Maria Olaru – Preţul aurului. Sinceritate incomodă. Editura Vreme. Prefaţă de Cătălin Tolontan
„Eu sunt Maria. Maria Olaru, gimnasta… Dar dacă vrei să mă cunoşti mai bine pe mine, Maria, sportivul şi omul deopotrivă, trebuie să ai răbdare. Viaţa mea nu se poate povesti în 34 de rânduri, atâtea câţi ani am. Asta pentru că în aceşti 34 de ani mi s-au întâmplat atâtea lucruri cât într-o viaţă de om. Aşadar, îţi voi spune povestea mea…
Cum am ajuns să fac gimnastică? A fost o pură întâmplare… Ba nu! Pentru că, aşa cum am aflat de la un înţelept, nimic important, pe lumea asta, nu e întâmplător…
Sportul m-a format şi m-a pregătit pentru viaţă, contribuind mult la integrarea mea în societate, conferindu-mi în acest sens calităţi indispensabile. Ca fostă sportivă de înaltă performanţă sunt obişnuită cu disciplina, programul riguros, călită psihic în numeroasele antrenamente şi competiţii, cunoscând deopotrivă gustul dulce al victoriei şi pe cel amar al înfrângerii. Sportul m-a consacrat şi tot ceea ce sunt astăzi datorez sportului.”
Maria Olaru s-a născut la 4 iunie 1982, la Fălticeni şi la numai 7 ani a început pregătirea la CSS „Cetate” Deva, la 500 km de casă. În 1998 a devenit campioană europeană cu echipa şi a obţinut locul II la sărituri (Sankt Petersburg); în acelaşi an s-a clasat a doua la individual compus la Goodwill Games (New York). În 1999, la Tianjin, a obţinut titlul de campioană mondială absolută la individual compus, locul I cu echipa şi locul III la sărituri. În 2000, la Olimpiada de la Sydney, a obţinut medalia de aur cu echipa şi de bronz la individual compus.
După încheierea carierei sportive, Maria Olaru a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi masteratul de Management în Sport (Facultatea de Ştiinţe Economice), ambele în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, şi a urmat numeroase cursuri de perfecţionare.
Antrenor şi arbitru de gimnastică artistică, cadru universitar timp de 10 ani la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea de Vest, prezentator de ştiri sportive la Pro TV Timişoara şi TVR Timişoara, comentator sportiv la TVR, corespondent la Gazeta Sporturilor şi ProSport.
A antrenat la Bart Conner Academy în Norman, Oklahoma, USA şi Klagenfurt, Austria, profesor de gimnastică artistică în Programul de Promovare a Sportului în Malaesia, la Penang.
Membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a fost directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Timiş. A participat la campanii de promovare a sportului. A fost invitată la Academia Olimpică Internaţională ca studentă (2005), campioană olimpică (2009) şi director de filială (2014).
A fost decorată cu medaliile „Serviciu Credincios” în Grad de Comandor (1999) şi Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I (2008).
„Dacă această carte va fi publicată – scrie Cătălin Tolontan –, ea reprezintă cea mai sinceră mărturie a performanţei sportive apărute vreodată la noi (...) Un copil povesteşte scandalurile din casă, gelozia, bătăile, sinuciderea tatălui în care este implicată o jucărie, episoadele de beţie ale mamei şi vorbeşte despre iubirea lor, după care a tânjit şi pe care, deseori, a simţit‑o.
Un copil ajunge în sala de gimnastică şi ridică ochii către norocosul şir de antrenori admirând‑o şi bătând‑o. O relaţie tandră şi nepermisă.
Bătaie, cafteală, atingere, „mângâiere”, pedeapsă, altoială, urecheală, câte sinonime avem noi, românii, şi tot atâtea generaţii de fete şi băieţi care au suportat o educaţie cu palma.
Un copil povesteşte, în numele nostru, cum ne‑am furat‑o acasă, la şcoală, în ateliere, la rude şi în internate.
Un copil a trăit toate aceste lucruri.
Un copil a ajuns, mai apoi, campioană mondială absolută şi campioană olimpică. (...)
E despre un copil care are puterea să vină şi să‑şi apere antrenorii, scriind că Bellu şi Bitang n‑au avut nicio vină în cazul dopajului Andreei Răducan de la Sydney. Dar cartea aduce ceva şi în acest misterios episod.
E despre un copil care şi‑a iubit părinţii, antrenorii, supraveghetorii şi pe toţi cei de la care n‑a pretins nimic.
Şi pe care nici azi nu‑i acuză.
Nimic din ce scrie Olaru nu coboară.
Cartea e necesară şi insuportabilă. E cartea unui om care nu se victimizează. Îşi cunoaşte valoarea, îşi aminteşte efortul.”
„Această carte era necesară – a afirmat Silvia Colfescu, directoarea Editurii Vremea. Această carte este binevenită pentru că într-un fel va vindeca o parte a vieţii noastre sportive şi în acelaşi timp această carte este pentru Maria, cu siguranţă, o exorcizare a vechilor răni ale trecutului şi desigur că pentru ea este o împlinire poate la fel de importantă ca şi medaliile de aur pe care le-a obţinut. (...) Aş vrea să se ştie de la început că noi cu toţii îi iubim pe antrenorii Mariei, le suntem recunoscători pentru medaliile pe care le-au câştigat sportivele antrenate de ei. În acelaşi timp, însă, realitatea este una, adevărul este unul: poate este bine să se ştie care a fost preţul acestui aur mondial şi olimpic de care noi ne-am bucurat. Noi ne bucurăm în continuare. Noi suntem cei cu bucuria. Micile sportive au fost cele cu munca, cu suferinţa, cu strădania şi deseori cu prea puţină răsplată. Trebuie să vă spun, în acelaşi timp, că aurul olimpic se poate câştiga prin diferite metode, aurul mondial se poate câştiga prin diferite metode”, a precizat Silvia Colfescu.
„Dresura se poate face prin diferite metode, convingerea unui copil să lucreze din răsputeri se poate face prin diferite metode. Din păcate la noi există o cultură a unor metode. Ne pare rău să recunoaştem acest adevăr. Acest adevăr nu împietează asupra mândriei noastre pentru fetele noastre şi pentru antrenorii lor, acest adevăr nu impietează asupra mulţumirii pe care le-o adresăm tuturor, dar acest adevăr există şi la un moment dat trebuia să fie spus”, a mai spus directoarea Editurii Vremea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
