CONCERT/ Alexandru Tomescu - violonistul unei viori Stradivarius
12 mai 2010
Autor:
Virgil Oprina
Vezi galeria foto
Alexandru Tomescu şi Horia Mihail in Turneul Stradivarius la Bacău. Foto: Alexandru Molovata
Turneul Stradivarius 2010 se află la jumătate,
după Bacău, Oneşti, Braşov şi Sibiu, urmând Baia Mare (14 mai),
Bistriţa (15 mai), Timişoara (18 mai), Constanţa (20 mai), Piteşti
(21 mai) şi Bucureşti (Sala Radio, 25 mai).
Dacă prima dată, adică in
primăvara anului 2008, Turneul Stradivarius pornea oarecum in
necunoscut din iniţiativa violonistului Alexandru Tomescu
(câştigătorul viorii Stradivarius Elder Voicu) şi a pianistului
Horia Mihail, iată că la a treia ediţie (ce se desfăşoară intre 4
şi 25 mai, in zece oraşe din ţară), este afirmată, pentru a doua
oară, şi o cauză socială a acestuia.
Un nou traseu
naţional
La inceput, prin acest turneu,
cei doi muzicieni şi-au dorit să dea posibilitatea fiecărui român
să asculte, măcar o dată, pe viu, sunetul viorii câştigate prin
concurs de Alexandru Tomescu in 2007. Dacă, in 2009, cauza asociată
turneului a fost cea a nevăzătorilor, Turneul Naţional Stradivarius
2010, organizat de Asociaţia Accendo, reprezentată de cei doi
artişti in parteneriat cu Radio România, este asociat ideii de
strângere de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu deficienţe grave
de auz din România care au nevoie de proteze auditive.
"Sperăm ca oamenilor să inceapă
să le pese. Pentru că România este cunoscută ca ţară a oamenilor
cărora nu le pasă", afirma Alexandru Tomescu la conferinţa din
deschiderea turneului. Dacă in 2009, Turneul Stradivarius strângea
in favoarea cauzei nevăzătorilor 120.000 de euro, dublând, după
spusele lui Horia Mihail "cu o adevărată frenezie socială, frenezia
culturală care exista deja, din 2008", in 2010 se doreşte obţinerea
unor rezultate mai spectaculoase. Despre campania de strângere de
fonduri iniţiată de cei doi muzicieni, campanie care se desfăşoară
cu sprijinul Radio România şi al Televiziunii Române, mai puteţi
afla detalii şi pe www.aiauzitdemine.ro. Turneul se va incheia
marţi, 25 mai, printr-un concert la Sala Radio din
Bucureşti.
Cuantificarea rezultatelor este
mai puţin importantă, poate, decât ideea şi dedicaţia celor doi in
această direcţie, care uneori aproape umbreşte cauza culturală de
la care s-a pornit. Din păcate, deocamdată nici un alt artist din
zona muzicii clasice nu le-a urmat exemplul. In concertele din
primul Turneu Stradivarius, din 2008, s-a cântat Mozart şi
Beethoven, anul trecut Brahms şi Grieg, anul acesta Bartok şi
Prokofiev. "Cu timpul, cred că o să putem prezenta pe vioara
Stradivarius muzică şi mai greu accesibilă", afirma Alexandru
Tomescu.
Al treilea CD
Stradivarius
In paralel cu concertele, cuplul
cameral Alexandru Tomescu - Horia Mihail se află deja şi la al
treilea CD editat cu ajutorul casei de discuri Intercont Music,
album purtând titlul Romantic Stradivarius. Ţinuta grafică
şi muzicală a CD-ului invită la concluzii tranşante. Atât prin
ţelurile performanţei interpretative, tot mai inalte, cât şi prin
calitatea concepţiei artistice a celor cu care au colaborat la
crearea CD-ului (fotografii - Cosmin Bumbutz, design grafic - Alin
Surdu sau inregistrarea realizată de Tom Brânduş), Alexandru
Tomescu şi Horia Mihail reuşesc să facă un pas inainte. Acest binom
artistic, Alexandru Tomescu - Horia Mihail, se transformă odată cu
trecerea anilor intr-o entitate care, cultivată şi protejată in
primul rând de cei doi artişti, are şanse să devină un reper
important al culturii române. Chiar dacă aceşti artişti au căpătat
deja o experienţă de invidiat in lupta impotriva curentului general
de nepăsare - cea mai dureroasă formă de dispreţ faţă de noi inşine
-, ei totuşi vor trebui să fie sprijiniţi in demersul lor unic in
viitor. Altminteri, efortul disipării energiei creatoare in
cruciade organizatorice işi va arăta fatalmente urmările
nefaste.
Pentru moment, să ne bucurăm de
Romantic Stradivarius: de poetica muzicii lui Brahms,
tumultul contrastelor schumanniene sau de cromatica sonoră atinsă
de filtrul auster al Nordului muzicii lui Grieg. Este vorba despre
faţete ale romantismului in sonoritatea unui instrument vechi de
300 de ani venit din atmosfera mediteraneană a Cremonei, dublat de
tuşeul dezinvolt şi insorit al pianului, sunete trecute prin
filtrul sensibilităţii unor artişti ei inşişi unicate ale culturii
române de azi şi, cu voia şi sprijinul dumneavoastră, şi de
mâine.
Virgil Oprina (n. 1964)
lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 si este
jurnalist free-lancer de televiziune si corespondent Thompson
Reuters din 1996. Absolvent al Universitătii Nationale de Muzică
are de asemenea si un master in muzicologie, fiind in prezent
doctorand la aceeasi facultate. Scrie critică muzicală din 1995
adunând peste sute de articole publicate in reviste sau sectiuni
culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale,
imbinând activitatea publicistică si de realizator de documentare,
reportaje si corespondente de televiziune, cu aceea de interpret de
muzică contemporană sau blues.