Cutoate acestea, cele doua volume nu se reduc doar la atât: pe lângatextele maculate ideologic, ele cuprind si câteva eseuri in care ilmai putem inca regasi pe Calinescu cel "vechi". Printre acestea senumara si Universul poeziei, un dialog cu un falsinterlocutor, a carui prima redactare a aparut in foileton intre1943 si 1945, pentru a fi reluat apoi, intr-o forma unitara, inJurnalul literar (1948).
"Poezia - scrie aici Calinescu -isi are universul ei, asa cum un continent are fauna si flora lui.Ea constituie o lume separata de aceasta, cu rânduiala ei proprie."Asadar, "sunt lucruri poetice, care intra in universul poeziei, silucruri prozaice, refractare. (...) Nu toate lucrurile din naturaintra in universul poeziei, ci numai acelea care pot constituiniste hieroglife, niste embrioane de poem, datorite imaginatieiomenirii." Provocat de convorbitorul sau imaginar sa produca uncriteriu de departajare intre "poetic" si "prozaic", criticul iiofera urmatorul raspuns: "Criteriul il gasesc in sensul general allumii. Universul incepe (in inchipuirea noastra) printr-un momentgenetic, atinge un punct de vitalitate juvenila, trece apoiprintr-o faza variabila de desfasurare, apoi declina, se stinge siinceteaza. Simbolurile noastre definesc momentele cele maicaracterizate (sic!), prin toate mijloacele sensibilitatii sifanteziei." Si, pentru a fi mai convingator, Calinescu recurge lacâteva exemple: "Un focar orbitor de lumina simbolizeaza punctulsolar, un miros suav, materia in viguroasa agregatie, formele,carnurile tinere, vitalitatea in faza ei cea mai proaspata. O beznadeasa, o materie putreda, un trup in ruina, un miros pestilentialsimbolizeaza directia declinanta a universului, dezagregarea. Totce e la mijloc, curent, e in general prozaic. Iata, iti prezinttrei materii: diamantul, catifeaua si puroiul. (...) Poetice suntdiamantul si puroiul, unul reprezentând un succedaneu al soarelui,altul o imagine a infernului, a coruptiei finale. Catifeaua eagreabila, decorativa, dar indiferenta."
Comentând Universulpoeziei, Nicolae Manolescu a semnalat aici o dubla eroare. Maiintâi, Calinescu ar reactiva in acest eseu opozitia desueta dintre"poetic" si "nepoetic". Si, intr-adevar, s-ar zice ca pasajelecitate mai sus nu lasa loc de indoiala. Numai ca, pe de o parte,autorul textului din 1948 tine sa relativizeze distinctiarespectiva prin deplasarea accentului de pe obiect pe cititor: laurma urmei, lirismul unui simbol depinde de doi factori (eul siuniversul), dintre care cel putin primul va ramâne intotdeauna ovariabila. In plus, Calinescu insusi ne avertizeaza ca "e gresit saconsideram lucrurile in sine, trebuie sa le raportam la ideeagenerala". De unde si preceptul pe care il avanseaza criticul:"Unele obiecte sunt prozaice o vreme, apoi devin deodata poetice,fiindca se adapteaza sensurilor." Pe de alta parte, Calinescu anegat in mai multe rânduri existenta unei presupuse diviziuni intreobiectele/cuvintele "poetice" si cele "nepoetice". A facut-o incadin 1932, atunci când, recenzând volumul lui Const. I. Emilian(Anarhismul poetic), cronicarul Adevarului literar siartistic ii imputase autorului cartii prejudecata ca purecelear fi "un element inestetic prin sine insusi".
Mai mult, razboiul pe careautorul cartii amintite il declansase impotriva inofensivei insecteva da nastere unei veritabile obsesii calinesciene, adica "teorieipuricelui", pe care Calinescu o va expune intr-un sir de articolepublicate intre 1932 si 1964 cu scopul de a combate prejudecatilecriticii academizante si, mai ales, de a dovedi "poeticitatea"nefericitei vietati. Si nu s-ar putea spune ca autorulPrincipiilor de estetica nu si-a atins macar cea din urmatinta. Ba, dimpotriva, si-a adjudecat-o atât de categoric, incât amfi tentati sa credem ca ectoparazitologul improvizat demonstreazamai degraba caracterul poetic inerent al puricelui, si nucaracterul poetic virtual al oricarui obiect/cuvânt. Indefinitiv, o asemenea interpretare nu ar fi deloc fortata: oconfirma chiar ambiguitatea definitiilor din Universulpoeziei, unde, in ciuda nuantarilor aferente, criticul tot nuizbuteste sa rezolve tensiunea dintre "poetic" si "nepoetic", datfiind ca lirismul e descris aici in egala masura si cafenomen obiectiv, si ca proiectie afectiva acititorului.
Celalalt inconvenient pe care ilidentificase Nicolae Manolescu era ca pentru G. Calinescu "poeticulare un criteriu in afara poeziei". Insa mai potrivit ar fi sarecunoastem ca, de fapt, autorul textului din 1948 a renuntat laambitia de a ne mai oferi un astfel de criteriu. Caci, daca debine, de rau am putea reusi cumva sa distingem intre poetic sinonpoetic, adica intre realitatea literara si realitateaextraliterara, atunci cu siguranta ca, potrivit indicatiilor dinUniversul poeziei, nu vom putea izola niciodata poeticul denepoetic, adica de epic, dramatic s.a.m.d. De altfel, oatare disolutie - a poeziei in literatura si a literaturii inrealitate - era inevitabila pentru autorul Vietii lui MihaiEminescu. Pentru ca doar in acest mod se putea rezolvatensiunea dintre arta si valoare, altfel decât prinexpertiza "formala" a operei, pe care criticul român o detesta. Cualte cuvinte: fie poezia este un monolit independent, dar atunci vatrebui sa renuntam la orice pretentie interpretativa asupra ei (inCursul de poezie din 1938), fie poezia este analizabila -desigur, doar din punctul de vedere al "continutului" -, dar atuncine va fi imposibil sa o mai separam nu doar de proza, ci si de"lume" ca atare (in Universul poeziei). Asadar, in cazul dinurma, riscul este de a pierde cu totul specificul fenomenului; insaaceasta pierdere se compenseaza prin câteva avantaje considerabile.Mai intâi, doctrina expusa in textul din 1948 se arata extrem deutila in demersul de a explica originalitatea operelor lirice, pecare criticul român o aproximeaza acum prin natura "simbolurilor"selectate de imaginatia creatoare si prin gradul lor desemnificare. Dovada sta chiar Poezia "realelor", un alt eseudin1948, unde Calinescu asaza bazele unei clasificari ascriitorilor români in functie de atitudinea lor fata de "natura"("realisti" vs "idealisti"), dar si de "hieroglifele"dominante ale fiecarui univers poetic ("realele numerice", laHeliade-Radulescu; poezia insasi, la Macedonski; "haoticulformelor", la Bacovia s.a.m.d.). Pe de alta parte, acceptândcaracterul antropomorf al universului poetic, in care oricaruielement fizic ii corespunde un fenomen psihic, Calinescu pare saprefigureze intrucâtva anumite directii ale criticii europene dinanii '50-'60 ai secolului trecut - in special orientareatematist-fenomenologica. Dar asta e deja o altapoveste.
*) G. Calinescu, Opere.Publicistica, vol. VII (1948-1955) si VIII (1955-1957), editiecoordonata de Nicolae Mecu, text ingrijit, note si comentarii deAlexandra Ciocârlie, Alexandru Farcas, Nicolae Mecu, Pavel Tugui siDaciana Vladoiu, Academia Româna - Fundatia Nationala pentruStiinta si Arta, Bucuresti, 2009, c. 3.000 p.
ANDREI TERIAN (n. 30noiembrie 1979) este lector la Facultatea de Litere si Arte aUniversitatii "Lucian Blaga" din Sibiu, cercetator la Institutul deIstorie si Teorie Literara "G. Calinescu" din Bucuresti, redactorla revistele Cultura si Euphorion. Este doctor infilologie - cu distinctia Summa cum laude - al Universitatiidin Bucuresti (2007). A mai colaborat la revistele Adevarulliterar si artistic, Bucurestiul cultural,Cuvântul, Euresis, România literara,Vatra s.a., totalizând peste 400 de studii si articolepublicate in periodice si in volume colective. Dintre criticiigeneratiei sale, a obtinut cel mai mare numar de voturi laanchetele BEST ("Bursa tinerilor scriitori", organizata deBucurestiul cultural in 2006) si "Cei mai buni 5 tineriscriitori ai momentului" (Colocviul Tinerilor Scriitori,Cluj-Napoca, 2007).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
