La începutul anului 1839 a fost anunţată, mai întâi la Paris, inventarea fotografiei. Iar vestea şi metoda s-au răspândit, cu mare viteză, pe întreg mapamondul.
Jacques Louis Mandé Daguerre (1787-1851) era pictor şi scenograf, autor de panorame şi al unei celebre diorame pe care o inaugurase, în 1822, la Paris. Studiase, mai întâi în atelierul unui arhitect apoi cu un celebru scenograf al Operei din Paris, Ignace Eugène Marie Degotti, după care s-a impus el însuşi ca un bun scenograf, lucrând pentru mai multe teatre. Apoi se dedică unei nou tip de spectacol cu mare atracţie la public şi, în consecinţă, recompensant din punct de vedere material: diorama. Aceasta era o pictură de mari dimensiuni cu efecte iluzioniste ce era montată într-un spaţiu circular. Pentru a obţine imagini cât mai realiste, autorul apela la camera obscura atunci când trebuia să deseneze peisaje. Apoi i-a venit ideea de a folosi un material fotosensibil pe care să fie imprimată imaginea dorită fără a mai pierde timpul cu desenarea ei. După lungi căutări şi experienţe, de multe ori dezamăgitoare ca rezultat, – precum şi după o corespondenţă fără urmări şi fără o colaborare efectivă cu Nicéphore Niépce, alt investigator al unor asemenea procedee – în 1837, Daguerre reuşeşte să surprindă o frumoasă natură statică formată din câteva mulaje de ghips după două capete de putti, un cap de berbec, un basorelief cu Naşterea Venerei, o butelcă îmbrăcată în împletitură de nuiele agăţată pe perete, lângă un tablou şi o draperie.
Pentru aceasta se folosea o placă de cupru cu o faţă argintată pe care se aplicau sărurile de argint şi se obţinea o imagine unicat de o deosebită claritate. Developarea se făcea cu ajutorul expunerii plăcii la aburi de mercur ce erau foarte toxici pentru practicant. Dezavantajul consta în faptul că imaginea apărea inversată dn cauza inexistenţei lentilelor corectoare. Pe 28 aprilie 1838, inventatorul îşi botează procedeul cu propriul nume, dagherotipie iar rezultatul acestuia, dagherotip. Dar, în public, sistemul a mai fost cunoscut şi sub numele, mult mai poetic, de oglinda cu memorie, datorită suportului de argint care era lustruit ca o oglindă şi pe care era imortalizată imaginea.
Pentru a-şi face publică descoperirea, Daguerre apelează la un om cu o poziţie înaltă atât în lumea ştiinţifică cât şi în cea politică, François Arago (1786-1853), fizician şi astronom de prestigiu, director al Observatorului din Paris, secretar perpetuu al Academiei de Ştiinţe şi membru al Camerei Deputaţilor. Arago îl sfătuieşte pe Daguerre să renunţe la planul vânzării prin subscripţie a invenţiei şi ia asupra sa promovarea ei. Astfel, pe 7 ianuarie 1839, Arago anunţă această descoperire colegilor din înaltul for ştiinţific al Franţei fără, însă, a da detalii asupra metodelor folosite. (Pentru că nu era membru al Academiei, Daguerre nu-şi putea prezenta personal comunicarea aşa că aceasta trebuia făcută doar prin intermediul unui academician.) Tot Arago va prezenta, pe 3 iulie 1839, un raport despre descoperire în Camera Deputaţilor, de data aceasta dând la iveală şi procedeele necesare obţinerii unui dagherotip, iar la sfârşitul aceleiaşi luni, pe 30 iulie, chimistul şi fizicianul Louis Joseph Gay-Lussac (1778-1850) face o prezentare similară la Înalta Cameră a Pairilor. În sfârşit, pe 19 august 1839, Arago face o prezentare detailată în faţa unei şedinţe comune a Academiei de Ştiinţe şi a Academiei de Belle-Arte la Institutul Franţei. A fost publicată şi o broşură în care era explicată metoda dagherotipiei, oferintă lumii fără nici un beneficiu (exceptând Anglia, pentru care inventatorul a obţinut un patent pe data de 14 august 1839 în conformitate cu care orice subiect britanic trebuia să plătească o anumită sumă pentru folosirea dagherotipului). Broşura de şaptezeci şi două de pagini, intitulată Historique et description des procédés de Daguerréotype et du Diorama, tipărită pe 21 august de cumnatul său, Alphonse Giroux – care era şi producătorul aparatelor degheriene – a cunoscut 30 de ediţii în decursul primului an şi a fost tradusă în opt limbi.
În ambele Ţări Române au fost achiziţionate aparate dagheriene din chiar primul an al producerii lor. Într-un stoc de instrumente necesare studiului ce fuseseră importate la Iaşi în toamna anului 1840, figura şi un asemenea aparat. La fel, la Bucureşti a fost cumpărat de Eforia Şcoalelor, pentru Colegiul Sf. Sava, un dagherotip cu toate cele necesare. La Biblioteca Academiei Române se păstrează broşura lui Daguerre ce poartă, pe două pagini, ştampila Bibliotecii Colegiului Sf. Sava. Deşi este un element de mare importanţă pentru certificarea vechimii fotografiei în ţara noastră, totuşi, până acum nici un istoric al fotografiei româneşti nu a menţiont această publicaţie. Este evident că broşura a fost cumpărată de un român direct de la sursă pentru că, pe coperta a treia apar, scrise de mână, în franceză, mai multe firme şi adrese utile pentru practicantul dagherotipiei.
Apariţia dagherotipiei a revoluţionat artele vizuale datorită perfecţiunii detaliilor pe care nici un plastician nu le putea surprinde în totalitate. Când a văzut primele imagini dagheriene, Paul Delaroche a exclamat : „De astăzi pictura a murit!”
Totuşi, dagherotipul, în pofida clarităţii şi a profunzimii, avea unele dezavantaje:
- se obţinea o imagine unică iar multiplicarea era imposibilă;
- din cauza suprafeţei plăcii de argint lustruită oglindă imaginea nu putea fi privită frontal ci doar dintr-un unghi anume
- fiind un pozitiv, imaginea era inversată (dreapta-stânga)
Din cauza perfecţionării lentilelor şi a creşterii sensibilităţii suportului, metoda lui Daguerre s-a demodat relativ repede – în circa o decadă (exceptând Statele Unite, unde a mai dăinuit încă 10 ani, până în timpul Războiului Civil). Acesta este şi motivul pentru care, în S.U.A., dagherotipiile se pot găsi şi astăzi, în cantităţi apreciabile şi la preţuri accesibile oricărui amator de antichităţi care nu dispune de fonduri mari pentru achiziţii, în vreme ce în Europa ele sunt rarităţi costisitoare. De aceea a fost iniţiat un proiect de inventariere a tuturor dagherotipiilor de pe continent, Daguerreobase.
Despre toate acestea, publicul bucureştean a putut afla (şi încă mai poate afla) multe informaţii interesante din prelegerile organizate de Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte şi susţinute, pe 24 şi 25 martie a.c., de domnişoara Călina Bârzu din Iaşi, reprezentantă în România a Daguerreobase.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
