Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARA/ Grupul numărul cinci

CRONICA LITERARA/ Grupul numărul cinci
02.12.2009, 15:23 103
"Plin" e un fel dea spune, fiindcă in ultimii douăzeci de ani, pe teren autohton,textualismul a devenit, dintr-un principiu mobil al inventivităţiiartistice, o reţetă cvasibanală de preparare a unor produseliterare indigeste. O formă goală, umplută de către diverşi autoricu orice altceva decât proză de calitate: consideraţiuni poieticeşi filosofice, pagini mereu prea lungi de jurnal, fişe de lectură,epistole către camarazii "optzecişti" şi dispute previzibile cupropriile personaje. Excepţiile (trilogia lui D. Ţepeneag,Orbitor, I, al lui Mircea Cărtărescu, Pupa russa alui Gheorghe Crăciun) nu fac decât să confirme regulamanufacturieră a seriei.
In rândul excepţiilor trebuieplasat şi romanul de faţă, care utilizează tot arsenalul textual(de la autoreferenţialitate şi amestecarea realităţii cu ficţiunea,intr-un continuum "texistenţial", la autogenerare şi multiplicareen abyme a palierelor prozei), neomiţând insă... romanul caatare. Pentru autorul steril sau inconsistent, a ne povesti pe zecide pagini cum scrie el la o carte, eventual cea mai bună carte atuturor timpurilor, şi cum se intrerupe frecvent, fiindcă ba sunătelefonul, ba miaună de foame pisica, e un mod de a face proză.Scriitorii rataţi şi editorul obscur din Sindromul depanică... se confruntă exact cu această problemă, ridicată laputere statistică: in epoca globalizării, aproape toată lumea scrieşi aproape nimeni nu mai citeşte. "Ca nişte muşte, aşa veniţi toţila Paris", le spune cu năduf domnul Cambreleng, editorul fărăeditură, numeroşilor aspiranţi la gloria literară. Şi cei careroiesc in jurul lui, aşteptând cu emoţie să le fie cititemanuscrisele şi să capete măcar un firav semn de incurajare, nuindrăznesc să-l contrazică.
Domnul de modă veche, pe numelelui Pantelis Vassilikioti, e lovit chiar cu propriul manuscris -voluminos - in cap, fiindcă iarăşi, spre exasperarea domnuluiCambreleng, a folosit in scris persoana I. Totuşi, problema luieste mai complexă: ştiind prea multe limbi, acestea işi amestecă,in paginile innegrite, cuvintele şi expresiile. Babilonuluiparizian ii corespunde astfel un Babel textual. Jaroslava, praghezarefugiată la Paris in august 1968, se confruntă cu o altădificultate. După ce primul ei roman, scris cu o cunoaştereaproximativă a limbii franceze, a avut un enorm succes (scriiturăinfantilă, de mare prospeţime şi originalitate ş.a.m.d.),următoarele n-au mai interesat pe nimeni. De patruzeci de ani laParis, Jaroslava e o femeie şi o scriitoare care suferă de a nu maifi (re)cunoscută. Şi mai tragicomic este exemplul lui Hung Fao,intelectual chinez fugind de comunism şi ajuns până in nucleulestablishment-ului artistic. Parisul cultural este lapicioarele, la mâinile lui. Când ştirile despre masacrul din PiaţaTien An Men fac inconjurul lumii, Hung Fao, care scrie de ani buniromane anticomuniste, primeşte Premiul Nobel pentru literatură.După care, fulgerător (comprimă Matei Vişniec intervalul), el estetotalmente uitat. La recepţia dată in onoarea laureatului Hung Fao,după ce-l ascultă cu mare politeţe, toţi invitaţii se reped labufet, regrupându-se apoi in jurul celor care deţin cu adevăratputerea culturală: cutare editor, cutare critic literar, cutaremecena... Timp de o oră, Hung Fao e intreţinut de un nefericit"responsabil cu francofonia", care nu mai ştie ce subiecte deconversaţie să improvizeze. Dincolo de comicul absurd al scenei(specialitatea dramaturgului Vişniec), este de inţeles şi devizualizat Sistemul care, in fond, o explică. Piaţa, capitalismulconsumist, l-a creat şi l-a vândut pe Hung Fao fiindcă exista ofază de interes şi, implicit, o cerere masivă. Când interesulpublic s-a dus, scriitorul dispare.
In jurul domnului Cambrelengapar şi evoluează asemenea fantome auctoriale, scriitori de cărţicare au fost odată vii, actualmente mâzgălitori de semne ce nu maiinteresează pe nimeni. Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră,este Matei Vişniec insuşi, auto-distribuit ca personaj in propriulroman; şi care are, prin aceasta, un anume ascendent asupracelorlalţi. Până şi el insă ascultă cuminte teoriile şi sfaturilepractice ale experimentatului editor, ale cărui cărţi editate nule-a văzut nici unul dintre aspiranţi, dar care se comportă cu oautoritate asumată. Distopia livrescă (in sensul cel mai propriu)conturată de Matei Vişniec in Sindromul de panică in OraşulLuminilor face din domnul Cambreleng nu un demiurg rău,ordonând şi siluind după propriile criterii literatura ce se scriein jurul lui. Până la urmă, in lumea (piaţa) intoarsă din romanulpe care l-am parcurs, editorul parizian funcţionează ca un reper denormalitate şi un corector, pe spaţii mici, al aberaţiilorstructurale. Toţi scriu; şi totul s-a mai scris. Nu se mai citeşte,fiindcă literatura, orice tip de literatură, toate genurile,formele, reţetele au fost deja epuizate, clasate, depuse in memoriaculturală. Noutăţile sunt fumate, criticii sunt blazaţi, publiculse ţine numai după vedetele-efemeride. Parisul a devenit, inultimii cincizeci de ani, un cimitir pentru artiştii lumii.Librăriile sunt ticsite de cărţi moarte sau pe cale de a muri,nişte abatoare cu cadavre intre două coperţi, ce vor fi trimise incurând la topit. Salonul Internaţional al Cărţii oferă, periodic,imaginea dezolantă a scriitorilor aşezaţi la standuri, căroraabsolut nimeni nu le cere autograf.
Pe acest fundal al uneiapocalipse de supraconsum şi uzură culturală, grupul numărulcinci, incropit de domnul Cambreleng, are misiunea de a salvace se mai poate salva. Lângă scriitorii rataţi ori in curs deratare regăsim personaje, aşa zicând, conexe: chelnerul cocoşat şităcut de la cafeneaua Saint-Médard, unde işi fac veacul aspiranţii;un patron de cafenea, Georges, ahtiat după ştiri, până in clipa incare are revelaţia manipulării mediatice; un consilier bancar,Fran'ois Comte, care şi-a tot făcut notiţe in nişte carnete verzui;o frumoasă şi delicată librăreasă, Faviola. Cu toţii ajung săcompună un clan de rataţi iluminaţi, o confrerie scriind incrucişatşi acţionând la comanda energică a editorului fără editură. Când nucompun, sub indrumarea acestuia, texte in diferite stiluri(naraţiuni cu fraze date; pagini despre sexualitatea obiectelor saua cuvintelor; chiar şi fragmente la persoana I, dar, obligatoriu,numai in cadru diaristic), incearcă să imbunătăţească situaţiacuvintelor "bolnave" şi a autorilor "schingiuiţi" prin dezinteresulpublic. Intr-o desfăşurare de comando şi intr-o improvizaţie atentregizată, ei acţionează la unison şi il salvează pe un bietscriitor ai cărui ochi, la Salonul Internaţional de Carte, privescin gol. Domnul Cambreleng ii cere o carte cu dedicaţie, alţi doistau răbdători la "coada" creată, unul il fotografiază, cinevaapare cu o cameră de filmat: din nimic se creează o imbulzeală lacare visează orice scriitor, o afluenţă de public adunat dupăprincipiul turmei şi stimulată mecanic. N-are a face. In urmaacţiunii bine puse la punct de grupul nr. 5, un scriitorcontemporan, măcar unul, işi găseşte fericirea. Aici şi acum: "Intimp ce domnul orb Lajournade se agita cu un microfon enorm,cocoşatul evolua cu aparatul de filmat in jurulnefericitului, asupra căruia proiecta şi lumina puternică aunui reflector. Succesul operaţiunii noastre de salvare eraca şi asigurat. Acest simulacru de mediatizare atrăgea brusc totfelul de gură-cască, incusiv amatori de literatură dezorientaţigata să cumpere tot ce era cât de cât o valoare sigură,adică mediatizată. In general, in momentul in care noiplecam de la locul faptei, lăsam in urma noastră un om cu moralulredresat, inconjurat de câteva muşte venite să nu piardăocazia de a cunoaşte un adevărat scriitor. Domnului Cambreleng nu-iplăcea să refacă traseul pentru a constata, după un sfert de orăsau după treizeci de minute, dacă micul bulgăre de zăpadă lansat denoi la vale de pe vârful muntelui se transformase in avalanşă. Omulnostru era lăsat pe mâna larg deschisă a tuturor posibilităţilor,deci a neantului. Iar când ieşeam, la ora inchiderii, de la târgulde carte, depuneam lângă una din pubele toate cărţile cumpărate incursul operaţiunilor noastre de comandă succesive. Salvamuneori, in felul acesta, câte zece suflete pe zi şi ne simţeam atâtde fericiţi, atât de utili." (p. 241). Pentru sufletul chinuit deautor, in apocalipsa consumistă, post-postmodernistă, finalulrămâne deschis, deci şi salvarea e relativă. Insă rataţii şiaspiranţii lui Cambreleng nu-şi ratează, de data aceasta,episodicul rol providenţial.
Cu inteligenţă, umor fin, oanumită tuşă nostalgică şi o adevărată virtuozitate in schimbareaplanurilor narative, Matei Vişniec reuşeşte la rândul lui, prinacest roman admirabil, să recondiţioneze creativ ce se maipoate recondiţiona din redundantul nostru textualismprozastic.

*) Matei Vişniec, Sindromulde panică in Oraşul Luminilor, roman, Editura CarteaRomânească, Bucureşti, 2009, 312 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.19 februarie 1974) este conferentiar universitar la Facultatea deLitere, Universitatea Bucuresti si consilier editorial la EdituraPolirom. A tinut cronica literara in Adevarul literar siartistic (1997-2005), apoi in Romania literara(2005-2009). Colaborari la Cultura, Suplimentul decultura, Idei in dialog, Bucurestiulcultural,Caiete critice, precum si la ziareleEvenimentul zilei si Adevarul. Are o rubrica la RadioRomania Cultural si una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctorin Filologie (summa cum laude) al Universitatii Bucuresti,cu o teza despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert dedeschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare,Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si Premiul"Titu Maiorescu" al Academiei Romane); Ileana Malancioiu,Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie;Bucuresti Far West. Secvente de literatura romana; Un omdin Est (Premiul pentru Critica si Istorie Literara alAsociatiei Scriitorilor Bucuresti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvente de literatura romana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO