Titlul sub care Dan Coman* si-a antologat cele doua volume de versuri publicate pana acum nu-i chiar o gluma. Cu poezia sa nu-i de glumit. Dovada ca intre primii care l-au luat in serios, prompt si la unison, se numara si criticii.
Astfel, majoritatea comentatorilor, de la Al. Cistelecan la Raluca Duna, au asezat Anul cartitei galbene (2003) la intersectia expresionismului cu suprarealismul. Marturisesc ca, la o prima lectura, poezia lui Dan Coman mi-a lasat o impresie asemanatoare. Cu un singur amendament: mi s-au parut prea categorice tentativele de a delimita bucatile "expresioniste" de acelea "suprarealiste"; si aceasta deoarece autorul isi construieste programatic poemele pe o fundatie expresionista, la care pare sa adauge - cu titlu facultativ - etaje de sorginte "suprarealista". E cazul poemului de mai jos, care ilustreaza perfect aceasta maniera lirica: "rastalmacim toate vorbele pana ce nu mai intelegem nimic/ pana ce se limpezeste apa din ligheanul de seara/ ne cufundam chipurile pentru a face rotocoale linistitoare/ fata mea intra adanc trece de margini intra in lemnul scaunului/ dupa cateva secunde femeia de langa mine aproape ca se ineaca/ se tot izbeste cu fruntea de o oglinda/ fata mea trece de scaun si se implanta in podea/ dau din obraji ca din picioare de cal nebun/ acum nu mai am nici o indoiala/ nici un cuvant nu-mi mai intrerupe vuietul capului/ apa din lighean se face neagra si tare/ noroc ca femeia a trebuit sa iasa sa-si scoata limba si sa plesneasca tantarii si mustele/ a scapat/ fata imi intra cu putere in pamant/ fata imi intra cu putere in interiorul capului si inspaimanta cartita/ acum pielea ce inveleste pe dinauntru capul meu alb este cu adevarat alba/ acum pielea aceasta este lumina ochilor mei" (aniversarea 2).
Doua lucruri se vad aici cu ochiul liber. In primul rand, textul ia nastere din juxtapunerea melopeica a doua ritmuri constand in simpla repetitie a intro-urilor ("fata imi intra cu putere...", "acum pielea...") sau in dezvoltarea narativa a traumei printr-o progresie atent studiata: "fata mea intra adanc (...) in lemnul scaunului", "fata mea trece de scaun", "fata imi intra cu putere in pamant". De altfel, specific poeziilor lui Dan Coman este tocmai acest mod de a ambreia in mai multe randuri motorul discursului pentru a pune in miscare o viziune extrem de bine articulata. In al doilea rand, tesatura traumatica tinde sa se destrame din cand in cand prin explozia unor epifanii centrifuge: "noroc ca femeia a trebuit sa iasa sa-si scoata limba si sa plesneasca tantarii si mustele". Doar aici, in aceste puncte de fuga resimtite ca organe straine de corpul poeziei, s-ar putea identifica anumite insertii suprarealiste, a caror inadecvare pare sa vina din aceea ca detensioneaza concentrarea spasmodica, deturnand-o catre pitoresc si ornamental.
Insa o relectura a cartii arata ca tasnirile fantasmagorice sunt departe de a constitui simple consecinte ale "hazardului obiectiv"; pe arii mai largi, ele configureaza veritabile constelatii imagistice care ordoneaza jeturile viziunii intr-o densa panza freatica. Iata, de pilda, cateva avataruri ale motivului cu pricina: "de-ar fi limba mea mai lunga si mai sarmoasa/ sa-mi pot scarpina in nestire pielea dinauntrul capului" (aniversarea 4), "insa sarpele alearga sarpele se unduieste/ sarpele plesneste cu limba subtire" (botezul), "un lichid subtire se strecoara ca sarpele prin burtile prietenilor/ si cu miscari greoaie le plesneste acestora limbile" (trupul anului 1) etc. Fara de a fi, asadar, aluviuni ale "dicteului automat", asemenea imagini semnaleaza existenta unui al treilea ritm, care nu subintinde nici fraza, nici poemul, ci volumul in ansamblul sau.
Astfel incat, in loc sa denunte un presupus deficit compozitional, procedeul indica tocmai asumarea riscantului pariu de a rezolva, cu o precizie de metronom, aceeasi ecuatie existentiala pe parcursul catorva zeci de pagini. Pericolul, la Dan Coman, nu vine din descarnarea imaginilor, ci din situarea lor precisa pe o sinusoidala a existentei ce ameninta sa se dizolve in virtuozitate pura, caci Anul cartitei galbene este unul dintre cele mai coerente volume ale poeziei milenariste. E drept ca autorul reuseste sa evite dispersia trairii, mentinand barometrul poetic la o presiune maxima; insa tocmai acest vampirism substantial, care consuma frenetic sevele imaginarului, pare sa avertizeze din capul locului ca o eventuala tentativa de a recicla asemenea experiente ar fi sortita esecului.
Si totusi, esecul se lasa asteptat. Nimic nu pare sa se fi schimbat, la prima vedere, in Ghingaa (2005), iar o asemenea instalare in culcusul caldut al autopastisei nu poate fi de bun augur pentru un poet aflat doar la al doilea volum. Cateva diferente exista insa, incepand chiar cu tesatura discursului, care e acum ceva mai aerisita, dand la iveala un imaginar mai putin monoton si lasand sa transpara, pe alocuri, unele "ochiuri" introspective. Apoi, bestiarul din volumul precedent se condenseaza aici aproape exclusiv intr-o prezenta feminina ambivalenta (Ghinga), care constituie catalizatorul predilect al dezagregarii corporale. Numai ca indicatorul de disolutie a corporalitatii suporta o schimbare de directie; fenomenul nu se mai produce aici doar intr-un mod retractil si corosiv, ci, adesea, intr-o maniera expansiva si aglutinanta: "inlauntrul meu se afla trupul meu iar inlauntrul trupului/ ca o marunta ca o neagra musca de fata forta mea./ astfel inaintez. intru si ies dintr-o incapere fara margini./ intru si ies: sunt singurul care reuseste./ m-am inmultit cu o rapiditate perfecta nefolosind altceva decat pe mine insumi./ nici iepurii nici lacustele nici mama tuturor vertebratelor nu m-ar putea ajunge din urma./ e suficient sa respir: tasnesc din trup si umplu toate colturile lumii".
De altfel, procesul descris mai sus nu caracterizeaza doar trupul, ci si scrisul lui Dan Coman: ce-i al lui e, aproape intotdeauna, doar al lui. Oare cati dintre poetii de azi ar mai putea etala un asemenea principiu cu indreptatirea cu care o face Dan Coman?
Dan Coman, D Great Coman, Editura Vinea, Bucuresti, 2007, 128 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
