Soliile transilvanenilor
Contactele romanilor transilvaneni cu Iasul si Bucurestiul erau mult mai stranse. La Iasi exista un Comitet al transilvanenilor si bucovinenilor condus de Alexandru Lapedatu, care ceruse de la inceputul lui octombrie unirea tuturor romanilor in jurul regatului roman. Avocatul Laurentiu Onea din Nasaud ajungea la Iasi chiar in ziua in care Marghiloman parasea guvernul si la plecare ducea cu el o scrisoare a lui I.I.C. Bratianu catre Th. Mihali.
La 12 noiembrie sosea la Iasi, trimis de Al. Vaida si Th. Mihali, locotenentul I. Popovici, dandu-i generalului Coanda, primul-ministru, mesajul: „Vointa romanilor de peste munti este unirea lor cu Romania" si solicitand intrarea trupelor romane cat mai curand in Ardeal. Doua solii oficiale ale ardelenilor sosesc la Iasi, aceea a lui Nicole Balan, viitorul mitropolit, si a capitanului Precup (dupa o calatorie de trei zile, cu automobilul, prin nameti) si aceea a lui George Crisan, secretarul CNRC si Teodor Roxin din Oradea, trimisi de generalul Berthelot. Profesorul Solomon Halita si dr. Ioan Bordea asigura o legatura intre I.I.C. Bratianu, Th. Mihali si Al. Vaida. Aviatoul Vasile Niculescu si acelasi neobosit capitan Victor Precup aduc importante mesaje in Ardeal de la oamenii politici din regat.
Maghiarii nu vor unirea
Asa se ajunge la hotararea de a se organiza o adunare nationala cu o larga reprezentare populara care sa proclame unirea, o unire fara conditii (fruntasii ardeleni cei mai multi inclinau catre o unire conditionata, pastrand o larga autonomie) pentru a nu ne crea greutati la conferinta pacii, si obtinerea adeziunii sasilor, svabilor, secuilor la actul unirii.
Daca in Bucovina impotriva unirii cu Romania sunt rutenii, in Transilvania impotriva ei sunt ungurii. O impotrivire care ia adeseori forme violente, cum s-a intamplat la Giurcuta, unde au murit 45 de tarani, barbati si femei, din ordinul deputatului Urmanczi Nandor, care i-a acuzat ca au atacat castelul fratelui sau, ori in Faget, unde sunt ucisi peste 100 de oameni, ori la Caras-Severin sau Satmar, ori in Crisana sau pe vaile Somesului, ale Muresului (uciderea stegarului Ioan Arion din Agris)... „Jandarmii impusca fara mila cati romani pot, ii scria Al. Vaida –Voevod lui I. Maniu. Poporul e in fierbere. Au unii bombe (handgrenaten) si ciocnirile sangeroase sunt inevitabile".
Nu lipsesc desigur violentele de limbaj, ca acelea proferate de Apathy Istvan, profesor la Universitatea din Cluj, adversar cunoscut al romanismului, sau de Bokanyi Dezso, reprezentand, cel dintai, Consiliul National Maghiar din Transilvania sau Partidul Social Democrat Ungar. Impotrivirea maghiarilor ia forma unui adevarat razboi impotriva Romaniei. In fata unei asteptate opozitii din partea ungurilor, romanii ardeleni strang randurile mai bine decat bucovinenii sau mai inainte basarabenii, chiar daca si ei o fac mai tarziu decat alte nationalitati din Austro-Ungaria.
Consiliul National Roman Central
Abia la 31 octombrie se constituie Consiliul National Roman Central, la Budapesta, din reprezentanti ai Partidului National Roman si ai Partidului Social Democrat. Cate sase din fiecare partid. Un organism recunoscut la 8 noiembrie de cele doua confesiuni religioase, ortodoxa si greco-catolica, drept „reprezentantul si conducatorul politic al natiunii romane din Ungaria si Transilvania". In serviciul liturgic, numele imparatului e inlocuit de „Marele Sfat al Natiunii Romane". Preotii celor doua confesiuni contribuie efectiv la preluarea administratiei de catre romani.
CNRC e recunoscut de arhiducele Joseph, din partea austriecilor, si de premierul maghiar Karolyi. Acesta, la prima discutie cu reprezentantii noului organism al romanilor, incearca sa-l atraga pe Iuliu Maniu, oferindu-i un portofoliu in guvernul sau.
O intelegere intre unguri si romanii ardeleni nu se realizeaza. „Romanii cereau pentru poporul roman, respectiv pentru Transilvania, o extrem de larga autonomie, care ar fi dus la o mult mai slaba legatura cu Ungaria decat am fi dorit noi", scria Karolyi. Romanii transilvaneni creeaza garzi si consilii locale, asa cum creeaza sau creasera deja maghiarii, secuii si sasii.
In multe localitati noile organisme colaboreaza. In altele nu. Toate incearca sa se sprijine pe cadrele militare si pe soldatii din fosta armata austro-ungara care se retrageau spre vatra. Din randurile romanilor erau peste 50.000. Ei sunt organizati in Senatul Militar Roman, constituit la Viena in 31 octombrie 1918, sub presedentia capitanului Traian Popa si apoi a generalului Ioan Boeriu.
Aparitia lui Iuliu Maniu
Insarcinatul CNRC-ului cu organizarea militarilor romani si crearea unei armate romanesti este Iuliu Maniu, care depune o energie si o vointa ce nu ii erau chiar proprii liderului politic roman, un maestru al pertractarilor, cum se va dovedi mai tarziu. Acum e prins de valul schimbarilor repezi. Si e hotarat. La tratativele de la Arad dintre unguri si romani, de pe 13-14 noiembre, el este cel care rosteste cuvintele „teljes elszakadast" („desprindere totala").
Oricum era prea tarziu pentru solutia unei „Ungarii istorice". Oszkar Jaszi recunostea: „Cand am oferit romanilor, in noiembrie 1918, cea mai onesta schema de autonomie nationala, era prea tarziu: preferau sa se uneasca cu Romania decat sa accepte un compromis tardiv". Garzile nationale romane isi creeaza la 11 noiembrie o Comanda Suprema, cu un stat major avandu-l pe maiorul Alexandru Vlad in frunte. La sfarsitul lui noiembrie, numarul gardistilor era intre 8 si 10.000, iar contributia lor a fost importanta in impunerea unei administratii romanesti in majoritatea localitatilor din Transilvania.
Conlucrarea cu Regatul
Liderii politici ai romanilor ardeleni lucrau in stransa legatura cu aceia din Regat. „Prin curier special mi s-au trmis din Iasi cu 20 noiembrie mai multe dispozitiuni si instructiuni pe care trebuie sa le executam si sa le urmam... fara amanare... La Adunarea Constituanta din Alba Iulia sa participati in numar cat mai mare. Sa aveti reprezentanti din toate straturile poporului si din toate clasele sociale si acolo sa se proclame alipirea neconditionata cu Regatul roman... a tuturor partilor locuite de romanii din Transilvania, Banat si Ungaria". Se cerea tuturor sa acorde „de urgenta" tot sprijinul logistic armatei romane.
Adevarata speranta a tuturora era Regatul roman. Si, in acelasi timp, el era si teama ungurilor si a tuturor celor care se opuneau romanilor. Presa maghiara constata zi de zi inaintarea armatei romane in Transilvania. Parea un destin implacabil. Congresul maghiarilor de la Tg. Mures protesta impotriva inertiei armatei maghiare, care nu inainta si ea pentru a impiedica dezmembrarea fostei Ungarii.
Confruntari cu secuii
Cu deosebire, rezistenta la dezlipirea Ardealului de Ungaria a fost mare in zona secuimii. Aici detasamentele inarmate erau de 2-3.000 de oameni. Si aici au si fost confruntari mai insemnate. Relatiile cu ungurii si Ungaria devin ostile fara menajamente dupa ce la 1 decembrie romanii din Transilvania, Banat si Ungaria se declara uniti cu Romania.
La hotararea de la Alba Iulia, care i se aduce la cunostinta, guvernul Karolyi raspunde cu intarziere ca ea intra in contradictie cu acordul de la Belgrad care mentinea administratia maghiara in teritorii care acum erau alipite Romaniei (din nou se invoca acordul de la Belgrad, care pentru unguri nu era ceea ce de fapt fusese, adica un acord militar. Pentru ei era si/sau in primul rand un acord politic). Si guvernul maghiar nu recunostea, in consecinta, nici hotararile de la Alba Iulia, nici autoritatea Consiliului Dirigent de la Sibiu. Mai mult, la 7 decembrie 1918, e instituit la Cluj un Comisariat Guvernamental pentru Ungaria de Rasarit, condus de profesorul Apathy Istvan.
ION BULEI (n. 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa „Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
