Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARA / De ce avem romantism

CRONICA LITERARA / De ce avem romantism
15.04.2009, 14:31 107

Gestul mi se pare exagerat. Nu doar pentru ca e de natura evidentei ca in România comunista orice incercare de sociologie literara trebuia sa treaca prin filtrul marxismului (in definitiv, si Nicolae Manolescu a fost nevoit sa plateasca un asemenea tribut in Arca lui Noe); dar adevarul e ca, si daca am incerca sa privim lucrurile din afara contextului vremii, exista doua lucruri care nu pot fi trecute cu vederea. Pe de o parte, ca natura segmentului analizat (perioada 1780-1840) l-a obligat pe Paul Cornea la compromisuri ideologice neglijabile: in fond, nu trebuie sa fii neaparat marxist ca sa subscrii la opinia ca boierii si slujbasii care, in zorii epocii moderne, ii tratau pe tarani „cu batai, cu fumuri si cu groaznice inchisori friguroase si puturoase" (cf. Naum Râmniceanul) constituiau o abominatie care trebuia sa dispara cât mai rapid de pe scena istoriei. Pe de alta parte, chiar si in plan international, marxismul ramânea la 1972, când a aparut prima editie a Originilor, cea mai tentanta oferta in câmpul sociologiei literare. Mai ales ca, la noi, sociologia deceniului opt pe care o desfasura Paul Cornea nu mai avea practic nimic in comun cu sociologismul vulgar al „obsedantului deceniu": vorbim acum – iar Originile romantismului românesc constituie poate cea mai clara proba in acest sens – despre o metoda trecuta nu numai prin reformele unor Goldmann si Escarpit, dar si prin lectia fertila a aliantelor cu istoria ideilor si a mentalitatilor, cu poetica si cu stilistica.
Insa cea mai buna dovada privind utilitatea perspectivei lui Paul Cornea vine din chiar originalitatea ei. Caci, desi se prezinta sub aparenta unui studiu inofensiv de istorie literara, Originile romantismului românesc ataca, defapt, unul dintre cele mai „tari" subiecte ale culturii noastre, si anume geneza literaturii române in sensul modern al cuvântului. Spre deosebire de alti istorici reputati ai culturii si civilizatiei noastre, precum Iorga, Ibraileanu si Lovinescu, care explica nasterea romantismului autohton in primul rând prin „influentele straine", Paul Cornea echilibreaza aici balanta, recunoscând rolul decisiv al „realitatilor nationale". Or, in aceasta privinta, optica sociologica de inspiratie marxista a autorului are o importanta hotarâtoare. Daca, de pilda, pentru istoria mentalitatilor – la care Paul Cornea adera in parte, fara a putea fi insa anexat definitiv – evenimentele socio-politice erau doar niste efecte de suprafata ale credintelor colective, autorul Regulii jocului prefera in volumul sau din 1972 parcursul realitate istorica – mentalitati – literatura. Iar adevarul e ca doar pe aceasta cale putea istoricul literar sa coreleze originile romantismului autohton cu un eveniment anume, si mai ales cu unul intern: miscarea lui Tudor Vladimirescu.
Fireste, ar fi de discutat in ce masura miscarea lui Tudor ar putea fi decupata ea insasi de pe fundalul evenimentelor externe – si ma gândesc aici mai cu seama la jocul de interese intre Rusia si Turcia cu privire la aria Balcanilor, precum si la actiunile Eteriei anterioare anului 1821; insa acestea ramân teme prea complexe pentru a le expedia aici in câteva fraze. In orice caz, rezistenta – si, nu mai putin, actualitatea – cartii lui Paul Cornea se explica printr-o dubla manevra pe care autorul Semnelor vremii o executa impecabil. Mai intâi, istoricul literar asaza intre contextul socio-politic si operele literare un paravan al mentalitatilor, conventiilor si reprezentarilor care ii permite sa nu reduca literarul la statutul de simplu „ecou" al socialului. In fond, modul in care Paul Cornea urmareste translatia miscarii revolutionare din 1821 in „mitul lui Tudor" si mai cu seama intr-un intreg evantai de literatura hagiografica dedicata „heroului românimei" (dupa formula lui Gheorghe Hagi Toma Pesacov) constituie una dintre demonstratiile exemplare ale cartii, care ar putea fi, e drept, apropiata de practicile „mentalistilor", dar care ramâne inainte de toate un produs ce poarta marca originalitatii istoricului român. Apoi, autorul Originilor nu uita niciodata ca, oricare ar fi importanta contextului, literatura ramâne intotdeauna un teritoriu aparte in raport cu celelalte practici discursive (curios e ca, din acest punct de vedere, marxismul s-a aratat mult mai dispus la negocieri decât multe din surogatele sale postmoderne). Astfel incât, desi intr-un interviu din 1983 si-a refuzat aceasta titulatura, Paul Cornea ramâne, in sinteza consacrata romantismului românesc, (si) un critic, capabil nu numai de reinterpretari substantiale, dar si de cristalizari expresive precum aceasta: pe Asachi „nu-l interesa inventia, nici originalitatea, ci puterea sugestiva a conventiei. Conceptuala, rupta de imagine, discursiva, transparenta, poezia lui Asachi declama ideea cu gravitate. Tot timpul stapân pe sine, scriitorul nu incredinteaza initiativa cuvintelor, procedând prin calcul si experiment combinatoriu. Lirismul devine astfel o cale de sensibilizare a ratiunii prin trecere enuntului de registrul contabil" (p. 290).
De altfel, acesta e unul dintre motivele pentru care cartea lui Paul Cornea se citeste nu doar cu interes profesional, ci si cu o anume voluptate literara. E drept ca autorul ei a respins in mai multe rânduri formula „romanului" critic sau a „sintezei epice"; insa, dincolo de latura pur „stiintifica" a volumului din 1972, multe dintre frazele sale capata azi o rezonanta transistorica. Caci, in definitiv, nici nu e nevoie sa citesti printre rânduri pentru a intelege ceea ce spun efectiv rândurile urmatoare: „perioada regulamentara solicita energiile in loc sa le refuze, ca perioada anterioara. Carturarii sunt chemati sa participe activ la marea batalie a luminarii; (...) sub impulsul lui Heliade Radulescu si Asachi, câmpul culturii se umple de santiere, luminismul capata o orientare pragmatica. Totusi, oricât de intensiv atrasi de opera de culturalizare si oricât de increzatori in rezultatele ei, intelectualii nu pot trece cu vederea abuzurile, nedreptatile si arbitrariul generate de noile institutii sau mentinute de ele sub un decor de forme constitutionale. In aceste conditii, tacerea nu e semnul impacarii cu realitatea, ci al neputintei de a vorbi. De fapt, legiferarea cenzurii, sub Kiseleff si, in genere, strasnicia reprezentativa a regimurilor regulamentare (...) determina un divort din ce in ce mai profund intre ceea ce se spune si ceea ce se cugeta. (p. 369-370).
Prin urmare, cred ca ceea ce ar trebui sa-i ingrijoreze in bloc pe istoricii nostri literari mai vechi sau mai noi nu este ca faptul ca Originile romantismului românesc porneste de la niste premise marxiste – dat fiind ca, in conditiile epocii, acest lucru era inevitabil, iar, in mâinile lui Paul Cornea, determinismul devine un instrument hermeneutic redutabil; ci ca, la aproape patru decenii de la aparitie si, mai ales, dupa deschiderile ideologice pe care se presupune ca le-a adus liberarea din ’89, Originile romantismului românesc continua sa ramâna cea mai buna sinteza româneasca de sociologie literara.
 
*) Paul Cornea, Originile romantismului românesc. Spiritul public, miscarea ideilor si literatura intre 1780-1840, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti, 2008, 624 p.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO