrează actualitatea: Legea monumentelor istorice din Franţa, adoptată încă în 1913 (!) defineşte clar drepturile şi obligaţiile proprietarilor acestor clădiri şi a administraţiei locale si centrale. Astfel, proprietarul este obligat să menţină clădirea într-o stare bună şi, dacă nu o face, guvernul îl obligă să o facă, acordându-i însă şi un sprijin financiar. Atunci când aceste acţiuni   nu sunt executate corespunzător, arhitectul-şef al Parisului se implică, atrăgând atenţia asupra lacunelor sau erorilor. În sfârşit, pentru demolarea clădirilor este nevoie de un permis special”.

În România, legislaţia, concretizată în aşa-numita „Lege a faţadelor” este uneori prea permisivă, conţinând chiar prevederi care permit eludarea sa. Prevederile se rezumă la conservarea anvelopei clădirii”, adică a faţadei, dorind să-i confere acesteia cât mai rapid posibil, calităţi comerciale” pentru localuri sau magazine. Desigur, este posibilă şi această soluţie atunci când structura clădirii este suficient de solidă, dar, de cele mai multe ori, o asemenea operaţiune de salvare” este improvizată, o faţadă frumoasă fiind destinată să mascheze”, ascundă” un interior precar, fără garanţii de soliditate şi trăinicie. Exemplele cele mai elocvente în acest sens se referă la o serie de imobile din Centrul istoric, dintre care unele au primit ulterior „bulina roşie”.

 

Pericole

…pândesc activităţile  de restaurare nu sunt puţine, ele intrând şi în atenţia specialiştilor.  

Câteva dintre ele sunt menţionate în articolul „Cum se pierde identitatea unui monument istoric” apărut în „Revista Arhitectura” (nr. 3 /2015) în care se arată că „În intervenţiile de restaurare-adaptare a clădirilor istorice, patrimoniul „minor”, reprezentat de detalii funcţionale sau componente artistice, constituie prima victimă a modificărilor sau suprimărilor arbitrare.” Câteva din aceste „pericole”:  simplificarea arbitrară a decoraţiei faţadelor; „termopanomania” care  este responsabilă pentru dispariţia sistematică a elementelor funcţionale care conferă patrimoniului construit autenticitate şi unitate stilistică.  Simplificarea „dramatică”  a aspectului clădirii , rămasă fără identitate, este compensată de afirmarea violentă a noilor zugrăveli. Intervenţia necenzurată de amenajare a spaţiilor comerciale provoacă deposedarea brutală a clădirilor istorice de detaliile lor autentice.

 

O explozie” a restaurărilor şi efectele ei

Constatarea din urmă cu câţiva ani rămâne valabilă, poate fi chiar extinsă, dat fiind că numărul imobilelor restaurate a crescut în mod substanţial. Cauzele sunt multiple: stabilirea statutului legal al clădirilor prin retrocedări; sporirea posibilităţilor financiare ale proprietarilor; unele măsuri legale ale municipalităţii în vederea stimulării acestor activităţi, dar, nu în ultimă instanţă, dorinţa proprietarilor de a locui în imobile care să îşi păstreze aspectul şi farmecul iniţial, ceea ce face să le crească valoarea arhitecturală, dar şi aceea financiară, comercială…

În ceea ce priveşte implicarea municipalităţii este de amintit că patru monumente istorice ale Bucureştilor, între care Casa Cesianu, Muzeul Nicolae Minovici,  sunt reabilitate cu fonduri europene.

Există din fericire şi exemple pozitive de restaurare a unor imobile de patrimoniu. În general au fost restaurate clădiri care urmau să primească statutul de instituţii (Casa Cesianu de pe Calea Victoriei, Hanul Gabroveni) sau cultural (Librăria Cărtăreşti de pe Lipsani), dar şi comercial, agremental (Casa Vernescu). Mai puţine asemenea exemple se referă la imobile aflate de străzi secundare.

O noutate de ultimă oră: a început restaurarea Blocului Bazaltin la care ne-am referit şi noi într-un episod al acestui serial.

        

Soarta unor clădiri restaurate

Nu întotdeauna unele case restaurate au avut ulterior un destin fericit.

Este spre exemplu, cazul Casei Coandă care, se pare, după restaurare, a fost vândută, la un moment dat, în mod ilegal.

Un alt exemplu de schimbare a destinaţiei unor clădiri restaurate este imobilul  din Piaţa Romană („Casa Petrescu”)  în care, după o restaurare „fericită” în perioada 1997-2000, şi-a desfăşurate activitatea una din cele mai active librării. Recent aceasta a dispărut (ca şi alte librării de prestigiu ale oraşului) pentru a fi pusă în vânzare.

Nu avem nimic împotriva activităţilor agrementale menite să atragă persoane cu bani sau turişti străini, dar Casa Vernescu merita o soartă mai… culturală decât aceea de cazinou…

 

Urgenţe

În ciuda destul de intensei activităţi de restaurare pe care o cunoaşte Capitala, există, din rândurile clădirilor de patrimoniu cu o reală valoare arhitecturală şi culturală, o serie de „restanţe” devenite, după părerea mea, urgenţe care necesită imperios asemenea măsuri.

Este, spre exemplu, cazul „Casei Mocca” o clădire fermecătoare, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care a devenit Muzeu de antichităţi, iar astăzi este Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Clădirea se află de peste 100 de ani în proprietatea statului român, dar nu a fost niciodată restaurată. Deşi clădirea se află într-o accentuată stare de degradare, în ciuda numeroaselor intervenţii, nu s-a întreprins nimic pentru o necesară restaurare.

Un alt exemplu, se referă la „Casa Take Ionescu” de pe strada cu acelaşi nume care a adăpostit multă vreme Institutul de etnografie şi folclor, de care mă leagă amintiri sentimentale, dar nu numai pe mine. După retrocedarea sa, nu s-a întreprins nimic pentru remedierea stării de degradare în care se află, ceea ce face ca aceasta să avanseze cu paşi mari…

 

PS: Două măsuri care ar putea stimula şi activitatea de restaurare:

Parlamentari ai UDMR propun, într-un proiect de lege depus la Senat, să fie scutite de taxe şi impozite clădirile care sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură ori arheologice, muzee sau case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare.

Ministerul Culturii are intenţia să propună constituirea unui „Fond de urgenţă pentru patrimoniu”, în care ar putea fi încadrate şi o serie de clădiri aflate pe „Lista monumentelor istorice”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO