Ziarul de Duminică

Comunismul de vanzare

Comunismul de vanzare

Filip Florian, Matei Florian, Baiuteii (roman), editia a II-a, cuvant inainte de Radu Cosasu, prefata de Simona Sora, Editura Polirom, Iasi, 2007, 264 p.

29.10.2008, 15:48 131

Atata doar ca aceste volume aduc un element neasteptat, desi pe deplin explicabil: la majoritatea autorilor, developarea epocii nu se mai desfasoara sub forma unui rechizitoriu moral si ideologic, ci ca o calma imersiune in apele memoriei; actorii trecutelor vremi privesc inapoi nu cu manie, ci cu un ochi tandru si melancolic; apusul unei epoci este contemplat nu ca o eliberare din chingile unui sistem totalitar, ci ca o pierdere a Paradisului infantil ori adolescentin.

Astfel, Baiuteiia e un duplex narativ care consemneaza o cascada de "miracole" traite intr-un timp care isi cam pierduse busola. Insa niciunul din ecourile istoriei "mari" nu pare sa razbata in blocul din Drumul Taberei. "Razboaie" copilaresti si iubiri juvenile, cate o drama familiala, descoperirea treptata si euforica a lumii, magia cotidianului - acestea sunt evenimentele pe care le traiesc Filip si Matei. Insa acestea sunt totul. Cel putin pentru ei. Caci - spune unul dintre frati -, "cat priveste lucrurile care s-au dus, s-au consumat, au expirat, s-a ales praful de ele, li s-a pus cruce s.a.m.d. (...), sunt de parere ca ele nu trebuie desconsiderate". Bref, pentru eroii cartii de fata, comunismul nu inseamna un timp al terorii, ci pur si simplu copilaria "vesela si nevinovata".
De altfel, nicaieri in carte nu apare deja clasica distinctie intre "comunism" si "viata-sub-comunism". Din contra, cei doi naratori incurajeaza cat se poate suprapunerea celor doua. Si nu e vorba aici doar de insertiile fugitive, in care fratele mare se joaca "de-a Nicu si Elena" sau asculta Europa Libera doar ca sa-si oftice tatal vitreg. Ci de scenarii ceva mai complexe, bunaoara acelea in care fratele cel mic incearca sa impiedice amestecul bagaciosilor in treburile interne ale nisiparului: "Era genul acela de jungla imprejmuita cu roti de cauciuc injumatatite, in care felurite triburi (de grupa mica, mijlocie sau mare) erau lasate de izbeliste de catre zeii lor, care se retrageau sa croseteze intr-un loc sacru (o bancuta la umbra), atat de ferit incat ai fi jurat ca nici nu exista. Patratul ala cu nisip se transforma atunci, in absenta divinitatilor, intr-o patrie miniaturala cu razboaie de independenta, realizari marete si fascisti hrapareti. Fascistii soseau intotdeauna de la nisiparele vecine, aruncau vorbe de ocara, insultau muncitorimea, pe toti acei bravi sapatori de galerii si tunele, care trudeau prin forta bratelor si sudoarea fruntii pentru propasirea, bunastarea si mandria colectivului. Orice gest (bunaoara acela de a pasi peste granita de cauciuc) era considerat ca o agresiune de tip imperialist, o incalcare a tratatelor de pace, o manusa aruncata in obrazul razboinicilor, carora nu le mai ramanea nimic de facut decat sa puna mana pe arme si sa opreasca hoarda invadatoare".
Fragmentul de mai sus exemplifica destul de concludent atitudinea personajului: nu exista Buni (care pot fi, in anumite conditii, comunisti) si Rai (care pot fi, in aceleasi circumstante, "fascisti"); exista pur si simplu comunisti (care sunt invariabil buni) si "fascisti" (care sunt fara exceptie rai). Altfel spus: nu exista o Mitologie Abstracta pe care s-o aplicam, in functie de situatie, unor entitati concrete; exista pur si simplu mituri - pe care le putem accepta sau respinge. Nu exista, in fine, notiuni ideologice sau morale pe care sa le despachetam/impachetam dupa bunul nostru plac; exista doar pachete care vin ambalate de-a gata. In fond, poate de aceea renegarea epocii comuniste este dureroasa - pentru ca e imposibil sa ne extirpam din memorie "comunismul" pentru a ramane cu o ipotetica "viata-in-comunism-dar-fara-comunism".
Si totusi, chiar daca in pasajul citat perspectiva naratorului e una ingenua, vocea sa nu este astfel. Iar aceasta distantare se observa in amestecul de euforie si ironie care sustine relatarea, in temperarea entuziasmului pueril prin limbajul "versat" al adultului. Apoi, e vorba de acel featuring care se deruleaza de-a lungul intregii carti. Regula jocului e simpla: unul isi lanseaza mingile, celalalt trebuie sa le returneze in terenul "adversarului". Si invers. Astfel incat naratiunea seamana cu o partida de ping-pong in care cei doi naratori isi "corecteaza" replicile. Rand pe rand, fiecare "baiutel" isi asuma cate un rol bine definit: privirea empatica sau privirea critica, demonul analogiei sau demonul logicii, mitul sau "ideologia". Unul tese cu rabdare panza amintirii, celalalt o destrama prin cateva taieturi calculate.
In fond, tocmai aceasta tensiune a relatarii (care mai aluneca uneori catre simpla dexteritate epica) e fenomenul care ilustreaza cel mai bine dilema identitara a protagonistilor: "ei" (Matei II si Filip II) sunt acum "afara", cunoscand toate relele comunismului si la adapost de ele; "ceilalti" (Matei I si Filip I) au ramas "inauntru", prinsi intr-o lume pe care nu o cunosc in profunzime. Dar "ei" pot exista cu adevarat fara "ceilalti"? Si, mult mai grav, oare pot "ei" sa-i recupereze pe "ceilalti" altfel decat sa accepte in intregime acea lume, cu inconstienta ei feerica, dar si cu viciile ei ascunse, pe care, vai, "ei" le cunosc acum atat de bine? Aceasta e intrebarea.
O intrebare ce nu-si gaseste un raspuns transant in paginile Baiuteilor. Si nu e rau ca se intampla astfel - in fond, orice inclinare a balantei, intr-o parte sau intr-alta, i-ar fi imprimat cartii un caracter tezist. Asa, insa, volumul fratilor Florian ramane unul din cele mai convingatoare romane despre comunism. Un roman care, e drept, nu dezbate, nu argumenteaza, nu trage concluzii, dar ne aduce inainte o problema grava: vointa (si, mai ales, capacitatea) noastra de a renunta la ceea ce suntem.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO