Recent, am aflat din mass-media rezultatele unui studiu efectuat de specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Iată-le, aşa cum le-am aflat din presă: „În România, o familie compusă din patru persoane îşi poate asigura necesarul zilnic de nutrienţi cu 19,41 lei”. Mai departe, cercetătorii OMS şi-au exprimat speranţa că studiul lor va sta la baza „unei strategii pentru sănătate publică” şi a unor măsuri „care pot fi puse în practică în cadrul unui program naţional de nutriţie”.
La aflarea celor de mai sus am avut o revelaţie: mi-am dat brusc seama că arunc în mod inconştient banii pe mâncare şi am realizat de ce am „făcut burtă”. În acea minunată clipă am luat o decizie radicală: de acum înainte voi trăi doar după „reţeta” Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi, astfel, voi fi şi suplu şi sănătos şi cu mai mulţi bani în buzunare.
Drept pentru care am trecut la aplicarea programului: mai întâi am împărţit 19,41 lei la 4, ca să aflu câţi bani îmi sunt necesari pentru „coşul zilnic”. Mi-a dat 4,85 lei.
Perfect. În prima zi mi-am cumpărat de banii ăştia un ou, o felie de parizer şi două mere – pe care le-am mâncat. Şi tot în prima zi am început să ţin un Jurnal. Al fericirii, gândeam.
Zilele următoare mi-am luat mâncare tot de 4,85 lei pe zi, am scris în continuare în Jurnal, iar în primul weekend m-am alintat cu două linguriţe de zahăr. După 10 zile burta mea nu mai era decât o amintire, în schimb mi-era din ce în ce mai greu să ies să-mi cumpăr mâncare şi, câteodată, ajuns la piaţă, uitam de ce plecasem de acasă. După 20 de zile am fost nevoit să-mi sun un vecin şi să-l rog să se ducă el la piaţă în locul meu. Omul a acceptat, că-l ajutasem şi eu, când eram în putere, să-şi care frigiderul pe scări. I-am spus să-mi cumpere ce vrea el, dar să nu depăşească cu niciun chip bugetul de 4,85 lei pe zi. Lucrurile au mers perfect încă vreo cinci zile, după care am fost nevoit să nu mai încui uşa pentru că mi-era greu să mă ridic din pat şi să-i deschid vecinului când venea să-mi aducă merindele sănătoase. În tot acest timp am continuat să scriu în Jurnal. După vreo treizeci de zile (cred, nu mai ţin bine minte...) nu mai puteam să ţin pixul în mână, ceea ce risca să compromită Jurnalul, la care ţineam foarte mult. L-am rugat atunci pe acelaşi vecin să scrie el ce-i dictez. După o vreme, scrisul la Jurnal s-a dovedit tot mai anevoios fiindcă vecinul nu prea mai auzea ce-i şoptesc. În pofida tuturor dificultăţilor întâmpinate, eram fericit: mâncam sănătos, îmi respectam organismul, unde mai pui că economisisem o mulţime de bani.
Îmi mai amintesc că într-o bună zi (sau noapte, nu mai ştiu) am avut viziunea chipului luminiscent al vecinului aplecat asupra mea cu o linguriţă în mână. Culorile se roteau în jurul lui din ce în ce mai repede, într-un curcubeu ameţitor. În acea clipă am înţeles că experimentul meu de nutriţie sănătoasă şi raţională reuşise. Lumina se făcea din ce în ce mai intensă, a devenit orbitoare, m-a luat cu ea, eram uşor ca un fulg şi fericit peste poate.
Am şoptit: Jurnalul, salvează Jurnalul! Şi în chiar clipa aceea mi s-a deschis Împărăţia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
