Pentru copiii ai căror părinţi au lucrat peste hotare şi care revin în ţară, România e o tara straina, iar in scoala romaneasca sunt obligati sa o ia de la zero. De altfel studiile arata ca 25 % dintre copiii intorsi sufera tulburari de natura psihiatrica.
Pentru Alexandra, de exemplu, o fetita de 10 ani, intoarcerea acasa a fost la fel de socanta ca si plecarea in Italia. Alexandra priveste imaginea cu care trebuie sa se obisnuiasca: noua scoala, noii colegi, noua viata. S-a intors din Italia in vara, dupa doi ani de la emigrare. Nu i-a placut cand a fost dusa in strainatate, nu-i place nici acum ca s-a intors. E unul din cei 27.000 de copii care au trait in Italia sau in Spania, si pe care in ultimii cinci ani criza economica i-a readus in tara cu parintii lor. Si odata cu asta le-a adus lor, copiilor, o noua viata la care trebuie sa se adapteze. Studiile arata ca mai mult de un sfert dintre ei esueaza.
Alexandra a implinit 10 ani in Italia, intr-un sat de langa Florenta. A avut tort, a avut si cativa invitati, au fost langa ea mama si fratele mai mare, Costica, al cincilea copil al Marioarei Doroican. S-a maritat de tanara. La 17 ani, cand a si ramas insarcinata. Cinci copii a avut cu primul sot care într-un final a parasit-o. Ea s-a recasatorit cu un consatean care a acceptat sa-i creasca copiii. S-a mutat in casa lui si apoi a nascut-o pe Alexandra. Nici cu el n-a avut insa viata usoara.
Patru ani avea Alexandra cand mama a plecat sa ingrijeasca batrani in Italia. Fetita a ramas cu tatal si surorile mai mari. Marioara se intorcea o data la sase luni, insa fetita o privea ca pe o straina.
„Cum va percepea cand va intorceati?”
„Ma privea ca pe o straina. N-avea curajul sa-mi spuna toate cuvintele, nu voia sa ma jigneasca, n-avea cum sa se simta bine, se simtea abandonata.”
Cumva se obisnuise cu lipsa ei. Era prea mica ca sa inteleaga de ce aparea o data pe an pentru ca apoi sa dispara. Pentru mama insa era chinuitor, asa ca a decis sa o ia cu ea. A castigat in instanta toate drepturile tutelare si a plecat. Cu ea de mana.
„Am fost sase luni, ma intorceam acasa, reconstruiam pentru ca trebuie sa-i recastigi. Pe urma iar rupeam, iar plecam plangand, eu am sperat ca pot sa ma intorc inapoi in casa, dar cand am vazut ca nu se poate construi un raport intre noi...”, spune Marioara Doroican.
A luat-o in Italia cand Alexandra avea deja opt ani si terminase clasa I la scoala din sat.
Faptul ca ei, copiii, nu sunt consultati inainte de a emigra, ca nu sunt ascultati, duce la grave probleme psihologice. Se adapteaza greu si cand sunt dusi peste granite si cand se intorc. Un studiu al Asociatiei Alternative Sociale facut pe copii reintorsi din Italia sau Spania spune ca 6.000 de copii au deja probleme de readaptare de natura psihologica si emotionala care vor afecta dezvoltarea lor ulterioara, iar estimarile arata ca numarul va creste cu 1.000 in fiecare an.
„Ei se intorc si gasesc altceva”, spune George Pascaru, sociolog la Asociatia Alternative Sociale.
Cand au ajuns in Italia, fetita a inteles ca nu se va mai intoarce la casa ei de la tara, la camera ei, la prieteni, la scoala din sat, la surori, la tata. A stiut ca va ramane acolo, insa nu i s-a spus pentru cat timp si de ce.
„Intr-un timp nu mi-a vorbit, imi facea desene daca voia sa-mi spuna ceva”, spune Marioara Doroican. „Imi desena familia care lipsea din familie. Aici esti tu, fratiorul meu si ar mai trebui sa fie cealalta parte... ma simteam rau. Ma simteam vinovata pentru decizie. Tot timpul m-am simtit vinovata ca n-am stiut sa-mi aleg sotul, viitorul...”
In Italia a inscris-o la scoala direct in clasa a II-a. Ii placea oarecum pentru ca orele erau mai mult o joaca. Avea voie sa vorbeasca neintrebata, sa scrie cu litere de mana sau de tipar. Iar notele, avand in vedere ca abia invatase limba italiana, erau acceptabile.
Cand mama i-a spus la inceputul anului ca se vor intoarce acasa s-a bucurat. Isi imagina ca se vor duce in casa de la tara, se revedea in camera ei, cu nepotii si surorile mai mari. Se imagina acasa. Visul ei avea sa fie din nou ruinat de decizia mamei de a se muta in oras intr-o garsoniera cu chirie.
„In casa in care am investit si pentru care am muncit din pacate nu se poate sa-i fac camera asa cum se face, mai trebuia sa fac bucataria si baie cand mi s-a spus ca e casa lui.” - spune Marioara Doroican.
Marioara stie ca intoarcerea acasa ar insemnea un cosmar pentru ea si fetita. Alexandra nu-si mai aminteste de anii in care mama ei dormea in alte case de frica sotului. Nu-si aminteste bataile, nu-si aminteste mai nimic
„Daca ajungeti acolo si tata nu se tine de cuvant?”
„Au zis fetele ca ne ducem la ele daca nu se tine de cuvant. El se duce mereu la ele.”
Mama a inteles ca doar educatia o poate ajuta pe fetita sa scape de saracie. Asa ca a inscris-o la o scoala buna, la oras. Intr-o clasa cu copii buni, imbracati in uniforma.
Maria Minea e invatatoare de 30 de ani. In primele zile de scoala a evaluat-o pe Alexandra la inceputul anului scolar. Citeste mai prost decat colegii ei.
„Toate fetele sa uita la mine. Inca nu rad, doar ochii ii impung si dor si dintr-o data mi-e rusine de numele meu si de mine. Nu e adevarat... acasa, mama imi zice Casian Alexandra.”
Cand a inceput scoala, la primul test n-a reusit decat sa copieze de pe tabla. A luat 0,5 puncte.
Si asta in conditiile in care nu stia prea bine limba italiana.
„Notele nu s-au ridicat la nivelul clasei a patra”, a spus Maria Minea, invatatoare.
Pentru ea socul a fost atat de puternic incat s-a simtit singura. Abandonata. Dusa cu vorba. Pacalita. Pe scurt, singura. Si azi in tara tot singura se simte. Pentru ca a luat-o prea des de la zero. De aceea poate nici nu mai tinde spre zece.
Copiii sunt prizonierii deciziilor oamenilor mari si ai unui sistem de invatamant care nu e pregatit sa le faca fata.
Alexandra e doar o fetita care la 10 ani a trait prea multe experiente. Si-ar fi dorit altceva pentru ea, pentru copilaria ei, pentru familia din care face parte, iar ea nu intelege de ce n-o simte mai aproape. De ce intoarcerea in Romania n-a insemnat de fapt intoarcerea acasa. Sunt prea multe intrebari pentru un copil asa incat a refuzat sa si le mai puna.
„Imi spune ca nu-si aminteaste de scandaluri, dar poate nu vrea, dar era o trauma, se trezea din somn, vorbeste si acum daca nu inchid usa, pleaca pe scari”, spune mama Alexandrei.
Alexandra e doar unul dintre copiii pentru care intoarcerea acasa n-a insemnat decat o noua trauma. Poate intr-o zi mama va intelege de ce-i vorbeste prin desene, de ce n-are planuri de viitor, de ce e atat de des atat de trista.
Singure, fara nici un venit in afara de ce trimite din Italia fratele ei, Costica, mama si fiica privesc spre viitor fara prea mare speranta.
Le lasam in mica lor garsoniera visand la marea casa pe care o vor construi candva si in care vor trai in liniste si ne indreptam spre comuna Letcani din judetul Iasi.
In curte din grupul mare de copii se desprind stranierii. Cei care au venit cu parintii din strainatate.
Scoala romaneasca i-a primit asa cum a stiut ea mai bine. Cu programe stufoase, cu lectii multe si colegi care uneori au perceput intoarcerea lor acasa ca pe un esec al familiei din care provin.
Copiii intorsi acasa isi ocupa rand pe rand locul in noua viata. Sunt constienti ca ceilalti ii privesc ciudat, iar in scoala romaneasca sunt obligati acum sa invete cum sa o ia de la zero. Mai mult de un sfert dintre cei intorsi, adica in jur de 6.000 de copii au nevoie sa fie ajutati pentru ca sufera tulburari de comportament, potrivit studiului facut de psihologi si sociologi ai Asociatiei Alternative Sociale care au colaborat cu colegi din Spania si Italia pentru a intelege mai bine fenomenul.
„Este un esec, acolo erau valorizati, erau copii si dintr-un copil mediu devine un copil care nu mai cunoaste limba la fel de bine, are foarte mari lacune, nu poate tine ritmul cu sistemul romanesc din cauza lacunelor si pentru ca o perioada de timp nu a mai scris, nu a vorbit”, spune Catalin Luca, director executiv la Alternative Sociale.
Pentru Cosmin intoarcerea din Grecia a insemnat renuntarea la viata care-i placea, la prieteni, la casa in care se simtea acasa. Catalin si Daria si-au regasit insa echilibrul odata cu venirea in Romania pentru ca nu mai suportau tratamentul discriminatoriu al colegilor italieni. Pentru Alin, remigratia a insemnat mutarea din orasul italian in satul romanesc si repetarea unui an scolar.
Lui Sebastian, venirea in Romania i-a spulberat mai multe visuri. Despre ele avea sa ne vorbeasca mai tarziu, dupa terminarea cursurilor. In Italia i-a fost bine insa isi aminteste ca unul dintre colegii italieni ii spunea albanez prost. Poate era invidios pentru ca desi era un strain era cel mai bun din clasa.
Cu o nota de zece in ghiozdan se intoarce acasa. In vila pe care au construit-o parintii si in care azi n-o gaseste decat pe bunica. Pe masa, bunica ii pune branza cu smantana, iar Sebastian isi aduna gandurile si ne povesteste despre scoala din Italia
Sebastian repeta promisiunea facuta de parinti cand s-au intors. In realitate nu sta cu familia. Mama s-a intors in Italia ca sa mai adune niste bani.
Sebastian a ramas in tara. Cu tatal lui care munceste de zor sa termine parterul casei unchiului unde vrea sa deschida un magazin. Pentru asta a plecat sotia inapoi. Sa faca ceva bani pentru ca sa puna afacerea pe picioare.
Vorbeste despre intoarcerea mamei cu convingere desi in sufletul lui nu e convins ca povestea italiana s-a terminat. E suficient de mare incat sa inteleaga ca uneori promisiunile nu se implinesc.
El s-a saturat inainte de a ajunge in punctul in care sa nu mai inteleaga nimic. Stie de ce a plecat mama, dar nu stie cat timp va dura pana cand vor fi din nou impreuna, cu totii.
Lipsa unor raspunsuri, incetitudinea, trecerea de la orasul italian in satul romanesc sunt principalele motive pentru care multi copii remigrati esueaza. Aceasta este si teama sotilor Gavril pe care ii intalnim in apartamentul lor din Milano. Fac ultimele pregatiri pentru intoarcerea acasa. Definitiv.
Sunt 15 ani de cand Catalin Gavril a trecut fraudulos frontiera in Italia. 15 ani de cand traieste in Italia, 15 ani de cand face planuri de intoarcere acasa. Poate ar mai fi trecut multi ani daca nu i-ar fi fortat criza economica sa ia aceasta decizie. De mai bine de un an e in somaj, dupa ce a lucrat in constructii, asa ca planul intoarcerii acasa trebuie pus cat mai repede in aplicare.
In urma cu 10 ani, Catalin Gavril si-a adus in Italia si familia: sotia si cei doi copii: Roberta si Antonio. I-a inscris la scoala, iar ei au crescut in cultura acelei tari. De aceea decizia parintilor de a reveni in Romania o privesc cu retinere si teama.
Nu mai stiu sa vorbeasca bine romaeste. Nu cunosc reguli de gramatica, nu sunt pregatiti sa intre intr-un sistem in care se pune accent mai mult pe acumularea de cunostinte decat pe aspectele practice. Dar mai ales nu sunt pregatiti sa-si paraseasca prietenii.
Roberta Gavril spune:
- Ce au spus ca pleci...
- Inca nu le-am spus, pentru ca sper sa nu plec.
- Crezi ca se va rupe prietenia...
- O sa-mi fac noi prieteni la Romania, sper...
Fratele ei de 18 ani e ceva mai optimist, desi e constient ca intoarcerea in tara o sa puna capat carierei lui de fotbalist. Mai sunt doar cateva zile pana vor porni la drum asa ca se duc sa se intalneasca cu prietenii pe care si i-au facut in Italia.
Criza economica a facut ca in Italia sa se inregistreze 385.000 de someri romani, iar in Spania aproape 100.000. Acestea sunt cifre oficiale insa studii ale unor asociatia nonguvernamentale arata ca in cele doua tari unul din doi romani isi cauta un loc de munca.
Discutiile oamenilor mari o gasesc pe Roberta stinghera. Nu intelege de ce se contrazic si mai ales nu interelege de ce la 14 ani ea trebuie sa o ia de la zero. Camelia Gavril e optimista si cumva sigura ca vor reusi in afaceri, acasa. In Romania. Vor sa investeasca in agricultura si sa acceseze fonduri europene. Au incarcat ultimele bagaje in masina, au lasat apartamentul la vanzare si au pornit spre Romania.
„2.000 de km sunt exact. Cand intram in Botosani ne simtitm mai odihniti. Cu toata oboseala uitati ce frumusete si noi stam printre straini, uitati ce frumusete.”
La Botosani au un apartament cu trei camere, iar in bagaje planuri mari.
Catalin si Cameria Gavril povestesc:
- Vrem sa ne apucam sa muncim.
- Vreti sa dezvoltati o afacere?
- Am dori si asta si cred ca o sa reusim, suntem optimisti. Stim ca trebuie sa muncim oriunde, altfel nu faci nimic. Noi suntem bataiosi si ma gandesc ca cu toate piedicile sigur o sa reusim.”
Singura care nu se regaseste in planurile lor e Roberta. Priveste cu groaza spre viitorul care pentru ea suna prea romanesc.
Alberto spera sa devina partenerul tatalui sau in afaceri. Mama spera si ea sa fie de folos in vreme ce fetita nu-si gaseste locul.
„Casa de acolo ramane, vreau sa vad cum plec, daca cineva ma sustine, nu numai imi taie aripile cu care am venit. Inchidem tot acolo, dar sa vedem aici. Deci noi am venit sa incercam, nu ca azi, am venit si am inchis tot. Am venit, vrem sa facem ceva, vedem daca se poate face ceva si atunci la anul va fi situatia inchisa.”, spune Camelia Gavril.
Roberta zambeste trist sperand ca planurile lor sa nu devina realitate. Lucru care s-a intamplat. Romania n-a avut nevoie de parintii ei. Asa ca dupa trei luni s-au intors la Milano. Acasa. Dar dincolo, in Italia.
Toate incercarile lor de a pune pe picioare o afacere au esuat.
„Am vazut ca nu pot sa fac nimic in Romania si am zis ca ma intorc aici sa treaca iarna sa ma mai calmez si sa o iau de la inceput. Am plecat cu ganduri mari si n-am rezolvat nimic.”, a spus Catalin Gavril.
„Copiii au fost fericiti intr-un fel, i-am dezamagit si pe ei, eu plecand de aici le-am promis ca o sa facem asta putin, si-au pierdut si ei incredere, am stat trei luni acolo si nu le-am demonstrat nimic cand colo n-am reusit nimic. Un pas in urma am facut.”
Ultimii 15 ani traiti peste granita i-au schimbat pe ei, dar si tara lor. E locul in care au visat sa se intoarca, dar in care azi multi nu-si mai gasesc locul. Statisticile oficiale ale italienilor si spaniolilor vorbesc despre aproape 200.000 de romani reveniti in tara. Criza economica din ultimii ani i-a intors acasa, iar pentru cei aproape 30.000 de copii Romania e locul in care vor invata sa o ia de la zero. Unii vor reusi, altii vor intra in statistici ca fiind cei carora remigratia le-a afectat viitorul.
Reportaj difuzat de Protv în emisiunea „România, te iubesc!” din 22 decembrie 2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
