In luna mai 1906, Raymund Netzhammer, arhiepiscopul romano-catolic de Bucuresti, intreprindea o calatorie la comunitatile din Dobrogea, pentru confirmarea statutului sau in mai multe parohii. Cifrele date in Jurnalul prelatului la data de 19 mai 1906 reprezinta un martor real si pretios statistic al cresterii comunitatilor respective. In acest sens, ele sunt si documente ale istoriei Dobrogei dupa 1878.
Inainte de a trece in Dobrogea cu vaporul la Macin, numarul de confirmari de la Braila era de 183, de la Iacobdeal de 94, de la Tulcea de 27, Malcoci 115, Cataloi 83, Sulina 32, Constanta 68, Mangea Punar (azi Schitu) 63, Caramurat (azi M. Kogalniceanu, jud. Constanta) 64, Culelia 48. Reamintim aici ca sensul "confirmarii" (din latinescul "confirmatio") este, la catolici, ritualul oficiat pentru prima impartasanie. Insotindu-l pe predecesorul sau in scaun, Franz Xaver von Hornstein, Netzhammer mai vizitase unele dintre acele localitati in 1902. Mersese atunci la Braila, Tulcea, Malcoci, Sulina, Caramurat si Culelia, in ultimele doua pentru confirmare, respectiv sfintirea unui altar. Cu acelasi prilej, vazuse pentru prima data colonia italiana de la Iacobdeal, unde pietrarii italieni erau angajati in exploatarea carierei de granit.
Urmasi ai acestora mai lucrau in anii '60-'70 ai secolului XX in echipe specializate pentru restaurari, coordonate de Directia Monumentelor Istorice. S-au risipit atunci cand aceasta institutie, una dintre cele mai vechi din Europa, a fost desfiintata printr-un decret din toamna anului 1977.
In descrierile calatoriilor sale, arhiepiscopul aduce deseori amanunte extrem de bogate in informatii, inclusiv de interes culinar. Totodata, el numeste specificul etnic majoritar al comunitatilor vizitate. Astfel, dupa satul german Malcoci, a urmat specificul international de la Sulina, aspect valabil in parte si pentru Constanta, unde calatoria s-a facut, de la Sulina, pe mare. Au venit la rand, cum scrie mai departe episcopul, satul german Mangea Punar si celelalte din lista de mai sus, unde, probabil, autorul a considerat specificarea etnica inutila, ea fiind deja cunoscuta. Cativa ani mai tarziu, citind o inscriptie latina devenita ulterior celebra pentru istoria romana a Dobrogei, Netzhammer reflecta: "Vechea Scythia era caracterizata, ca si Dobrogea de astazi, printr-un amestec foarte mare de populatii, pe vremea aceea triburi bastinase amestecate cu greci si romani, astazi turci si tatari, lipoveni si tigani, bulgari si romani, italieni si svabi."
La aceste ganduri, notate la 22 mai 1911, autorul adauga: "De departe ne-au intampinat tineri germani pe caii lor focosi fara sa, iar la intrarea in sat era adunata toata comunitatea, in frunte cu parohul lor originar din Silesia Superioara, Franz Schidzielorz. Pe drumul procesiunii pana la biserica din paianta, niste cantareti bisericesti au intonat cantece germane dintr-o carte pe care o adusesera parintii lor aici, in Dobrogea, la emigrarea din sudul Rusiei." Biserica mare a fost terminata abia dupa primul razboi mondial, cand, in 1923, localnicii din Palas au incercat, zidindu-si propria biserica, sa o imite pe cea din Culelia.
La un secol de la vizita din 1906, in decembrie 2006, saptamanalul Formula AS publica un reportaj sub titlul Manastirea cu nume de iarba: Colilia. Acolo, o biserica monumentala este singurul edificiu ramas in picioare din satul german de colonisti de pe teritoriul comunei Cogealac. De fapt, ca si acest din urma toponim, "Colilia" vine si el din limba turca. Este, in realitate, romanizarea tarzie si populara (prin apropiere de numele ierbii) a ceea ce numeam mai devreme (si apare astfel pe toate hartile mai vechi) "Culelia". La randul lui, acest nume este rezultatul adaptarii la limba romana a unui toponim turcesc, dupa integrarea Dobrogei in Vechiul Regat romanesc. Provine din cuvantul turc "kule", care poate insemna turn sau colina. Vorba se regaseste de altfel in numeroase toponime balcanice, iar aici, ca in toata Dobrogea, sunt identificate vestigii in stare sa justifice asemenea denumire care, sub forma originala "Kuleli", desemna un loc mai inalt sau/si purtand urmele unei fortificatii.
Din reportajul amintit, dar si din relatarile unor colegi dobrogeni, am aflat de intentia unui grup de maici ortodoxe de a repara biserica parasita si de a pune aici, in satul disparut Culelia, bazele unei manastiri. Au acceptat cu multa intelegere sfatul unui specialist in domeniu, care le-a vizitat chiar de la inceput, anume acela de a nu aduce modificari majore arhitecturii initiale a bisericii.
Cu aceasta reluare a vietii vechii biserici, pare sa se inchida un cerc peste timp. Iata cum. Din relatarile cuprinse in articolul din 2006 al d-lui Sorin Preda, aflam despre vizita facuta maicilor la biserica de catre un preot catolic german. Era fiul arhitectului care construise biserica, el insusi detinatorul unei intregi istorii a satului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
