Eleodor Focşeneanu
Două săptămâni dramatice din istoria României
(17-30 decembrie 1947)
Editura Curtea Veche
Ediţia a treia, revizuită.
Eleodor Focşeneanu s‑a născut la 17 februarie 1925 în Câmpina, judeţul Prahova, a urmat Şcoala Primară din Breaza de Sus şi Liceul Teoretic Dimitrie Barbu Ştirbei din Câmpina, iar bacalaureatul l‑a dat în mai 1943, la Liceul Andrei Şaguna din Braşov, avându‑l ca preşedinte al comisiei pe istoricul Ioan Lupaş. A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi ale Facultăţii de Litere şi Filosofie (limba spaniolă) din Bucureşti, luându‑şi însă numai licenţa în Drept în iulie 1947, deoarece noua lege a învăţământului interzicea frecventarea a două facultăţi, fiind nevoit, prin urmare, să întrerupă celelalte cursuri. Întrucât i s‑a refuzat înscrierea în Baroul Prahova, a urmat Institutul Maxim Gorki de Limbă şi Literatură Rusă (singura facultate la care nu se aplica interdicţia), promovând primii doi ani (1948‑1950), dar a întrerupt cursurile şi, profitând în anul 1951 de o împrejurare favorabilă, s‑a înscris în Colegiul de Avocaţi Prahova. A profesat avocatura la Câmpina până în anul 1974 şi la Bucureşti în continuare până la pensie, în 1997.
Activitatea publicistică a lui Eleodor Focşeneanu a început după căderea regimului comunist, cu articolul „Falsul, Frauda şi Escrocheria“, publicat în Lumea Liberă Românească, New York, nr. 153/7 septembrie 1991, articol reprodus integral la finele acestui volum şi care tratează aceeaşi temă. Tot în revista din New York, autorul a publicat serialul „De la trădare la escrocherie. Adevărul despre instalarea republicii populare în România“ (de la nr. 391 din 30 martie 1996 până la nr. 412 din 24 august 1996). Articolele din acest serial au fost publicate în anul 1997, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, în volumul Două săptămâni dramatice din istoria României, a cărui a treia ediţie apare acum.
De ce înlăturarea monarhiei în România nu a urmat scenariul utilizat în operaţiunile similare din Iugoslavia, Bulgaria şi Albania; carenţele Actului de abdicare a Regelui Mihai I şi ale Proclamaţiei guvernului Groza din 30 decembrie 1947; Adunarea Deputaţilor de la Bucureşti a luat act de abdicarea Regelui, a votat proclamarea Republicii Populare Române şi a ales noul Prezidium al Republicii Populare în 45 de minute; Adunarea parlamentară ordinară şi-a arogat la 30 decembrie 1947 dreptul de a modifica Constituţia ţării, violând nu numai vechile reguli constituţionale, ci şi actele cu caracter constituţional adoptate de ea însăşi; ce cale au ales comuniştii români, cine a uneltit şi cum a fost organizată detronarea Regelui Mihai I, la ce mijloace s-a recurs şi cum a fost instaurată republica populară în ţara noastră. Toate acestea sunt câteva aspecte de care se ocupă Focşeneanu în cartea sa. Se relatează zi cu zi, uneori oră cu oră, desfăşurarea evenimentelor din ultimele două săptămâni ale anului 1947. Nu este o istorie secretă, deşi unele dezvăluiri pot părea şi au fost chiar calificate de presă ca senzaţionale. Tot ceea ce se expune reprezintă fapte incontestabile, consemnate chiar în actele oficiale emanate de la guvernul Petru Groza sau extrase din presa vremii.
„Toate falsurile, fraudele şi escrocheriile enumerate mai sus – scrie Eleodor Focşăneanu – au fost săvârşite în mod deliberat şi organizat de către o parte a membrilor guvernului Petru Groza, fiind în mod categoric participanţi, cel puţin complici sau favorizatori, toţi cei care au fost prezenţi la şedinţa din 30 decembrie 1947 a Consiliului de Miniştri, în complicitate cu toţi parlamentarii, în frunte cu Mihail Sadoveanu, preşedintele Adunării Deputaţilor, care au semnat fie procesul-verbal al şedinţei fictive, fie pretinsele proiecte de lege.
În ceea ce priveşte natura falsurilor comise, autorul nu are elementele necesare pentru a afirma dacă ele au fost comise numai prin atestarea în mod mincinos a unor semnături inexistente, fals intelectual, sau au fost chiar contrafăcute semnăturile Suveranului şi ale celor doi miniştri care nu au participat la complot, Lucreţiu Pătrăşcanu şi generalul de armată Mihail Lascăr, fals material. Este posibil să se fi uzat când de un procedeu, când de celălalt, în funcţie de împrejurări.
Mai este necesar să remarcăm un lucru. Această imensă escrocherie a fost un secret numai pentru cei care, asemenea autorului, nu au avut timp de 42 de ani acces nici la Arhivele Statului, nici, cel puţin, la fondul special al bibliotecilor publice. Ceea ce se dezvăluie în această lucrare era cunoscut de mult de unii foşti conducători comunişti, unii dintre ei încă în viaţă la data publicării primei ediţii a acestei lucrări, şi de unii foşti şi actuali politologi şi istorici. Pentru ei, în cercul lor restrâns de iniţiaţi, aceste lucruri au fost secretul lui Polichinelle. Dar ei au tăcut şi tac încă.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
