Dupa cel de al doilea razboi mondial, Comisia Hutchins pentru Libertatea Presei (SUA) a formulat celebra doctrina a responsabilitatii sociale a presei. Libertatea presei se redefineste in interdependenta cu responsabilitatea ei sociala, iar marele paradox al teoriei democratice - libertatea nu poate fi niciodata absoluta, cenzura nu poate lipsi niciodata - aduce in discutie posibilitatea de a face diferenta dintre cenzura moderna si restrictie. Rolul eticii este luat in discutie.
William Ernst Hocking, membru al Comisiei Hutchins si profesor de filosofie la Harvard, rezuma intr-un eseu scris in 1947, in chiar perioada elaborarii doctrinei responsabilitatii sociale a presei, chinuitoarea problema: "Sunt toate gandurile demne de a fi protejate? Nu exista idei nepotrivite pentru a fi exprimate, idei demente, obscene, distructive? Oare toate ipotezele se situeaza la acelasi nivel, oricat de marsave sau de prostesti ar fi ele, pentru a fi acceptate cu o reverenta fiindca sunt avansate de un tampit de profesor? Este lipsa cenzurii o virtute atat de mare incat sa poata denunta orice tip de cenzura ca fiind lipsita de spiritul libertatii umane?". Doua dintre cazurile cu care se ilustreaza de regula problema cenzurii din punctul de vedere al unui grup care se simte direct amenintat de stereotipurile raspandite in mass-media sunt filmele Hoinareala, cu Al Pacino, si Basic Instinct, celebrul film care a facut-o cunoscuta pe tot mapamondul pe actrita Sharon Stone.
In primul caz, cel al turnarii filmului Cruising (Hoinareala), regizorul William Friedkin adusese o echipa de filmare in cartierul homosexualilor din Manhattan, pentru inregistrarea la locul faptei a unei omucideri sadomasochiste.
Al Pacino urma sa fie un politist sub acoperire pornit sa caute ucigasul. In timpul investigatiei, personajul lui Al Pacino incepe sa-si puna intrebari despre propria identitate sexuala si, in cele din urma, va comite o crima exact in modul sangeros in care o facea barbatul urmarit de el. Filmul cuprinde imagini foarte dure cu torturi, organe sexuale mutilate, barbati urinand pe alti barbati pentru placerea erotica si cateva asasinate ale unor homosexuali savarsite tot de homosexuali.
Dupa publicarea povestii filmului de catre Village Voice, homosexualii au inceput protestele: au iesit in strada, au fost distruse barurile gay care acceptasera sa colaboreze cu regizorul Friedkin, oferindu-i loc pentru filmare, homosexualii argumentand ca filmul era periculos pentru ei, ca el va legitima violenta la adresa lor. Regizorul a fost nevoit sa opreasca pentru moment filmarile. Primarul orasului New York, Ed Koch, a refuzat insa sa-i retraga licenta de filmare lui Friedkin.
"Daca i-as retrage licenta, asta ar insemna cenzura, a spus el. Sarcina primariei este sa incurajeze revenirea industriei cinematografice la New York. Nu este treaba noastra daca o echipa de filmare incearca sa prezinte viata homosexualilor ca interesanta sau degradanta."
Cativa ani mai tarziu, regizorul Paul Verhoeven pregatea la San Francisco impreuna cu scenaristul Joe Eszterhas turnarea filmului in care Michael Douglas fusese deja distribuit in rolul unui politist imprudent care porneste in cautarea armei ucigase. La foarte scurt timp, au inceput protestele: Organizatia Nationala a Femeilor si grupuri de activisti ai miscarii homosexualilor strigau sloganuri si fluierau presand pentru intreruperea filmarilor pe motiv ca "singurele femei din film erau lesbiene si ucigase bisexuale", iar "tipul cel bun, ca de obicei, este barbat alb, heterosexual". Dupa ce s-a intalnit cu grupurile de homosexuali, Eszterhas a revizuit cam 12 pagini de scenariu si i le-a prezentat lui Verhoeven. Acesta a avut impresia ca modificarile slabeau intriga si, in consecinta, le-a respins pe toate, argumentandu-le protestatarilor ca "este un film politist psihologic despre un detectiv care investigheaza o serie de crime brutale si sfidatoare. El nu reprezinta o portretizare negativa a lesbienelor si a bisexualilor".
Datoria specialistilor in etica era sa evalueze protestele morale ale grupurilor pentru drepturile homosexualilor (care sustineau cauza publicului lor), opiniile primarilor din New York si San Francisco (care trebuie sa ia decizii politice bazate pe interesele generale ale celor doua orase) si pe cele ale realizatorilor de filme (interesati de integritatea actului artistic). Grea misiune! Iata cum analizeaza profesorul Clifford Christians de la Universitatea din Illinois cele doua cazuri in Etica mass-media. Studii de caz, carte aparuta si in limba romana in 2001 la Polirom.
Homosexualii nu puteau obiecta impotriva filmului Hoinareala doar pentru ca acesta expunea o fateta violenta, dezgustatoare a unei subculturi minoritare, examinarea publica a oricarei subculturi, fie ea brutalitatea devianta a sadomasochismului, reprezinta o intreprindere onesta a industriei filmului. Transfigurarea artistica a culturilor trebuie sa ramana fidela spiritului grupului examinat, iar daca filmul este criticat, critica trebuie sa fie onesta, sa nu se bazeze pe exagerari sau stereotipuri.
In cazul filmului Basic Instinct, problema este cea a onestitatii si echilibrului. De ce trebuie un film sa infatiseze femei malefice si barbati buni, sau femei ucigase si barbati salvatori? Ce vor semnifica aceste imagini cand vor circula libere? Unul dintre protestatari spunea: "Nu am interzis niciodata studiourilor sa prezinte homosexuali si lesbiene ca personaje negative. Dar de ce nu prezinta un homosexual politist, capabil si echilibrat?".
Deznodamantul? Ambele filme au fost turnate exact in varianta lor initiala.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
