Aapărut, in sfârşit, Un om din Est, mult-aşteptatul roman allui Ioan Groşan, cartea menită să demonstreze, in contrast cuexperimentele narative din anii '90, că prozatorul e capabil săscrie - după vorba lui Bogdan Creţu - "un roman in adevăratulinţeles al cuvântului".
De altfel, in această direcţie a"romanului-roman", a construcţiei din beton armat, aexistenţialismelor grele şi a psihologiilor "cu probleme" par să neindrepte şi titlul cărţii (cu veleităţi de exemplaritate), şiintervalul pe care il scanează prozatorul (ultimele trei luni aleanului 1989, cu o scurtă telescopare către cea de-a douamineriadă). Iar, din acest punct de vedere, epica debuteazăpromiţător, cu prezentarea unui tânăr intelectual, un profesor deromână la o şcoală generală din orăşelul A... (după toateprobabilităţile, Agnita), care, cu prilejul aniversării de treizecide ani, işi face bilanţul propriei "activităţi", act care vaculmina cu o "revelaţie" deocamdată enigmatică. Spectrul ratăriiiminente, alimentat de anumite biografeme ridicole (precumrememorarea primei experienţe erotice a eroului, consumată printrestatuile miniaturale de daci şi de romani ale lui oncle Serafim, ca"act care repeta in mic actul uriaş al etnogenezei poporului român"- p. 17), trimite intr-o oarecare măsură la maniera luiKundera.
Insă registrul se schimbă bruscin următorul capitol, care ne aruncă in plin intertext: "Intr-obună dimineaţă, in binecuvântata zi de 5 octombrie 1989, GrigoreSamsaru, profesor de biologie la Şcoala generală numărul 1 dinorăşelul A..., se trezi brusc cu o irepresibilă dorinţă de a intrain partid." (p. 32) Incă de aici apare un prim semn de intrebare:trecând peste faptul că străvezia aluzie kafkiană dilueazăconsistenţa romanescului, referinţa respectivă nu-şi va mai găsivreun alt suport motivaţional pe parcursul primului volum alcărţii, unde "dorinţa irepresibilă" a lui Samsaru se potoleşte incele din urmă in aşternuturile tovarăşei Szekely, secretaraorganizaţiei de partid din şcoală. Aşadar, prozatorul alege să-şiboteze astfel personajul doar pentru a obţine un efect de osecundă, pe care evită să-l mai exploateze după aceea. Romanul paresă-şi revină, totuşi, in cea de-a treia secvenţă, care il aduce inscenă pe inginerul silvic Willy Schuster, un sas care ticluia niştetelegrame de adeziune atât de meşteşugite, incât clişeelepropagandistice ale epocii ajung să-i bântuie până şi existenţacotidiană. Din păcate, naratorul ţine să ne avertizeze asuprafenomenului cu pricina la p. 55, punând astfel capăt satisfacţieicititorului de a explora pe cont propriu subtilităţile acestuitertip narativ.
In orice caz, ultimele zvâcniride romancier ale lui Groşan se consumă cam pe la p. 68, când"naturalistul" Samsaru are "viziunea uimitoare s...t a intregiinaturi ca o organizaţie, ca un partid puternic, unic. Nu ca unsindicat unde totul e haotic, amărât, nesemnificativ şi unde nimeninu-şi ştie cu exactitate locul, ci ca un partid. Natura ca oimensă, ca o şi mai imensă Uniune Sovietică, plină de organizaţiide bază hotărâte, ferme, decise să-şi urmeze neabătute calea:organizaţia de bază a berzelor, organizaţia de bază a harnicilorpopândăi, organizaţia de bază a fluturilor polenizatori, aşacalilor curăţitori, a ciocănitorilor fruntaşe pe ramură, asticleţilor multicolori şi brav cântători, a furnicilorstahanoviste, a gorilelor africane s...t, oho, sute, mii şimilioane de organizaţii de bază formând dulcea dictatură a naturiiin care ne naştem, in care trăim şi la sânul nevăzut al căreia, cucugetul impăcat, cu sentimentul datoriei implinite, ne intoarcem cutoţii la un moment dat."
Din acest punct, totul incepe săse năruie. In capitolul cinci aflăm, in fine, in ce consta"revelaţia" primului narator (despre care mai aflăm şi că se numeaNelu Cucerzan, poreclit "Sanepidu"): aceea că poate şi chiar că eobligat să posede cât mai multe femei, de pe tot cuprinsul patriei.Zis şi făcut, isprăvile amoroase ale Sanepidului fiind relatateapoi intr-o suită de epistole marca Nutzi, spaimaConstituţii. Cele mai reuşite episoade sunt acela care nareazăseducerea Marianei B., invăţătoare la o şcoală din Militari, decătre pretinsul proprietar al unei companii de petrol din Dallas,româno-suedezo-americanul Dagmar Stratulat Jr., şi acela alintâlnirii lui Cucerzan cu Tit-Livia Porolissa Pop, dar mai ales cutatăl ei, ce incarnează parcă profilul ardeleanului tipic,prototipic şi arhetipic laolaltă. De fapt, nu numai acesteintâmplări pitoreşti, ci toate peripeţiile Sanepidului ar fi pututalcătui o excelentă culegere de nuvele erotice de facturărenascentistă, cu singura condiţie ca autorul să-şi asume condiţiapur anecdotică a povestirilor şi să-şi limiteze astfel comentariilela crearea de "atmosferă".
Groşan a vrut, insă, mai mult.Nu i-a reuşit. De aceea, eventualele asemănări dintre Un om dinEst şi romanele lui Kundera sunt pur intâmplătoare: cartea luiGroşan e şi ea, in felul ei, una "a râsului şi a uitării", darnumai prin aceea că, parcurgându-o, râzi mult şi o uiţi repede.Dacă tot ne aflăm in zona erogenă a romanului, aş fi tentat să spuncă principala problemă a prozatorului rămâne aceea că preferăjuisările rapide plăcerilor prelungite. Cu alte cuvinte, IoanGroşan se foloseşte de materia epică doar pentru a obţine"succesuri" imediate, numai bune pentru deliciul galeriei, darinsuficiente pentru a justifica impreunarea a aproape 300 depagini.
Faptul se observă nu numai inscrisorile Sanepidului, dar şi in restul cărţii, inclusiv inpasajele ce tind să confere scriiturii un anume aer de gravitatelatentă: "Hilde-tante, cu mintea ei clară, precisă cadreptunghiurile de legume şi zarzavaturi pe care le trasa ingrădină, şi-a dat seama, după moartea soţului s1961, in inchisoareade la Aiud - n.m.t, că acel «ceva» care in timpurile pe care le-atrăit şi le trăia ea hotărăşte soarta unui om, a tuturor oamenilorde fapt, acel «ceva» e Politica. Iar forţa asta, Dumnezeul ăstaivit dintre oameni, Politica asta, are semne presărate peste tot şidacă ştii să le dibuieşti din vreme, aşa cum dibuieşti dacă va fifurtună după inălţimea la care zboară rândunelele, atunci te poţiferi, te poţi apăra, ii poţi cât de cât para loviturile. In 1964s-a abonat la ziarul Scânteia şi la revista Magazinistoric scare, in treacăt fie zis, apare abia in aprilie 1967 -n.m.t, pe care le citea atentă, căutând acele semne care iidistruseseră viaţa de până atunci şi care puteau să i-o distrugă incontinuare." (p. 139) ...Dar toată această polologhie e doar pentrua explica de ce borcanele din cămara mătuşii poartă etichete cuinscripţii precum "Dulceaţă de cireşe. Mai 1984. InaugurareaCanalului Dunăre - Marea Neagră" sau "Gem de coji de portocală.Martie 1987. Vizita tov. N. Ceauşescu in Zair".
Oricum, in timp ce Nelu Sanepidudoes Romania,nici in orăşelul A... lucrurile nu stau chiarpe loc. Căci, dacă introspectivul abisal din primul capitol alcărţii devine apoi un Don Juan care dă iama printre "femeileRepublicii", in schimb, Iuliu Borna, celălalt prof de română dinşcoală, care la aniversară işi agasase prietenul cu o partidă dehăhăială, se transformă treptat intr-un intelectual rasat şitenebros, care incepe chiar să scrie "marele roman" la careSanepidu visase doar. De altfel, această reconversie psihologicăforţată rămâne singura "metamorfoză" veritabilă din cadrul cărţii.Chiar dacă fiecare personaj işi are bovarismele lui. Le are, la oadică, chiar şi apaticul Willy Schuster, care la un moment datdescoperă o "namilă" de cerb ("Avea pe puţin 230 de puncte"), ceeace va provoca o descindere cinegetică a Tovarăşului insuşi inpădurea Steinburg.
Vânătoarea ii oferă prozatoruluiprilejul unui nou tur de virtuozitate umoristică, asezonat deaceastă dată cu numeroase aluzii perfide la Mistreţul cu colţide argint, la Moartea căprioarei şi, inevitabil, laVânătoarea regală. Insă toate aceste manevre nu pot evitaimpresia de inerţie şi de (auto)pastişă, de vreme ce Groşan nu facedecât să reincălzească aici o supă care, altminteri, fierbeabine-mersi in povestirea O dimineaţă minunată pentru prozascurtă din volumul Caravana cinematografică. In plus,motivul vizitei (de lucru sau de plăcere, pe bune sau doar zvonită)a Tovarăşului pare să se fi folclorizat oarecum de când Dan Lungul-a folosit in Sunt o babă comunistă!, iar Petru Cimpoeşul-a reşapat in Alte amintiri din provincie (deşi acolo eravorba despre un alt Tovarăş...).
Cel mai dezolant rateu alromancierului mi se pare insă acela dinspre finalul volumului, cândIuliu Borna dezvăluie cauza primă a evenimentelor prin caretrecuseră oamenii din A... in ultimele luni: ce scrie el, aia e!Las la o parte faptul că printr-un asemenea insert metanarativGroşan işi reciclează in chip dezamăgitor trucul său preferat, careera de efect cu câteva cincinale in urmă (in Mareaamărăciune, de pildă), dar care tinde să devină acum obositorde la atâta uzură. Mai trist mi se pare că, prin acest procedeu,care aduce intrucâtva cu finalul la fel de arbitrar din PupaRussa a lui Gheorghe Crăciun, prozatorul destramă iluziaficţiunii pe care o ţesuse până atunci cu o naturaleţe şi cu overvă care nu i s-ar putea contesta nicicând, arătând astfel că nupoate duce la bun sfârşit o naraţiune mai amplă. Or, in acestecondiţii, nici nu ştiu dacă mai are rost să mai menţionezdeznodământul de un senzaţionalism forţat al volumului de faţă sausă mai fac vreun pronostic in privinţa următorului. Pentru mine,pretenţiile de romancier ale lui Ioan Groşan s-au risipit de tot lap. 256, când Iuliu Borna ii livrează maiorului de Securitate IonDobre o replică total neinspirată: "Tot ce scriu... sau aproapetot... se transformă in realitate... pot să vă şidemonstrez..."
Ioan Groşan rămâne, fărăindoială, un excelent povestitor, care şi-a câştigat deja pe dreptcuvânt statutul de cetăţean de onoare in canonul umoriştilor românidin toate timpurile. Dar, ca romancier, el pare să locuiască pe oplanetă aparte, una pe care insuşi autorul Trenului denoapte a descris-o cu lux de amănunte intr-unul dintre - săzicem... - romanele sale.
*) Ioan Groşan, Un om dinEst, svol. It, Noul Scris Românesc - Tracus Arte, Bucureşti,2010, 294 p.
ANDREI TERIAN (n. 30noiembrie 1979) este lector la Facultatea de Litere şi Arte aUniversităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, cercetător la Institutul deIstorie şi Teorie Literară "G. Călinescu" din Bucureşti, redactorla revistele Cultura şi Euphorion. Este doctor infilologie - cu distincţia Summa cum laude - al Universităţiidin Bucureşti (2007). A mai colaborat la revistele Adevărulliterar şi artistic, Bucureştiul cultural,Cuvântul, Euresis, România literară,Vatra ş.a., totalizând peste 400 de studii şi articolepublicate in periodice şi in volume colective. Dintre criticiigeneraţiei sale, a obţinut cel mai mare număr de voturi laanchetele BEST ("Bursa tinerilor scriitori", organizată deBucureştiul cultural in 2006) şi "Cei mai buni 5 tineriscriitori ai momentului" (Colocviul Tinerilor Scriitori,Cluj-Napoca, 2007).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
