Cele două tablouri reprezentative ale lui Nicolae Grigorescu,"Cârciumă la Rucăr" şi "La marginea pădurii", au fost cumpărate deacelaşi colecţionar. Sunt primele lucrări de pe piaţa de artăoficială care au trecut pragul de 200.000 de euro. Împreună au fostadjudecate cu 430.000 de euro, la care se adaugă taxele şicomisionul, unul special... de mic în acest caz.
Cumpărătorul, în mod evident, nu a făcut doar o simplăinvestiţie. Ar fi licitat doar pentru una dintre opere. Este uncolecţionar aparte, cu calcule sigure, cash disponibil, amator deartă şi mai ales de artă scumpă. Aşa cum bănuiesc că este şicumpărătorul lui Ţuculescu de 105.000 euro, al "Măriifermecătoare". Într-un fel, momentul "Grigorescu peste 200.000"deschide o nouă perspectivă pentru ideea de colecţionar de artăimportantă - şi nu doar investitor în artă, aşa cum s-a conturat înultimii doi ani -, dincolo de faptul că relansează piaţa de artălocală în ochii celor care o monitorizează şi în funcţie de cifre,recorduri, preţuri, volum de tranzacţii.
Pentru piaţa de artă în ansamblu, colecţionarul este cel maiimportant personaj, el se interesează şi de arta veche şi decreaţiile artiştilor momentului, el se oferă să cumpere mai multdecât să vândă, să conserve, să compună un patrimoniu.Colecţionarul deschide discuţii, iniţiază prietenii, pune întrebăriincomode, ascultă, are o măsură a preţurilor, repere proprii desprefrumos pe care însă este dispus să le şi schimbe.
Colecţionarii stabilesc de multe ori preţurile, după negocierigrele cu negustorii. Grigorescu a depăşit pragul de 200.000 de europentru că mai mulţi colecţionari (şase!) au avut oferte pe măsurăşi au licitat intens (cu peste 30 de salturi de preţ). Anticipatăsau nu, cu o mică regie, poate, licitarea "Cârciumii la Rucăr" dela evaluarea minimă de 80.000 de euro (periculos de mică, într-unfel) la 230.000 de euro este un fapt care va rămâne în istoriapieţei de artă. Nu de multe ori un tablou de o asemenea valoareşi-a triplat preţul într-o licitaţie! E drept că, de acum înainte,amatorii de investiţii vor face calcule şi pronosticuri în legăturăcu preţul tabloului peste 10 sau 50 de ani. Vor prinde şi capcana:"Piaţa de artă a crescut cu 30% anul trecut"?!? Mai relevant estefaptul că preţul e de aproape patru ori mai mare decât "Fataculcată în iarbă", tabloul lui Grigorescu adjudecat cu 60.000 deeuro în 2003 şi care a rămas aproape şapte ani cel mai scumpGrigorescu de pe piaţă. Cu cât s-ar vinde acum acest tablou la olicitaţie?
O altă minune posibilă tot datorită colecţionarilor este şi primavânzare Ţuculescu peste 100.000 de euro. Pentru lumea româneascăpoate nu e decât o vânzare de top, dar pentru imaginea arteiromâneşti în lume este o licitare foarte importantă. Ţuculescu arealt impact faţă de Grigorescu, Tonitza, Andreescu, Luchian...Ţuculescu este special, unic, cu un registru stilistic, imagisticpersonal. Ţuculescu nu concurează decât cu el însuşi de fapt pepiaţa românescă şi ar avea succes oriunde în lume dacă ar ficunoscut. Cu un vârf de cotă de peste 100.000 de euro (douăachiziţii importante, de 100 şi 105 mii de euro de fapt) şievaluări de 600.000 de euro (de neuitat!), se deschide într-un felun alt capitol pentru acest artist care a simţit atât de personallumea culorilor.
Elogiul colecţionarilor nu poate minimaliza efortul caselor delicitaţii, al negustorilor de artă moderni. Colecţionarii sunt şiei sensibili la marketing! Ei caută informaţii şi contează cine şicum le livrează noutăţile, "micile ispite" din reţetelecomunicării. Degeaba vinzi un Grigorescu de sute de mii de euro,dacă prea puţină lume ştie acest lucru sau dacă nu ai listaposibililor cumpărători. Pe piaţa de artă românească sunt cincicase de licitaţii care au vânzări de la câteva zeci de mii de eurola peste un milion de euro. Diferenţa este bruscă mai ales laprocentajul adjudecărilor: Artmark a raportat chiar vânzări de 100%(110% după calcule care evidenţiază ineditul situaţiei) în timp cealte patru case de licitaţii - Alis, Goldart, Monavissa, Araart -vând sub 50% din oferta de artă plastică. Aceiaşi autori, altelucrări, dar mai ales alt marketing.
Artmark a mizat pe cantitate la toate capitolele: bugetare şi decomunicare, de public şi de personal pentru marketing. Unul dintrerecordurile mai puţin promovate ale Artmark se referă la numărul depersoane care asistă la licitaţii. Dacă foarte mulţi privesc, mulţisunt atraşi spre a cumpăra artă. Mii de oameni primesc cataloagelelicitaţiilor gratuit, şi mai multe persoane primesc comunicărilepersonalizate pe internet. Artmark are un departament de vânzări caorice companie de comerţ cu amănuntul. Oameni specializaţi în aaborda personajele din topurile miliardarilor. Aşa au ajuns oamenicu conturi şi averi cu şapte-opt zerouri să cumpere în premierătablouri cu preţuri de şase zerouri fără să-şi fi propus neapăat sădevină colecţionari de artă.
Tablourile scumpe sunt şi o investiţie importantă. Lumeacolecţionarilor se stratifică. Sunt colecţionari care îşi permitopere de sute sau mii de euro şi colecţionari care pot oricândcumpăra creaţii de 100.000 de euro. Peste sumele alocate artei,există un criteriu mai important care îi diferenţiază însă pecolecţionari: felul în care îşi valorifică estetic achiziţiile!Lucrări cumpărate astăzi din ateliere cu doar câteva sute de europot valora peste o generaţie de 10 sau 100 de ori mai mult. Ocolecţie bine închisă în cutii de valori la bancă sau în vile cucâţiva vizitatori are o istorie mult mai tristă decât alte colecţiiconstruite pe comunicarea permanentă cu alţi amatori de artă,integrată în sistemul de expoziţii, cu artişti, istorici, studenţi.O colecţie deschisă este mai interesantă decât o colecţie închisă,indiferent de valoarea ei în bani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
