Revenit acasa, la parintii care asteapta lucruri mari de la el, proaspatul absolvent Benjamin Braddock se vara… intr-un costum de scafandru si apoi in piscina, lasand cantitatea de apa sa filtreze prea multele sfaturi si invataturi ale maturilor. "The Sound of Silence" de Simon & Garfunkel completeaza perfect aceasta scena a scufundarii si izolarii.
In „Scufundari", una dintre „Celelalte povesti de dragoste" semnate de Lucian Dan Teodorovici, avem in schimb un scuba diving in intelesul turistic al termenului. Veniti in concediu in Turcia, doi soti pe punctul de a se desparti si baiatul lor sunt invitati sa experimenteze senzatiile subacvatice, intr-un cadru minim organizat. Oferta este facuta de un instructor atractiv, putin prea atractiv pentru capul de familie autohtona, care nu-si poate reprima iritarea. Desi casnicia scartaie din toate incheieturile, desi sotii isi fac impreuna concediul doar pentru ca au rezervat si au platit locurile (si ar fi fost pacat sa le piarda), o gelozie autentica isi face loc printre sentimentele barbatului. Totodata personaj si narator, acesta descrie si ceea ce vede in jur, si ceea ce el insusi simte, cu nuante de implicare, dar si cu o detasare „tehnica". Enervat tot mai mult de avansurile facute de instructor sotiei lui, ca si de cochetaria tovarasei de viata, bietul scafandru ar vrea sa iasa odata din toata tarasenia, renuntand la noua si pasionanta experienta. Din jena, dar poate si dintr-o masochista curiozitate, el nu mai da insa inapoi: „– Let’s go! si ne-am indepartat toti sase de mal, eu, sotia mea, baiatul nostru, fiecare cu insotitorul propriu. Apoi ne-am scufundat. La vreo trei metri adancime, cam atat am gandit eu ca sunt, urechile au inceput sa ma doara. Dar n-am dat prea multa atentie acestui fapt, pentru ca instructorul sotiei mele o tinea de talie si o ajuta sa coboare. Apoi sotia mea s-a indoit cumva, si-a pierdut echilibrul si apa o tragea la suprafata, iar instructorul i-a pus mana pe centura cu lest si a impins-o usor spre fundul marii, dar asta n-a fost suficient. Si atunci el i-a pus mana pe fund si a impins-o din nou, apasand in acelasi timp greutatile de la mijloc, iar sotia mea s-a dus spre adanc. Si eu am dat din maini si m-am grabit spre ei, insa insotitorul meu m-a prins usor din spate si mi-a facut semn sa ma linistesc, apoi a intrebat din maini: OK? si eu mi-am indoit degetele a OK. «Everything is fine», i-am raspuns in gand, dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca nu trebuia sa gandesc in engleza, pentru ca nu-i vorbeam lui, puteam sa gandesc si in romana. Totul e in regula, am repetat, apoi ne-am prins de o bucata de metal de pe fundul marii. Si langa mine s-a prins si sotia mea, si langa ea s-a prins si copilul nostru. si cei trei ne-au facut semne sa ne uitam spre ei si au inceput sa ne filmeze si sa ne pozeze." (p. 56).
Poza de familie „fericita", abia facuta, se voaleaza. Instructorul intrepid ii ofera femeii un arici de mare pe care-l striveste live, facand tot felul de pesti sa se adune sub privirile turistilor. Femeia scapa la un moment dat ariciul terciuit, instructorul il recupereaza si i-l ofera din nou, nu inainte de a-i mangaia palma intinsa. La acest punct, se observa din nou finetea psihologica a prozatorului. Gelozia sotului se asociaza brusc cu o dorinta copilareasca de a pune si el mana pe (fostul) arici. „Eroul" nostru se simte parca de doua ori exclus: „Eu am intins mana, pentru ca voiam si eu ariciul sau ce mama dracului era el. Il voiam mult de tot, mi-am repezit mana spre mana sotiei mele si i-am luat chestia aia cu tepi din mana, iar instructorul mi-a facut semn ca nu trebuia sa fac asta, ca ar fi venit, oricum, si randul meu. Dar intre timp pestii s-au strans spre palma mea, s-au inghesuit acolo, erau o multime. si eu ma uitam nauc la ei" (pp. 56-57).
Sub apa, ca si la suprafata, dragostea s-a cam dus... Au ramas obisnuintele conjugale, rutina casniciei, acomodarile reciproce si evaziunile pe cont propriu, „politica" de ocrotire a copilului, jena de ce ar putea spune gura lumii si frica de despartire. Aceasta din urma e tot mai acuta in povestirea de fata si in restul. Dar ea apare, in acelasi mod invalmasit, impreuna cu dorinta contrara de ruptura. Confort familial fara o dragoste aprinsa; sau o dragoste aprinsa, cu sacrificarea familiei.
Barbatul ezitant si fricos (ca toti barbatii) fiind acelasi, cele doua femei, sotia si amanta, si-l disputa cu o anumita sportivitate a competitiei sentimentale. Consoarta nu face scene cand sotul amorezat de o alta pleaca intr-o seara de acasa. „O noapte la hotel", a doua proza-pivot a cartii, ii pune fata in fata pe capul de familie care si-a pierdut capul si pe cea care a provocat dislocarea lui de pe orbita casnica. Scenele au acelasi firesc uman si o complexitate a miscarilor interioare. Barbatul ofteaza, adanc dar si „cumva teatral", vocea ii tremura. Iubita ii cere explicatii pe care nu le poate da. Si-a parasit, acum, nevasta; dar se va intoarce la ea. Nu stie de ce; sau stie, dar nu e capabil sa-si exprime nici sentimentele, nici motivatiile. Tanara si frumoasa amanta preia initiativa, mai intai culpabilizandu-l, apoi explicandu-l, ea, pe sotul confuz. Barbatul de care s-a indragostit. Dar care isi iubeste, totusi, sotia si copilul. Dar care ar vrea sa simta din nou adevarata dragoste. Dar care nu ar renunta, pentru aceasta, la familie si la dulcile obisnuinte din sanul ei...
Suntem in plina dialectica sentimentala, remarcabil condusa si conturata, prin tuse succesive, de catre prozator. Fiindca i-am citit toate cartile, pot sa compar si sa spun ca aceasta este cea mai matura si mai bine realizata artistic. Lucian Dan Teodorovici abandoneaza tematica loser-ului perfect si gesticulatia sinucigasului ratat, abordand dintr-o perspectiva dubla si disecand un capitol atat de gingas cum e cel al imponderabilelor sufletesti. Fiecare nuanta conteaza, pe conturul viu al unei iubiri sau pe scheletul alteia.
Si in timp ce protagonistul se tot zbate sub ochii nostri, autorul isi construieste meticulos fiecare povestire, montand-o intr-o istorie „paralela", aparent neutra. „O noapte la hotel" aduce, pe langa explicatiile amare dintre cei doi indragostiti, o explicitare a structurii cartii. Iubita ii reaminteste sotului infidel cum a cucerit-o. Spunandu-i povesti triste din copilaria lui, a barbatului, diferite povesti de dragoste cu final tragic. Un om a fost batut pana la ultima suflare, fiindca n-a vrut s-o tradeze pe gagica lui. Iata povestea, de comunitate tiganeasca, din „Doua gaste " . Altul s-a spanzurat pentru ca n-avea cum sa ramana cu „aia pe care-o iubea". Este episodul narat in „Pe catalige". „Logodnica ta din prima tinerete – ii reaminteste iubita de acum – a murit intr-un accident de masina". Secventa respectiva va fi evocata si va da o cu totul alta dimensiune aparentului road movie lejer din „Cu mai multi kilometri in urma".
Daca diferitele povesti de dragoste nu incap, simultan, in aceeasi inima, ele sporesc memoria afectiva si structureaza o carte-puzzle. Fiecare text din cele unsprezece poate fi citit si inteles autonom; dar poate fi si raportat la ansamblul epic, ca o fateta sau o varsta a educatiei sentimentale. Corespondentele nefiind artificiale, puse cu mana, ci aparand din rotirea aceleiasi teme – dragostea – si a doua-trei personaje care o cauta, cu disperare adulta, in propria viata.
Ceva se castiga atunci cand altceva se pierde. Cu „Celelalte povesti de dragoste", Lucian Dan Teodorovici si-a dat examenul de maturitate prozastica.
*) Lucian Dan Teodorovici, „Celelalte povesti de dragoste", Editura Polirom, Iasi, 2009, 248 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
