Scriitorul norvegian Per Petterson are o serie de autor la Editura Univers. Motivul e simplu, este unul dintre cei mai vânduţi scriitori norvegieni, romanul său „La furat de cai” din 2003, tradus în numeroase limbi (inclusiv în româneşte), l-a făcut celebru. E un maestru al descrierii misterelor unei familii, al conflictelor mocnite, al relaţiilor dintre părinţi şi copii. Romanul de faţă e un exemplu*).
Romanul începe cu plecarea mamei lui Arvid cu feriboatul din Norvegia în Danemarca natală, după ce a aflat că are cancer la stomac. Arvid nu e martorul scenei, povesteşte ce a auzit, ce a aflat de la alţii. Mama se întoarce la o casă de vacanţă pe care o consideră „acasă”, unde cu patru decenii în urmă născuse un băiat, prăpădit între timp; nu mai trecuse pe acolo de patru decenii. Abia acum aflăm, din cuvintele mamei spuse unui prieten, că Arvid, care o urmează impulsiv, are 37 de ani, că e un băiat care nu s-a maturizat, că e căsătorit, dar îl aşteaptă un divorţ, că „nu ştiu ce să mă fac cu el”.
„Am început să plâng nestăpânit, şi nu-mi păsa în momentul acela că Hansen m-ar fi putut vedea, apoi i-am dat mamei drumul la braţ, am alergat în faţa maşinii, am pus fruntea pe capotă şi am plâns aşa cum nu plânsesem niciodată, am lovit capota cu palmele, apoi am alergat în spatele maşinii şi am lovit cu palmele portbagajul negru al maşinii, iar ei puteau să se zgâiască la mine cât voiau, dacă li se pare interesant, nu-mi păsa. Am alegat apoi spre feribot, m-am sprijinit de cocă, cu apa neagră chiar sub mine, părea atât de frig şi am plâns şi mai mult. M-am întors apoi la maşină, iar acolo şoferul de taxi stătea stânjenit la culme, neştiind unde să se uite, pentru că era atât de tânăr şi nu înţelegea ce se petrece în faţa lui.”
Acţiunea cărţii se petrece la sfârşitul lui 1989, an de mari tulburări în toată lumea, între care cea mai marcantă a fost căderea comunismului. În anii 70, băiatul îşi neagă şansa la o educaţie înaltă, părăseşte facultatea şi devine muncitor, pentru că se înscrisese în partidul comunist , iar acesta le ceruse membrilor să meargă să muncească în fabrici. Nu renunţă să ţină atârnat pe perete portretul lui Mao. Este unul dintre motivele rupturii de mama sa. Comunicarea dintre cei doi va fi rară în tot timpul vieţii. „Mama credea că ştie cine sunt, dar nu era aşa. Nu ştia cine sunt pe plajă, în ziua acea din 1989, nu ştiuse la cofetăria Bergersens cu aproape cinci ani în urmă, nici măcar înainte să devin comunist. Nu era atentă la mine, îşi întorcea privirea spre alte lucruri. Mă vedea intrând şi nu ştia de unde veneam, mă vedea ieşind şi nu ştia unde plecam; cât de perdut eram fără ea, la şaisprezece ani, la şaptesprezece, la optsprezece.”
Cartea este şi despre lupta fiului pentru maturitate. Arvid trăieşte într-o capitală bogată, Oslo, dar suferă de boala tipică vârstei de mijloc. Căsătoria sa, din care au rezultat două fete, e pe ducă, mama e pe moarte, idealurile sale se prăbuşesc, nici fizic n-o duce prea bine, comportamentul său e paranoic (mai ales pe feribot, când se bate cu un bărbat despre care credea că l-a ameninţat şi care nu era decât un prieten din copilărie). Arvid vrea să se desprindă de mamă, e infantilizat de dezaprobările ei. Nu ştie să răspundă întrebărilor esenţial: Cine sunt? Cine am fost? Pare şi mult fatalism în toate acestea.
„Am fost singurul dintre cei patru fii care a fost planificat dinainte, care a fost dorit de ambii părinţi, iar asta îmi dădea o legitimitate de care m-aş fi lipsit bucuros. Voiam să fiu un proscris cum fuseseră mama şi fratele meu, să le împărtăşesc durerea şi să rătăcesc pe străzi în întunericul nopţii, în secret, căutând un loc unde aş fi putut să stau.”
O tragicomedie neagră, pentru că, spune eroul „căutam în mintea mea ceva important, foarte important, dar inidferent cât de mult încercam să mă concentrez, să strâng din ochi, nu puteam să-mi dau seama care era lucrul acela foarte important. Am smuls câteva fire uscate de iatrbă marram, le-am îndesat în gură şi le-am mestecat. Erau tari şi tăioase, aşa că am mai smuls câteva, aproape un pumn plin de iarbă uscată, le-am băgat în gură şi le-am mestecat cu putere, în timp ce stăteam acolo şi aşteptam ca mama să se ridice şi să vină.”
Cartea a primit Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic, în 2009.
*) Per Petterson – Blestem curgerea timpului, Editura Univers.Traducere din norvegiană de Karmen Bâlko
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
