"Eram un băiat înalt, slab, palid, cu gâtul subţire ieşind dingulerul prea larg al tunicei. Mâinile lungi atârnau dincolo dehaină ca nişte animale proaspăt jupuite. Buzunarele plezneau dehârtii şi obiecte. Cu greu găseam în fundul lor batista pentru a-mişterge ghetele de praf, când veneam în străzile din centru". (MaxBlecher, Întâmplări din irealitatea imediată, p. 77)
Înaintea paşilor săi se înfăţişa "uliţa murdară care-şi întindeamereu pasta noroioasă. Erau case desfăşurate ca nişte evantaie,altele albe ca nişte blocuri de zahăr şi altele mici cu acoperişultras peste ochi, strângând din maxilare ca nişte boxeuri. Întâlneamcare cu fân, ori, deodată, lucruri extraordinare: un om prinploaie, ducând în spate un candelabru cu ornamente de cristal, osticlărie care suna ca nişte clopoţei pe umerii omului, în timp cepicături grele de apă se scurgeau de pe toate faţetelestrălucitoare. În ce consta oare, la urma urmii, gravitatea lumii?"(p. 87)
Posibil ca ea să fie circumscrisă "în timpul care nu s-a scursîncă", unde "zac toate întâmplările, toate sentimentele, toategândurile, toate visele care n-au avut loc încă şi din caregeneraţii şi generaţii de oameni îşi vor scoate partea necesară derealitate, vis şi nebunie. Imensa rezervă de demenţă a lumii dincare se vor hrăni atâţia visători! Imensa rezervă de reverie alumii din care vor extrage poeme atâţia poeţi şi imensa rezervă devisuri nocturne din care îşi vor popula coşmarele şi terorile dinsomn atâţia oameni adormiţi! Este depozitul necunoscut alrealităţii plin de tenebre şi de surprize". (Vizuinaluminată, p. 67)
În timpul care se scurge de la copilărie la adolescenţă, "existăo complicitate a viciului mai adâncă şi mai rapidă decât oriceînţelegere prin cuvinte. Ea străbate instantaneu tot trupul ca omelodie interioară şi transformă cu totul gândurile, carnea şisângele". Această complicitate îţi păstrează treaz gândul şidorinţa de cunoaştere; copilăria nu este o "vizuină" ascunsă şimisterioasă ci una "luminată", deschisă oricărei priviri în afarăsau în interiorul ei. "În nici un moment al copilăriei - spuneBlecher - n-am ignorat diferenţa dintre bărbaţi şi femei. Poate căa fost o vreme când toate fiinţele vii se confundau pentru mineîntr-o limpeziciune unică de mişcări şi inerţii; nu am nici oamintire exactă despre aceasta. Secretul sexual a fost totdeaunaaparent. Era vorba de un secret cum ar fi fost vorba de un obiect:o masă ori un scaun. Când cercetez însă cu atenţie amintirile celemai îndepărtate, lipsa lor de actualitate mi se relevează prinînţelegerea greşită a actului sexual. Îmi închipuiam organelefemenine sub forme eronate şi actul în sine cu mult mai fastuos şimai straniu decât l-am cunoscut cu Clara. În toate interpretărileînsă - greşite şi apoi din ce în ce mai juste - plutea inefabil unaer de mister şi de amărăciune, ce şi-a desăvârşit lent consistenţaca un tablou de pictor pornit de la schiţe informe". (Întâmplăridin irealitatea imediată, pp. 20-27)
Părăsirea copilăriei printr-o alunecare sinuoasă şiimprevizibilă în adolescenţă aduce transfigurări ale sufletului.Astfel "ceea ce ar fi trebuit să fie o amplificare şi mereucrescândă fascinaţie a fost pentru mine un şir de nemulţumiri şi dereduceri crunte la banal; evoluţia continuă a lumii şi, pe măsurăce lucrurile se organizau în jurul meu, aspectul lor inefabildispărea, precum o suprafaţă lucioasă care se abureşte". (p. 28)Pentru ca, în final, "viaţa mea" să fie "o informitate în plus înpasta de evenimente a lumii, amorfă în totalitatea ei şiindistinctă. Este pustietatea întâmplărilor din lume careînconjoară orice viaţă, şi orice viaţă rămâne singuratică şiizolată în acest desăvârşit deşert de fapte care mereu şi mereu sepetrec". (Vizuina luminată, p. 71)
În vasta şi liniştita "pustietate a întâmplărilor", unde"oamenii din jurul meu apăreau nişte biete fiinţe de compătimitpentru seriozitatea cu care erau mereu ocupaţi şi credeau naiv înceea ce fac şi ceea ce simt", exista o "singură fiinţă" care trăiacontrariul. Doar ea "înţelegea aceste lucruri şi pentru care aveamo admiraţie plină de respect: era nebuna oraşului. Ea singură înmijlocul unor persoane rigide şi umplute până în vârful capului cuprejudecăţi şi convenţii, ea singură îşi păstrase libertatea de aţipa şi de a dansa pe stradă când vroia. Umbla zdrenţuită pestrăzi, roasă de jeg, ştirbă, cu părul roşu vâlvoi, ţinând în braţecu o tandreţe maternă o lădiţă veche plină cu coji de pâine şi cudiferite obiecte culese de prin gunoaie. Îşi arăta sexultrecătorilor cu un gest ce dacă ar fi fost întrebuinţat în alt scopar fi fost numit plin de eleganţă şi stil. Ce splendid, ce sublimeste să fii nebun! Îmi spuneam eu, şi constatam cu neînchipuităpărere de rău cât de puternice obiceiuri stupide familiare şi cezdrobitoare educaţie raţională mă despărţea de libertatea extremă aunei vieţi de nebun. Cred că cine n-a avut acest sentiment estecondamnat să nu simtă niciodată veritabila amploare a lumii".(Vizuina luminată, pp. 41-42)
"Veritabila amploare a lumii" poate fi trăită prin lucrurilesimple şi închipuite altfel decât arată realitatea; de pildă, iată"un gramofon de apă" unde "notele plouă după cum heruvimii făiniicântă din trompete de făină în timp ce elefantul meu şi-a încurcattrompa într-o spirală fără sfârşit fără punct şi fără virgulăfereastra s-a desfăcut din zid şi a plecat în lume drum bun căciiată desenez altă fereastră". (Poem grotesc, vol. Corptransparent)
Cum însă "modestia arivistului este suprema lui voluptate" iarîn apropierea noastră "se găseşte totdeauna cineva care în mijloculunei tăceri generale să rostească cu voce tare o prostie", "estedestul de trist că azi mulţi scriitori care coboară din turnul lorde fildeş vin de acolo plini de venin şi de oarbe pasiuni politiceşi aduc în marea dezbatere socială confuzii, obscurantisme şiintoleranţe - în locul cuvântului reconciliator pe care toţi îlaşteptăm de la ei. Este destul de trist - da - când<intelectualii> provoacă pasiuni şi violenţe, într-o vremecând numai de pasiuni şi violenţe nu ducem lipsă". (Cu D.M.Blecher - un interviu)
ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la MuzeulMunicipiului Bucuresti şi coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici.Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precumBucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta siBucuresti. Povestea unei geografii umane. In sferapreocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. Insprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectivaantropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie,delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepandcu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectivCopilaria la romani, Familia Minovici - universspiritual si Destin valah in ilustratii si 101texticulete. In prezent, coordoneaza seriile "Antropologiaurbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela 45.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
