Alexander-Peter Popescu s-a nascut in 1977 la Bucuresti. Este cercetator stiintific la Karl-Franzens-Universitat Graz din Austria, Facultatea de Istorie, Institutul de Istorie Sud-esteuropeana, Centrul pentru Studii a Culturilor si Societatilor Balcanice. Doctorand, sub indrumarea prof. dr. Karl Kaser, cu o disertatie despre istoria aromanilor si cea a meglenoromanilor
Tatal sau, Constantin-Cristi Popescu, este medic generalist, stomatolog, profesor, doctor in medicina si provine dintr-o familie germano-romana. Bunicul lui Alexander ii facea naie lui Gheorghe Zamfir!
Mama, Maria-Liliana Fulger, este medic internist si, la randul ei, doctor in medicina. Provine dintr-o familie romaneasca, cu radacini transilvanene si aromanesti.
Parintii au divortat la scurt timp dupa nasterea (prematura, la sase luni) a lui Alexander si a fratelui sau geaman, care s-a stins dupa doar cinci zile de viata.
Acum, mama este casatorita de 19 ani cu iubirea ei din copilarie si tinerete, reintalnita in 1990, Cristian Mihai Fulger, inginer, nepot al lui Corneliu Coposu si sufletul fundatiei care poarta numele Seniorului.
La trei ani dupa tragedia mortii unuia dintre copii si drama divortului, Maria-Liliana si Alexander parasesc Romania, tara din care tanarul pastreaza vagi imagini: "Imi mai amintesc doar ca bunicii mei din partea mamei mele ma dadeau in leaganul din parcul de copii, in fata blocului pe Baba Novac… La plecarea din tara, in 29 august 1980, pe tot parcursul zborului spre RFG si dupa sosirea acolo, ma tineam din spate de fusta mamei, imi era tare frica de zbor, era multa lumina imprejur si imi era atat de frica incat tremuram si plangeam…".
Bunicii au reusit sa ajunga sa-l viziteze si chiar sa aiba grija de el, in conditiile in care mama muncea zi-lumina.
Pana in 1989, a vorbit o romana aproximativa, caci mama isi dorea cu ardoare sa-l integreze in societatea si limba germana. „Dar bunicul meu, in plimbari indelungate cu mine prin paduri si campii, la marginea Dusseldorf-ului, imi povestea din Istoria Romanilor, despre Burebista si Decebal, despre imparatul Traian, despre luptele lor vitejesti..."
I-a povestit totul, epoca dupa epoca, dupa cum i-a povestit basme romanesti, incat „si astazi valea unui rau din Dusseldorf a ramas in mintea mea ca «Valea Scorpiei» si «Valea Ghionoaiei»"!
Bineinteles, la fotbal tinea cu Romania, iar stelist a devenit in 1986, dupa finala de la Sevilla. „Eram mandru ca ma cheama Popescu, ca sunt nascut la Bucuresti, incercam sa-i invat romana pe colegii mei ("jeu fak, tu fatschi, jel fatsche, ia sitsche, jel merdsche, jeu sund biene") si le spuneam ca ma trag din daci si romani. Ma laudam oricand era ceva legat de Romania".
In 1986, Alexander a venit in vizita la bunici si a facut excursii cu ei pe Valea Prahovei, mirandu-se ca-l vedea pe Ceausescu in toate vitrinele: „Tataie, de ce e nenea ala acolo? De ce peste tot? Nu place!" Tataie ii cerea disperat sa taca...
Despre decembrie 1989 a ramas cu convingerea ca a fost o revolutie furata si confiscata poporului roman printr-o lovitura de stat data de criptocomunistii din jurul lui Ion Iliescu.
De atunci, Romania - beneficiind de o deschidere lenta a contextului geopolitic - a jucat un rol tot mai important in viata lui. „Odata cu intrarea in casa noastra din Hagen a tatalui meu de suflet Cristian Mihai Fulger («Cris» ii spun), trecutul istoric si politic al Romaniei, preocuparea pentru limba romana si istoria romanilor a devenit o fascinatie, aproape chiar o obsesie".
A inceput sa citeasca ziare si reviste romanesti si, acum, auzea in casa vorbindu-se aproape numai romaneste. „Fara tatal meu vitreg, fara cartile lui, fara interesul si devotamentul sau pentru Romania, pentru PNTCD, si fara inrudirea sa cu Corneliu Coposu, sigur nu stiam limba asa cum o stiu acum, ca limba materna secundara pasiva, reinvatata autodidactic".
N-a fost un proces usor, nici rapid, dar l-a urmat cu o indarjire exemplara. E drept, pe atunci nu stia nimic despre diferentele enorme de mentalitate, de structura si de fond dintre Romania si Germania. Idealiza Romania si romanii, ca pe un fel de „paradis pierdut" si „popor cautat", desi avea o copilarie fericita in Germania. „In Romania de azi" – marturiseste – „unde totul si oricine se cumpara si se vinde, chiar si constiinta, unde criminalitatea nu se pedepseste (de exemplu Iliescu la Mineriade), nu as putea trai".
Cat de mare va fi fost socul! Sa fii luat din tara la trei ani, sa visezi la ea pret de un deceniu si jumatate, s-o inveti din povestirile altora, sa te bucuri ca a cazut dictatura – si apoi sa gasesti ce-a gasit...
Din fericire, l-a gasit aici si pe Corneliu Coposu: „Cu rabdarea mare a unui Senior imi asculta intrebarile, zi de zi, seara de seara, noapte de noapte, intrebari puse cu un teribil accent german, balbait, si imi raspundea cu o liniste coplesitoare, cu un calm impresionant".
Fascinatia pentru Romania nu a palit din cauza prezentului imperfect: Alexander a inceput sa tina referate si prezentari despre istoria tarii sale si despre marile ei nume, de la Mircea cel Batran si Mihai Viteazu, trecand prin Mircea Eliade, Emil Cioran si Eugen Ionescu si ajungand la... Gica Hagi, Ilie Nastase sau Cristian Gatu (aroman, ca si Hagi). Cat despre convingerile politice, iata ce scria in revista de bacalaureat drept motto personal: „Mai bine mort, decat comunist!"
A urmat Dreptul la Trier, la insistentele parintilor, cu mult chin si greutate, caci isi dorise studii de istorie, stiinte politice si filologie – evident, romana. Ceea ce a si reusit, dar abia in perioada 2001-2008: gratie prof. dr. Fikret Adanir, specialist in istorie sudesteuropeana la Ruhr-Universität Bochum, acum aflat la pensie si reintors la Istanbul, si a prof. dr. Florin Manolescu (limba si literatura romana la aceeasi universitate), azi pensionar si el, la Bucuresti, Alexander-Peter Popescu a avut sansa de a cerceta interbelicul romanesc din toate punctele de vedere: istoric, politic, cultural, literar etc.
Lista e lunga, si Alexander o „recita" cu inflacarare: un sir glorios de specialisti germani si romani care s-au aplecat asupra acestui colt de lume.
De altfel, bunicul bunicului lui, pe care il chema Ion Gela/Jela, (bulgarizat Jelev, romanizat Jelea), era aroman gramustean, hangiu si negustor in Ruse si Silistra-Durostor, luptator de partea Imperiului Otoman in razboiul ruso-turc din 1877/1878. stia opt limbi, era poliglot si cosmopolit. Prins si mutat la Bucuresti, si-a pierdut graiul, casatorindu-se cu o dacoromanca si avand cu ea o fetita care nu mai stia aromana.
Astfel, Alexandru-Peter Popescu si-a descoperit a doua tinta: cu aceleasi mijloace autodidactice cu care invatase romana, a incepu sa studieze aromana! „Ascult muzica romaneasca si aromaneasca in fiecare zi, citesc si scriu in ambele limbi. Este de-a dreptul fascinant sa vorbesti sau sa corespondezi in aromana cu cineva din Grecia, Albania, Serbia, Bulgaria sau din Republica Macedonia!"
Lumea virtuala a Internetului, google, youtube, hi5, facebook, studivz, a completat tabolul.
Miza? „Poate sa fi fost o cautare a lumii pierdute a strastrabunicului meu. Poate sa fi fost o cautare a lumii in care a trait Corneliu Coposu. Sigur este insa o cautare a lumii mele. As dori ca romana, aromana, meglenoromana si istroromana sa se vorbeasca in familia pe care o voi avea. Sa contribui astfel fie si doar ca picatura de apa pe o stanca fierbinte, ca memoria, istoria, cultura si limba sa nu piara!"
Nu cred ca e nevoie de vreun comentariu.
tczarojanu@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
