Ziarul de Duminică

Cătălin Dorian Florescu: „Scriitorul este precum Cristofor Columb: un descoperitor de continente”/ de Stelian Ţurlea

Cătălin Dorian Florescu: „Scriitorul este precum Cristofor Columb: un descoperitor de continente”/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

14.12.2012, 00:08 258

-V-a apărut recent la Editura Polirom încă un roman, "Jacob se hotărăşte să iubească", care a şi obţinut premiul Swiss Book Prize 2011 după apariţia sa în germană, la Editura C.H.Beck, cel mai important premiu literar din Elveţia şi care s-a vândut în 50 000 de exemplare. Ne puteţi vorbi pe scurt despre acest roman?

- Este poate cel mai dificil exerciţiu pentru mine, acela de a vorbi pe scurt despre cărţile mele. În general, pentru că sunt cel mai pasionat iubitor al acestora (cum altfel?), iar în special despre acest roman, care cuprinde mai multe generaţii şi epoci, trece prin trei secole, descrie perioada interbelică, viaţa arhaică la sat, războiul al Doilea Mondial şi se termină cu venirea comuniştilor la putere. Cu toate că scriu într-un mod vestic, german, sufletul a rămas românesc şi debordează de poveşti, precum un râu de munte care se umflă primăvara. Totuşi, haide să încerc: Jacob este un copil al Banatului, şvab, dintr-un sat chemat Triebswetter/ Tomnatic. Jacob se naşte între războaie. Dupa cum ştim, Banatul a fost un loc unde au convieţuit multe culturi, o moştenire a Imperiului Austro-Ungar. Jacob e de origine germană, dar satul a fost clădit de loreni. Cimitirele Banatului sunt pline de aceşti colonişti de primă oră veniţi din întreaga Europă pentru a căuta o viaţă mai bună, un petic de pământ. Pe atunci, emigraţia se făcea în sensul opus. O mare aventură europeană a secolului 18, călătoreau pe jos până în sudul Germaniei, apoi cu bărcile pe Dunăre o lună sau două, până ajungeau acolo unde li se promisese pământ. Jacob este ultimul descendent al unei astfel de familii, în care toţi bărbaţii până la el nu au ezitat (conform timpurilor dure) să comită nedreptăţi pentru a supravieţui. Numai Jacob nu o face, el supravieţuieşte tuturor dramelor şi aventurilor prin care trece cu ajutorul iubirii.

Romanul este şi povestea dificilă dintre tată şi fiu. Tatăl este tânăr, atrăgător dar fără scrupule şi apare în sat cu o pagină de ziar în buzunar, unde citise despre reîntoarcerea din America a Elsei Obertin, care se îmbogăţise acolo. Ei îl vor avea pe Jacob, dar acesta va fi bolnăvicios, de la început destinat pieirii, ca noi toţi de altfel. Tatăl nu îşi va iubi fiul şi îl va trăda de două ori. Şi totuşi: nimic nu îl va putea distruge pe Jacob. Figura acestui tată nu mai iese din memoria multor cititori, mi s-a spus des.

Eu însă îmi văd romanul, la un nivel general, ca pe un comentariu asupra existenţei umane între civilizaţie şi barbarie. Întotdeauna însă, după ce au fost distruse sate, oraşe, culturi întregi, mai există un om care o ia de la început. În romanul meu acesta este Jacob.

-Cât este ficţiune şi cât adevăr istoric în această carte?

- Ca în toate cărţile mele, ficţiunea şi istoria se întrepătrund. Dar "Jacob se hotărăşte să iubeasca" este romanul meu cel mai ficţional. Mi-au trebuit patru romane pentru a ajunge acum la ficţiunea totală, în afară desigur de faptele istorice care trebuie respectate. Eu am început să scriu autobiografic: în "Vremea Minunilor" relatez despre propria copilărie în comunism şi despre încercarea unei familii de a fugi din dictatură. Acum, în "Jacob se hotărăşte să iubească" sunt toţi în situaţia de a trebui să fugă. Nimeni nu mai este în siguranţă, pentru că tot timpul apare un război, o secetă, o armată, o dictatură, care distruge ce omul a clădit. Între aceste două romane au fost desigur "Maseurul Orb" şi "Zaira", amândouă inspirate din viaţa unor personaje existente. Jacob însă rămâne vizunea mea cea mai profundă şi personală asupra existenţei umane.

-În ce măsură vă ajută studiile dvs de psihologie să vă construiţi personajele?

- Pentru textul propriu-zis nu sunt importante, mai mult ajută experienţa vieţii, modul matur de a înţelege cum funcţionează omul. Un roman scris cu un corset psihologic ar fi artificial, nu ar respira. Pentru mine, un text bine scris are un suflu propriu, o voce puternică şi distinctivă. Nu m-am gândit niciodată la un complex oedipal, când am descris relaţia lui Jacob cu tatăl său. Sau că trauma Zairei (din romanul precedent lui Jacob), care are rădăcini în copilăria acesteia, ar putea fi confirmată de vreo teorie psihologică. Şi totuşi: când o poveste este bine închegată, logică şi autentică se poate probabil găsi şi teoria corespunzătoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO