Ziarul de Duminică

Credeţi că e uşor?/ de Felix Nicolau

Credeţi că e uşor?/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

12.04.2011, 23:40 111

Poezia Irinei Nechit are ritm, viteză şi decupaj nemilos.Tehnica este la fel de eficientă ca la textualişti, doar căimaginile sunt relaxate, pătmirile fără convulsii. Copilul dinmaşina galbenă, Editura Cartier, este un volum al tuşelorrapide şi al recuzitei simbolice, mărturie a sensibilităţiimoderne, despovărate de patetismul caracteristic unor producţiibasarabene.

Există nenumărate fenomene ameninţătoare, dar ele doar anunţăsau amintesc, fără ca vreodată să declanşeze carnagiul: "Călimara aspart pavajul ieşind neagră la suprafaţă,/ trei pene stau înfipteîn ea,/ mai înalte decât orice trecător// La lumina zilei parneclintite/ adunând praful oraşului,/ noaptea le trezeşte vântul//Poleite cu aur/ penele încep să se rotească/ puţin înclinate/strălucind pentru oamenii care se pregătesc de somn" (Călimara(baltice)).

Simţul poetic se aventurează până pe marginea prăpastiei,priveşte puţin în jos, apoi se răsuceşte spre tărâmuri mai sigure.Apocalipticul sovianyc nu mai reprezintă o atracţie pentrupostdouămiişti: "Inainte de a se lumina de ziuă/ verific dacă nu ammurit dacă nu am uitat/ cum se trezeşte corpul meu". Moartea nu maieste o prăbuşire tragică, ci o frustrare, o privare de bucuriaprovocată de miracol: "trec prin toate camerele şi verific/ dacă nua murit nimeni/ dacă s-au trezit toţi şi au văzut troienele"(Viscol). Iar miracolul este întotdeauna ceva simplu,ritualic, pur.

Ilustrativ pentru răceala medicală cu care este întâmpinatămoartea e poezia O împuşcătură. Pragmatismul ei m-a dus cugândul la filmul Being John Malkovich: "îmi strecor umeriicoşul pieptului burta luneacoasă/ şoldurile late şi tălpile goale/prin tunelul rămas în capul meu/ după ce glontele iese prin tâmplastângă/ mai respir o zecime de secundă". Nu poate decât să măbucure răcoarea şi echilibrul adjectival al acestor versuri. Dusesunt vremurile de extaziere romantică, de teze patriotice susţinuteîn rime previzibile, cum duse sunt şi durităţile şi cinismulintertextuale ale poeţilor care s-au înfrăţit cu douămiiştiiromâni.

Lumea poetei nu este un paradis. Unele imagini par extrase dinLautréamont, însă prelucrarea este în genul poemului SărmanulDionis: "Doar păianjenii/ au picioare sănătoase şi aleargă pestrăzi/ ei sunt adevăraţii campioni/ trimiteţi-mă înapoi în loculacela unde o planetă o roşie/ mă aşteaptă să-mi sară pe grumaz/ şisă-mi sugă sângele ca o ploşniţă" (Vino mai des).

Coordonata de bază a inspiraţiei este luciditatea. Păi şi atuncise mai poate vorbi de inspiraţie? Poate mai curând de dicteusemiautomat, construit prin amintiri şi trimiteri refractate. Înaceastă formulă, poezia reuşeşte în funcţie de gradul deinteligenţă al emitentului. Şi asta se verifică cel mai bine prinproducerea unui fragment: "nu uitaţi condoleanţele mai e/ loc înultima pagină mai repede fato/ termină fraza pune punct/ de undes-a luat o muscă atât de/ grasă în birou/ ninge ca pe vremuridumnezeule s-au întors/ iernile de altădată/ de ce eu de ce eu/ dece anume pe mine mă puneţi să alcătuiesc în grabă/ texte îndureratesincere foarte scurte/ adio lucia adio mariana adio gheorghe adiodan adio iustin" (Grasă în birou). Ironia înseamnărafinament. Este pragul ultim în evoluţia de la patetism şi,ulterior, sarcasm.

Modalitatea de închegare a peisajului mimează tehnicilesuprarealiste, însă afectivitatea şi coerenţa logică a imaginilordenotă eficienţă a scriiturii şi nu aderare la -isme. Pariul estecu atât mai câştigat cu cât dinamismul versificării se bazează pedecoruri semitradiţionale, între vegetal şi citadin: "putregaiuriaduse pe tălpile pantofilor tăi de uriaş/ iarbă uscată în buzunaremulţi curnuţi pe mânecile hainei/ pe care o ţin atârnată pestebalcon şi ghimpii/ căzând în gol de la etajul unsprezece/ cureauascoasă din pantaloni ca un şarpe strivit" (Un apartamentdeasupra copacilor).

Ca să recapitulez, reuşitele poeziei Irinei Nechit suntlejeritatea tonului, firescul discursului, lipsa de emfază înînregistrarea lucrurilor grave şi o dispoziţie jucăuşă, inocentă.Bineînţeles, cei naivi ar putea zice: ei aş, aşa poeme putem scrieşi noi! Însă minimalismul care ţine în frâu adevărurile grave, carese foloseşte de faţa simplă a lumii pentru a sugera găurile negreale sufletului este o măiestrie greu de dibuit. Numai un artistiluzionist poate jongla cu scamatorii fără să cadă în derizoriu."Niciun plan" este o asemenea jonglerie: "ceafa ta miroase atimp pierdut/ din joben ţâşneşte un stol de vrăbii/ nu am niciunplan, îţi răspund,/ nu ştiu dacă mai eram în viaţă/ când am ieşitla plimbare,/ tu îţi vâri mâna după guler şi mai scoţi/ un porumbeldresat/ care dispare în nămeţi// o aşteptăm cu multă răbdare/ pecăţeluşa ta albă/ să se uşureze sub copac,/ apoi intră în casaînaltă/ unde morţii fac gimnastică pe covor".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO