Cu doar doi ani înaintea izbucnirii răscoalei antiarendăşeşti"de inspiraţie revoluţionară" din 1907, abilul om politic TakeIonescu s-a gândit că a sosit timpul să-i intre pe sub piele"Neamţului", cum îl numea în cercul său de intimi pe Regele CarolI. Urmărea ca, pe o cale ocolită, să preia conducerea PartiduluiConservator. Gheorghe Cantacuzino, supranumit, pentru averea saimensă, "Nababul", nu mai putea rezista multă vreme în frunteapartidului: acordând azil politic "piraţilor de pe vasul Potemkin",dezonorase ţara şi stârnise mânia ţarului Nicolae al II-lea.
Anticipând deznodământul, adică debarcarea "boierului", mareleorator şi om politic 1-a însărcinat pe Jean Lahovary, tatălprincipesei Martha Bibescu şi un apropiat al său, să obţină de laRege aprobarea unei expoziţii jubiliare. Sensibil la măguleli, pemotiv că i se cuveneau, dar şi foarte susceptibil, Suveranul s-ainteresat cine este iniţiatorul unei manifestaţiuni de o asemeneaamploare, pe care nici Imperiul Otoman nu şi-o putuse permite."Guvernul, Sire", i-a răspuns Jean Lahovary. "Bine, dar cine esteemi¬nenţa cenuşie?" "Recunoştinţa poporului, Sire. Take a auzit-oşi m-a însărcinat să o fac cunoscută Majestăţii Voastre". "Vaajunge departe acest popor", a remarcat Regele zâmbind acru, pentrucă binevoitorii îl avertizaseră că Take afirmase: "Neamţul nu măvrea, dar am să-i forţez mâna".
Câteva zile mai târziu, în şedinţa din 3 mai 1905, AdunareaDeputaţilor a votat proiectul de lege prin care guvernulconservator era autorizat să organizeze o "Expoziţiune Naţională lacare, sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente, au fostinvitate să participe şi unele naţiuni străine". Sena¬tul a votatproiectul în 5 mai 1905, dar după dezbateri stânjenite depers¬pectiva ascensiunii lui Take Ionescu, pe care vechea gardă dinambele tabe¬re nu o vedea cu ochi buni. Totuşi, "feciorul coaneiFrosa şi al băcanului Ghiţă Ion din Ploieşti" a avut câştig decauză. Însă, cum vom vedea, numai pe moment.
Pe moment, "parvenitul" jubila. Doctorul Constantin Istrati a fostnumit "din voinţa regească" comisar general al Expoziţiei. Apoi,s-a ales locul: Câmpul Filaretuluit câmpia sacră a liberalilor dela 1848, ajunsă "din nebăgare de seamă, un maidan pe care păşteaucaii bulibaşei de la Cuţitul de Argint". Inspirată, se pare, de oidee a lui C.A. Rosetti, alegerea acestui loc istorico-pastoral afost o blasfemie takistă pentru naţional-liberali, dar şi obinecuvântare pentru imaginea Capitalei, sluţită de mahalaleinsalubre şi de locuri virane sălbatice.
Lucrările au început în iunie 1905, după planurile cunoscutuluiarhitect peisagist francez Edouard Redont, însă "îmbunătăţite" deideea lui Ioan D. Berindey de a se construi, provizoriu, un oraş înminiatură, cu străzi, bulevarde şi pieţe. Mlaştina, dragată, adevenit lac. Pe locul sălaşului exotic de la Cuţitul de Argint,inginerul Elie Radu a ridicat Arenele Romane. Biserica a fostreconstruită după modelul celor înălţate de Ştefan cel Mare. Birtulşi Grădina Trocadero au făcut loc Palatului Artelor, construit deun nepot al lui C.A. Rosetti, inginerul Grant. Castelul romantic,"vestigiu al unui trecut glorios" cum mai cred şi astăzi câţivapatrioţi înflăcăraţi, seduşi probabil de alăturarea numeluivoievodului Vlad Ţepeş, este rodul imaginaţiei austriacului Schindlşi a servit drept castel de apă! Atât şi nimic mai mult, deşi sursainspiraţiei fusese - într-adevăr - Cetatea Poenari, de unde s-au şisubtilizat câteva pietroaie pentru a fi incrustate în "castel".Celelalte pavilioane, mai mult sau mai puţin impozante, poartăsemnătura unui Burcuş, Cerchez, Maimarolu, Stavăr, Ştefănescu . . .Practic întreaga elită a arhitecţilor şi inginerilor constructoriromâni ai timpului şi-a adus prinosul de recunoştinţă pentruînfăptuirile primului rege al românilor. Simbolic, lucrătoriisimpli au fost selecţionaţi din toate judeţele ţării, dar, dincolode semnificaţia acestei alegeri, trebuie remarcată râvna şicalitatea muncii lor. Aceşti oameni au reuşit să facă denerecunoscut Câmpul şi Dealul Filaretului în zece luni şioptsprezece zile, uneori cu mijloace tehnice rudimentare! Mişunauca furnicile de dimineaţa până seara, pătrunşi de importanţahărniciei lor, pe arşiţă, ploaie, ninsoare şi ger. Ca în basme, auvrut să-i dovedească lui Vodă că este posibil, dacă pui suflet şicredinţă, să ridici peste noapte castele şi palate.
Doctorul Istrati a fost impresionat profund de această dăruire,neuitând să o consemneze în fraze vibrante, punctate de răbufnireaemoţiei. Ei reuşiseră să clădească palate însumând 40.000 mp, sătraseze drumuri şi şosele, alei şi poteci de peste 110.000 mp, săplanteze 4.206 arbori mari, 5.933 conifere, 4.821 arbuşti diferiţi,49.200 de plante forestiere şi 97.200 de plante înflorate, săsemene 3,2 tone de sămânţă de iarbă. Au săpat şanţuri pentru 34 kmde cablu electric şi au montat 5.200 de becuri! Dacă aceste cifrerelevă o capacitate de muncă şi o dăruire ieşite din comun, elereflectă şi efortul financiar considerabil pe care "a trebuit să-1sufere ţara", cum se exprimase critic Ionel Brătianu, gelos pesuccesul conservatorilor şi mai ales pe izbânda personală a luiTake Ionescu. "Ca să obţinem stima pe care o merităm, a adăugat el,trebuie ca cineva să-şi dea seama de situaţia noastră reală, să nestudieze mult mai serios decât se poate face într-oexpoziţie".
Costul expoziţiei era uriaş pentru "o ţară aşa de tânără", fiindevaluat la 6,6 milioane lei. Jean Lahovary, pe atunci ministru laAgricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii, a arătat cu înţelepciunecă "pentru a fi cercetaţi, trebuie să fim mai întâi descoperiţi.Or, expoziţiunea tocmai asta îşi propune şi dacă se poate săimpresionăm, cu atât mai bine. Nu-i totuna să descoperi un leuacolo unde crezi că vei da peste un iepure".
Un alt scop, nemărturisit, dar vizibil, a fost acela de a aduna,pentru pri¬ma dată laolaltă într-o astfel de manifestare, româniidin afara Vechiului Regat. După tentativa reuşită prin creareaAcademiei Române, Expoziţia din 1906 a făcut încă o breşă în zidulcare înconjura "ţărişoara". Au putut expune în pavilioane propriiardelenii şi bucovinenii, iar bucureştenii şi vizitatorii din ţarăau început să se întrebe de ce lipsesc basarabenii şi aromânii, unnumăr de refugiaţi manifestând zilnic sub ferestrele LegaţieiOtomane din pricina crâncenei epurări etnice la care "machedonii"erau supuşi de greci şi de slavi. "Nu-i Regele Carol domn pestetoţi românii?" s-a întrebat, în mijlocul mulţimii adunate laArenele Romane, pătimaşul Barbu Delavrancea. "Crede cineva că ei nusunt români? Să cuteze numai". Fiorul naţional produs în modspontan a făcut să răsune din piepturile vizitatorilor "Imnulregal" şi "Pui de lei". "La unele bu¬căţi - povesteşte ConstantinBacalbaşa - s-au asociat şi muzicile militare. Apoi, în urmă s-acântat "Deşteaptă-te, romane!" de către toate corurile prezente,inclusiv cele din Vechiul Regat, muzicile militare şi tot publi¬culdin Arene, de mai multe mii de oameni. A fost unul dintrespecta¬colele cele mai grandioase şi dintre momentele cele maiînălţătoare. Condeiul nu le poate reproduce cu viaţa de atunci! Afost parcă divina prefaţă a măreţiei istorice de la 1918".
Un ecou al acestei manifestaţii l-a reprezentat implicarea înRăzboiul Balcanic şi crearea celor două judeţe aromâneşti din sudulDobrogei! În fine, nu se poate trece cu vederea sala decinematograf, în care trebuie să fi rulat, pe lângă filmele deproducţie franceză şi austro-ungară, şi câteva dintre cele şasedocumentare de producţie indigenă, din care unul - cel puţin - aveaca temă orga¬nizarea şi inaugurarea Expoziţiei. Numeroaselemărturii fotografice, datorate doctorului Alexandru Zaharia, membruîn Comisiunea Expoziţiei, ilustraţiile alb-negru şi color şimedaliile dovedesc grija propagandistică a guvernului, obligându-nesă semnalăm, ca o premieră, şi propaganda prin documentarulcinematografic. În ziua de 11 decembrie, de pildă, avea să fieprezentat în Sala Edison filmul "Solemnitatea închideriiExpoziţiei". Văzută din aceste unghiuri, Expoziţia Jubiliară eramai mult decât utilă. Vorba lui Nicolae Iorga: "Ne descoperea. nedescopeream, ne imortaliza".
Din nefericire, pasiunile politice au umbrit toate semnificaţiileînălţătoare ale acestui eveniment. Adversitatea faţă de TakeIonescu, cau¬zată de tradiţionalism de castă şi de invidie, a fostmai puternică decât respectul cuvenit unui jubileu care nu eranumai regal. Cei 40 de ani de domnie a lui Carol I însemnau şi 40de ani de guvernare liberalo-conservatoare. Inaugurarea, în loc săalbă loc în data de 4 iunie, a fost întârziată cu două zi¬le. Iarla 6 iunie 1906 au lipsit atât PNL, cât şi fracţiunea junimistă aPartidului Conservator, aflată de la o vreme în opoziţie. Motivaţialor: "Nu vrem să-i facem pe plac lui Take" l-a prins chiar şi peRege. Într-o discuţie cu Gheorghe Panu, care se arăta îngrijorat desoarta Partidului Conservator pe cale sa încapă pe mâna lui TakeIonescu, Suveranul a făcut această observaţie: "Să nu aveţi nici ogrijă, fiii domnului Cantacuzino veghează". Carol I fusese cuprinsde îndoieli: procedase bine ori nu acceptând organizarea acesteiExpoziţii izvorâte din creierul "celui mai deştept om născut învremea îndelungatei sale domnii"?
Absenţa de la ceremonia deschiderii oficiale anaţional-liberalilor, îndeosebi a lui Dimitrie Sturdza, bunul săuprieten, nu mai părea să-l îndurereze. Au cuvântat la inauguraredoctorul Istrati, Jean Lahovary şi Regele însuşi, care, pentru amai linişti spiritele, a amintit asistenţei rolul jucat deliberali: "Să nu uitam să adresăm prinosul nostru de recunoştinţăbărbaţilor de stat care au condus poporul român pe această calerodnică, desfăşurând pe terenul economic falnica deviză a Coroaneide oţel: Prin noi înşine!" Regina Elisabeta, care nu-i putea suferipe conservatori de când Lascăr Catargiu o înfruntase şi îl obligasepe augustul soţ să o exileze, pentru că voise cu orice preţ să-lcăsătorească pe prinţul Ferdinand cu Elena Văcărescu, a completat:"Doar pe ei, pe liberali, ne putem bizui. Nu-i văd însă aici. Undesunt?" "Trasează planurile expoziţiei următoare, Majestate" alămurit-o Jean Lahovary. Cu o săptămână în urmă, el răspunseseîmpăciuitor unei interpelări insolente a unui apropiat alvenerabilului Eugeniu Carada: "Eu cred, domnilor, că putem să fimcu toţii fericiţi şi mândri de ce am făcut, de opera frumoasă pecare am realizat-o şi să spunem: pentru slăvirea a 40 de ani dedomnie a regelui Carol I, pentru un eveniment care la date aşa dedepărtate se reproduce, n-a fost un sacrificiudisproporţionat."
Imediat după inaugurarea Expoziţiei a explodat şi adversitatea faţăde Take Ionescu. Junimiştii s-au adunat iarăşi in jurul Nababului,dar cu o condiţie: să fie numit Petre Carp succesorul său laconducerea partidului. În sfârşit, unul dintre fii, MişuCantacuzino, întărâtat de Nicu Filipescu, a decis să treacă laameninţări directe: "Fricosul de Take trebuie împuşcat!". Take,convins că sub guvernarea Nababului "România ajunsese TortugaEuropei", nu mai făcuse nici o escapadă dincolo de cercul său deamici, de aici şi apelativul "fricosul".
În acest timp, în orăşelul de la Filaret se petreceau tot felul degrozăvii. Prinţul George Valentin Bibescu, ginerele lui JeanLahovary, a luat în nacela balonului un paranoic care, la 200 mînălţime, "de frica nevestei" nu a mai vrut să coboare. Pentru aevita o catastrofă, prinţul a trebuit să-1 facă KO. O altăîntâmplare, de data aceasta tra¬gică, s-a petrecut în ziua de 21iunie. Tocmai când trebuia să înceapă pe lac o simulare a luptelorde la Port Arthur, un depozit de praf de puşcă a luat foc.Magazionerul a fost omorât pe loc şi cinci persoane gravrănite.
Pe lângă "grozăvii", din fericire puţine, Expoziţia îşi îmbiavizitatorii cu numeroase şi foarte bogate pavilioane. Pentru ceiinteresaţi, nivelul de dezvoltare atins de Vechiul Regat putea ficitit ca-n palmă. Trebuia doar răbdare şi o bună pregătireintelectuală, întrucât caracterul ei era enciclopedic. În PalatulArtelor, devenit ulterior Muzeul Militar, curioşii luau contact cupicturile lui Grigorescu, dar şi cu operele celorlalţi artiştiplastici români de faimă naţională. Fără a detalia, voi enumerapavilioanele importante pentru întocmirea unei imagini generaledespre caracterul cuprinzător al Expoziţiei Jubiliare. Dupămenţionatul Pavili¬on al Artelor, urmau Pavilionul Casei Regale,cel al Industriei, al Minis¬terului de Război, al MinisteruluiLucrărilor Publice, pavilionul Minelor şi cel al Poştelor. Dintreinvitaţi, au expus în pavilioane proprii Franţa, Austria, Ungaria,Comisia Europeană a Dunării şi numeroşi industriaşi străini.
Este de presupus că din data de 23 noiembrie, când Expoziţia a fostdeclarată închisă şi locul care a găzduit-o a căpătat numele deParcul Carol I, vizitatorii străini şi indigeni şi-au putut face oimagine destul de clară despre Vechiul Regat, imagine care le-aservit în afaceri. În ciuda exportului de "revoluţie rusească"înregistrat cu durere trei luni mai târziu, România a devenit îndoar cinci ani o putere în regiunea balcanică. Schimburilecomerciale şi înflorirea industriei au îndepărtat neaş¬teptat derepede ruinele apărute în 1907 şi i-au conferit ţării statut deputere zonală. Salvarea şi renaşterea vertiginoasa pot fi socotiteprintre efectele benefice ale Expoziţiei Jubiliare. Tot ea areamintit Romei că existăm: în septembrie 1906, Primăria Capitaleia primit în dar de la Primăria Cetăţii Eterne copia Lupoaiceicapitoline, pe care a expus-o în Piaţa Rahtivan, "inima vechiuluioraş", în locul unei Diane.
În ceea ce-l priveşte pe Take Ionescu, iniţiatorul marii expoziţii,neputând accede la şefia Partidului Conservator, dar nicihotărându-se să renunţe, a dat încă o lovitură benefică bugetului,înfiinţând Loteria de Stat. Nu a putut învinge invidia, darcontabiliza merite, sperând că va veni şi timpul său, când vaîntreba: Voi ce aţi făcut pentru Ţară, "boieri mari"?
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrulCabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat înistorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cu peste 1.000articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "MagazinIstoric" şi la "Ziarul de Duminică". A publicat 1 Decembrie 1918Alba Iulia - Bucureşti şi Imnurile naţionale la români. Este şicoautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii în România,Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican laIerusalim, Conspiraţia securităţii, Bucureştii în imagini în vremealui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
