Ziarul de Duminică

CRONICA DE TEATRU / Dupa 20 de ani de la Revolutie, Procesul sotilor Ceausescu vazut ca performance (II)

CRONICA DE TEATRU / Dupa 20 de ani de la Revolutie, Procesul sotilor Ceausescu vazut ca performance (II)
21.12.2009, 14:25 105

Sotii Ceausescu apar ridicoli cand vezi din nou procesul pescena. Par sa nu inteleaga nici jumatate din ceea ce li se spune, otin pe a lor ca niste papusi stricate, care iti fac mila, dar"regia" procesului devine tot mai limpede pe masura cereconstituirea merge inainte. Singurul moment autentic e cel de lafinal, dupa condamnare, cand inculpatii raman singuri cu soldatii,iar acestia incearca sa-i lege: cei doi protesteaza, spun ca vor samoara amandoi - acesta e unicul lor moment de autenticitate, carede altfel e de apreciat, oricat ne-ar fi de greu sa recunoastem -iar tinerii soldati parasutisti rabufnesc, acuzandu-i ca din cauzalor le-au murit colegii si le leaga mainile la spate, in ciudaprotestelor.
Procesul sotilor Ceausescu vazut ca performance, fara implicareaemotionala pe care o aveau toti spectatorii lui in momentuldifuzarii la Televiziunea Nationala in decembrie 1989, ni sedezvaluie azi drept ceea ce a fost: o modalitate de a manipula prinspectacol emotiile unui popor foarte dornic sa creada ceea ce i sespunea. Ba chiar sa admita necesitatea crimei, sa aprobeilegalitatea si sa-si construiasca astfel libertatea pe fundatiaunei crime. Nivelul inscenarii, al performance-ului (cel initial)este unul primitiv, schitat in fuga, iar confuzia si ezitarile suntnumeroase. Dar daca "realizarea" n-a fost la inaltime, macartransmiterea la TV a fost bine planuita, ca un sinistru "cadou deCraciun" pentru romanii aflati in asteptarea unuideznodamant.
Parintele performance-ului, profesorul si regizorul RichardSchechner, scria intr-un eseu recent ca atacurile asupra turnurilorgemene din New York sunt un model de performance, prin grija cucare au fost regizate si programate in asa fel incat sa ajunga lacat mai multi "spectatori" si sa produca maximum de reactiiemotionale.1. Din aceasta perspectiva, putem spune ca, la scara maimica, desigur, la fel s-a intamplat si cu Procesul sotilorCeausescu. Singura posibila scuza a celor care au pus la cale acestproces ar fi credinta lor ca fara aceasta executie nu s-ar fiprodus schimbarea de regim - e teza sustinuta si de generalulStanculescu, scos sub paza ca sa vada unul dintre spectacole si saparticipe dupa aceea la o discutie cu publicul - dar cine poate samai fie sigur azi ca ei credeau asta cu adevarat? Oare cei desprecare Ceausescu spunea la proces ca au organizat lovitura de stat,dupa ce" i-au fost aproape", n-ar fi fost oare in stare sa facaorice pentru ca incercarea lor, dublata de o revolta spontana destrada sa reuseasca? (Asa cum subliniaza H. R. Patapievici intr-uneseu publicat in 22, a existat "o revolta a strazii" si un "complotnomenclaturist" 2).

***
Dincolo de noile piste de gandire pe care le deschide aceastareconstituire, trebuie apreciate eforturile actorilor, care si-auasumat o misiune ce trebuie sa fi fost destul de complicata - fiindvorba de personaje si de fapte controversate, care au lasat urmeadanci in constiinta unui popor din care si ei, actorii, fac parte.Au reusit excelent sa-si dozeze mijloacele in asa fel incat saproduca "efectul de real" absolut necesar intr-o reconstituire. Omentiune speciala merita Constantin Cojocaru si Victoria Cocias,interpretii sotilor Ceausescu: ambii sfideaza lipsa asemanariifizice cu personajele, printr-o reconstituire impresionanta aatitudinii, tipului de vorbire, ticurilor celor doi, asa cum erauele in timpul procesului. Echipa germana a spectacolului reconfirma"mitul preciziei nemtesti" care circula la noi.
Mai mult chiar decat de condamnarea publica a regimului comunist,operata de presedintele Basescu chiar inainte de aderarea laUniunea Europeana, devine tot mai clar ca e nevoie de oreinvestigare a trecutului recent, de o punere in dezbatere aacestuia, inclusiv cu "arme" artistice, pentru ca macar acum, dupa20 de ani, sa exorcizam demonii unui trecut care inca ne bantuie.Da, intram atunci intr-o lume noua, asa cum am simtit cu sigurantamulti dintre noi, dar ceea ce nu intelegeam atunci era faptul caaceasta lume va fi apasata de confuzie, de manipulare, de agendaascunsa a unor oameni politici proveniti din acelasi regim odios.Cel mai mult m-a impresionat, vazand reconstituirea, imagineaoamenilor aceia simpli, care n-aveau habar de complotulnomenclaturist desfasurat in paralel, scandand in strada, indecembrie 89 - "vrem alegeri libere!". Dar e un fel de ironie asortii sa revezi asta acum, dupa inca un rand de alegeri liberecontestate, intr-o tara care, la 20 de ani dupa Revolutie, nu arenici Guvern, nici presedinte* si nici macar nu stie exact ce anumese pregateste sa aniverseze.
1. Richard Schechner - "9/11 - arta de avangarda?", Scena.ro, nr. 4(septembrie)/2009
2.H.R. Patapievici - "Revolutia romana: cateva fapte, catevaparadoxuri", 22, 1-7 decembrie 2009

· cel putin asa stateau lucrurile la data scrierii acestuiarticol, pe 12 decembrie, 2009

CRISTINA MODREANUeste jurnalist sicritic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 anide scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si "Gandul", inrevistele culturale "Rampa", "Adevarul literar si artistic","Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie de emisiuniculturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Arta versusArta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui AlexanderHausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationaledespre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006)si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de ArtaTeatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este directorartistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO