Indiferent ce publicatie, electronica sau de hartie, deschizi la pagina de actualitate culturala, descoperi fara gres, in lista mai lunga sau mai scurta a scenelor care dau spectacole in ziua sau in saptamana respectiva, numele Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti. Vara si iarna, in zilele de lucru si in zilele de odihna (a celorlalti), seara si la matineu, mica institutie de pe strada Iuliu Barasch e mereu pe baricade, mereu cu motoarele turate, mereu la treaba. Ca numar de premiere, si-a devansat multe surate, desi, altfel, nu sta mai bine decat ele.
Intr-adevar, cu trei spectacole noi in stagiunea actuala si cu al patrulea asteptand la potou, TES este unul dintre cele mai harnice teatre din Capitala, in conditiile in care - spre deosebire de cele mai multe dintre acestea - dispune de o singura sala, de o trupa cuprinzand sub treizeci de actori, de ateliere minuscule, de dotari tehnice aproximative si de o subventie modica din partea Primariei. Intr-o vreme nu prea indepartata, angajatii TES "beneficiau" de cele mai mici salarii din sistemul teatral bugetar; in momentul de fata, situatia s-a ameliorat intrucatva, fara ca, totusi, banii care se pot castiga aici sa reprezinte ceea ce se cheama o tentatie materiala. Ideea circuland prin unele cercuri, cum ca tot mai numeroasele firme israeliene din Romania sprijina substantial cultura evreilor localnici este, din pacate, una pur romantica: dincolo de faptul ca nicaieri in lume oamenii cu bani nu se inghesuie sa-si imparta bunurile cu oamenii fara bani - si artistii fac parte prin traditie din aceasta categorie... -, TES este un "bastion" (unul dintre ultimele) al dialectului idis, limba nemaiavand astazi, inclusiv in Israel, decat putini vorbitori. Astfel, teatrul se afla prins intre statutul sau teoretic de "minoritar" si realitatea practica a ariei umane mereu in scadere din care ar trebui sa-si recruteze actorii, pe de o parte, si spectatorii, pe de alta parte. Este o capacana cu arc dublu si, pentru a o evita, conducerea TES, ipostaziata, de peste trei decenii, in persoana carismatica a regizorului Harry Eliad, recurge la felurite solutii de avarie, cum ar fi includerea in repertoriu atat a unor texte in idis (de regula, opere apartinand clasicilor acestei literaturi sau ai literaturii mondiale, in general) cat si a unor texte in limba romana (tot de regula, piese ale unor autori actuali, de origine evreiasca ori preocupati de problemele evreiesti), sau utilizarea copioasa, in spectacole, a muzicii si dansului. Toate acestea reclama eforturi speciale din partea actorilor - si asa se face ca, la ora de fata, Teatrul Evreiesc de Stat are in ansamblu un numar de interpreti buni si foarte buni cel putin la fel de mare ca anumite teatre din tara despre care se vorbeste, insa, de o suta de ori mai mult.
Am comentat recent, in cadrul acestei rubrici, un excelent spectacol de la TES - Jocul Regilor de Pavel Kohout, in regia lui Felix Alexa, cu Maia Morgenstern, Mircea Rusu si Andrei Finti. Intre timp, am fost invitata sa asist, in confortabila sala numita candva Baraseum, la alte doua productii.
Prima, intitulata Nunta cu divort, porneste de la scrierile faimosului Salom Alehem, cel mai ilustru reprezentant al literaturii idis. Pseudonim (insemnand "Pace voua", salut evreiesc stravechi) al lui Salom Rabinowicz, nascut in 1859 in Ucraina si mort in 1916 in Statele Unite, Salom Alehem a devenit un fel de emblema a umorului deopotriva suculent si sec, invecinandu-se cu absurdul, tipic unor eroi si intamplari din care cinematograful a facut adevarate mituri (vezi Tevie Laptarul). Textul noii productii de la TES retine din povestirile lui Alehem personaje pitoresti precum petitorul sau soacra pornita impotriva ginerelui, angrenandu-le intr-o istorioara vesela, sprintara si, desigur, cu final fericit. Aflat (din nou) in postura de regizor, actorul Dan Tudor a intuit corect caracterul de anecdota fara pretentii de profunzime al scrierii si s-a concentrat asupra unei cat mai agreabile infatisari a ei, colaborand foarte bine, in acest sens, cu scenograful Doru Zanfir, compozitorul Vlad Cretu si coregraful Pastorel Ionescu. Si inca si mai bine cu interpretii, drept care Viorica Bantas si Geni Brenda, Mircea Drimbareanu si Marius Drogeanu, Veaceslav Grosu si Mircea Dragoman, Nicolae Calugarita, Nicolae Predica si Mirela Nicolau, "acompaniati" de Leonie Waldman Eliad, au parte, fiecare, de momente solistice atent puse in valoare. O "strangere" a ritmului, mai ales la inceput, ar face spectacolului un serviciu important.
Cel de-a doua montare a fost Carre de asi... cu valet de Ion Valjan (1881-1960), dramaturg activ mai ales in perioada interbelica si apreciat mai ales ca autor de comedii de salon inspirate din (cand nu adaptate dupa) modele frantuzesti prizate in epoca. Acesta este, am impresia, si cazul textului de fata, istorisind (destul de incalcit) avatarurile unui tanar profesor de geografie care se da drept baiat sarac (dar umblat prin lume), pentru a se angaja intr-o familie din "protipendada" politica si - mai ales - financiara a Bucurestiului, unde atrage asupra-i simpatia tuturor, privirile languroase ale doamnei si amorul definitiv al fetei in casa. Piesa rezista azi (atat cat...) prin posibila paralela cu actualitatea si prin "tipurile" pe care le pune in circulatie - si exact asupra acestora a insistat si mizanscena lui Harry Eliad. Avand drept suport o scenografie ingrijita si documentata (arh. Theodora Dinulescu) si ajutandu-se cu muzica lui Radu Captari, care "citeaza" inspirat slagare din epoca (Fetite dulci..., Sa nu ne despartim etc.), spectacolul curge alert, cu episoade amuzante si scurte clipe de nostalgie. Distributia, cuprinzand o buna parte din fortele teatrului, evolueaza multumitor; se detaseaza Monia Pricopi, Mihai Ciuca si Natalie Ester, printr-un plus de precizie a jocului. In rolul principal, Veaceslav Grosu, tanar actor aflat in vizibil progres, e corect; dezinvolta si plina de haz, Geni Brenda (servitoarea Anica) a gasit, cred, tonul cel mai potrivit pentru acest gen de spectacol. Cum spuneam, la Teatrul Evreiesc nu se sta degeaba.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
