COLECTII / Integrala Andrei Mladin

19 aug 2009 Autor: Stelian Turlea

La 25 de ani de la aparitia primei carti cu seducatorul detectiv Andrei Mladin, perioada in care autorul l-a mai folosit in alte romane, apare integrala Andrei Mladin, in care George Arion aduna, sub titlul Detectiv fara voie. Laudatio pentru romanul politist, toate cartile in care apare acest erou: Criminalul suprem, Atac in biblioteca, Profesionistul, Tinta in miscare, Pe ce picior dansati? , Prefer capsuni, La o vedere, Misterul din fotografie, O rapire.

Volumul se incheie cu un substantial capitol intitulat File din dosarul Andrei Mladin, de fapt un dosar de presa in care sunt prezentate fragmente din parerile criticilor, de-a lungul anilor, despre romanul politist scris de George Arion. Un dosar elocvent si relevant din care constati ca de George Arion s-au ocupat cam toate numele care inseamna ceva in critica literara si ca, indiferent daca laudele au fost la superlativ („Cu George Arion incepem sa avem si noi un roman politist autohton” – Ov.S.Crohmalniceanu) sau doar simple laude (citatele ar umple intreg spatiul acestei rubrici), pe George Arion nu l-a negat nimeni. Pana si Nicolae Manolescu scria: „N-am sa merg in niciun caz atat de departe ca Ov.S. Crohmalniceanu si sa spun ca romanul politist romanesc incepe cu George Arion, dar as vrea sa observ ca romanele acestuia vadesc, dincolo de o abila manuire a cliseeelor specifice, si unele calitati literare, umor, o scriitura priceputa, ceea ce, la urma urmelor, mi se pare chiar mai important.”

Dincolo de consideratiile meritorii consemnate in substantialul dosar de presa, sta, poate cu mult mai valoroasa, perceptia publicului. Sunt mai multi scriitori de romane politiste care s-au impus la noi, dar, de regula, atunci cand cineva se gandeste la acest gen literar, numele lui George Arion se impune pe primul loc, prin cateva calitati care se vadesc admirabil in aceasta integrala: scris curat, intriga bine tinuta in mana, personaje perfect conturate, umor subtil, absenta unor concesii. Sa nu uitam ca mare parte dintre aceste carti au aparut in anii fostului regim, cand ar fi fost simplu si benefic poate pentru autor sa strecoare ceva consideratii despre capacitatile militiei populare sau rolul partidului. N-a facut-o, spre multumirea tuturor.

Cate nu i se intampla lui Andrei Mladin, ziarist la revista Flacara, ca si autorul! E prins in vartejul unor întamplari neobisnuite, dejoaca planurile de razbunare tesute împotriva sa de catre un individ pe care l-a demascat într-una din anchetele sale, contribuie la elucidarea unor matrapazlacuri dintr-un oras de provincie, anihileaza activitatea unei retele de traficanti de droguri, descalceste enigma unei morti suspecte din familia unui profesor de muzica, afla cine este ucigasul unei femei, omor petrecut cu multi ani în urma s.a. Eroul este pasionat de muzica, baschet, are cunostinte solide de literatura, de la antici pana la cei moderni, e împatimit de romanele politiste. |i plac femeile. Are toate atuurile sa placa oricarui cititor. Are un companion de nadejde în motanul sau Mecena, care îl ajuta în unele anchete. Locatii ale aventurilor lui Mladin: o biblioteca, o plaja la mare, o vila somptuoasa, un oras de provincie în care exista totusi o sala de jocuri ca într-un cazino, o insula din mijlocul Dunarii, un orasel de munte.

George Arion a fost mereu un observator. Ramane si astazi. Pe una dintre copertele integralei Andrei Mladin sta tiparita aceasta marturisire: „Traim o vreme ideala pentru inflorirea romanului politist romanesc si a celui de spionaj. |n cea mai corupta societate din Europa se gasesc subiecte din belsug. |n cea mai mincinoasa colectivitate de pe batranul continent – sa ne amintim ca la temelia ei sta un mensonge gros comme un siecle – un romancier politist ar trebui sa se simta ca pestele in apa. Cu o minima capacitate de inventie si, evident, cu har, scandalurile din ziare pot deveni povestiri si romane captivante. Ce galerie fabuloasa de personaje ni se perinda zilnic prin fata ochilor!”
Sa insemne asta ca ne asteapta surprize din partea lui George Arion?

Deocamdata, iata o mica surpriza: autorul sustine: “Cartoiul asta nu e o însumare a aventurilor lui Andrei Mladin. Nu e doar o prezentare a unor anchete întreprinse de un jurnalist detectiv-amator. E vorba de cu totul altceva. Singurul care s-a prins, înca înainte de ‘90, a fost Tudorel Urian. El a remarcat filiatia Mladin - Don Quijote. Andrei Mladin este un Don Quijote saturat de lecturi din genul policier-ului. Visatoria este raspunsul sau la o realitate inconvenabila, care îl trimite la sanatoriu. Vindecat de boala, redevine un banal omulet durduliu, asistent universitar, care nici macar nu-si mai aduce aminte de întamplarile minunate prin care a trecut. Din pacate, aceasta cheie de lectura, despre care n-a scris nimeni apasat – din motive lesne de înteles, Prologul n-a aparut decat dupa ‘90 – nu e vizibila decat celui care parcurge volumul de la început pana la sfarsit.”

Cuvinte cheie:
Andrei Mladin
Vizualizari:
Printeaza