Ziarul de Duminică

Cu trenul din Franţa?/ de Tudor Călin Zarojanu

Cu trenul din Franţa?/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

03.07.2015, 00:08 817

A venit vacanţa. Vacanţa copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, dar, pe lângă ei, şi a adulţilor. De bine, de rău, majoritatea românilor au, cât de cât, un concediu, iar în rândurile publicului-ţintă al ZD/ZF procentul trebuie să bată spre 100%. Sigur, doar unii ajung în insule exotice şi-ndepărtate, alţii se mulţumesc cu salba litoralurilor care în fiecare an sunt pline de români – Bulgaria, Turcia, Grecia, Croaţia, Macedonia, Spania etc. – sau se îndreaptă spre destinaţii fără-de-costum-de-baie, în fine, o parte merg la munte şi la mare aici, între hotare (mă trage poezia de mânecă) sau, pur şi simplu, se retrag să respire în căsuţe personale, ici-colo, în natură.

Scriu aceste rânduri pentru a vă aminti ceea ce cu siguranţă ştiţi, dar poate aveţi tendinţa să neglijaţi uneori: oriunde te-ai duce în lumea asta, sunt locuri şi lucruri de văzut! Mai ales dacă ajungeţi acolo cu maşina, aşa cum probabil e cazul pentru cei mai mulţi, şi nu cu... „trenul din Franţa” sau cu avionul, merită să consideraţi locul de vacanţă drept centrul unui cerc a cărui suprafaţă s-o luaţi în calcul întru cercetare. Da, bine, sigur, ştiu, mergeţi acolo în primul rând ca să vă odihniţi, să vă distraţi şi/sau să vă bronzaţi. Dar o odihnă prelungită şi exclusivă poate dăuna organismului, serios, până la urmă tot trebuie să vă-ntoarceţi şi să reintraţi în nebunia obişnuită, o să fie tare greu, de-a dreptul şocant, dacă veniţi după o relaxare totală! Distracţiile au şi ele limita lor recomandabilă, ca să nu mai spun că de regulă sunt costisitoare, iar excesul de soare... nici n-are rost să pomenesc unde poate duce, că vă stric vacanţa.

Nu contează unde sunteţi.

În Paris, Viena sau Sibiu aveţi nenumărate destinaţii culturale citadine şi, în acelaşi timp, e minunat să bântui pur şi simplu pe străzi, privind oamenii – nu uitaţi să le zâmbiţi, zâmbetul face minuni! – şi casele, traversând parcurile, descoperind (dacă aţi mai fost pe-acolo) ce este nou. Nu rataţi ocazia de-a mânca o îngheţată pe stradă, abia când faci asta se cheamă că ai intrat cu adevărat în atmosfera locului şi te simţi ca acasă!

La mare – oricare! – dacă veţi întreba veţi descoperi cu siguranţă că nu departe se află măcar un loc care merită văzut. Litoralul turcesc, de pildă, abundă în asemenea posibile ţinte, de la magnificul Efes la Casa Fecioarei Maria şi Terasele de la Pamukkale. În cel mai „rău” caz, dacă sunteţi pe o insulă care are doar plajă, apă şi soare, nu plecaţi de acolo până nu o înconjuraţi şi până nu urcaţi în cel mai înalt punct al ei!

În fine, dacă alegeţi (sau aveţi în proprietate personală) o destinaţie de vacanţă undeva în interiorul ţării noastre fabulos de frumoase, nu ezitaţi să vă uitaţi pe o hartă, cel puţin pe o rază de 50 km, deşi sugestia mea ar fi 100. Când am locuit – în condiţii foarte bune – într-o pensiune din Praid, am vizitat Sovata (de mai multe ori!), Sighişoara, Târgu Mureş, Odorheiul Secuiesc şi barajul de la Zetea.

Totul merită văzut! Muzeu, cetate, peisaj. Sat, comună, oraş. Munte, deal, mare.

Vacanţă frumoasă!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO