La Tate Modern din Londra a fost deschisa expozitia Dali & Film (Dali si filmul). Organizata de institutia gazda in colaborare cu Fundatia Gala-Salvador Dali din Figueres si beneficiind de sustinerea Oficiului de Turism Spaniol, manifestarea de larga respiratie a fost vernisata pe 1 iunie si a putut fi vizitata pana pe 9 septembrie 2007. Sezonul, in capitala britanica, parea patronat de personalitatea covarsitoare a genialului artist catalan, deoarece la Victoria and Albert Museum a putut fi vazuta, cam in aceeasi perioada, expozitia "Surrealism and Design" (Suprarealism si design), in care era urmarita influenta artistilor suprarealisti, de la Dali la Schiaparelli, asupra ambientului si obiectelor marunte ale cotidianului (mobilier, vesela, orologerie, vestimentatie, decor si fard).
De foarte tanar, Dali s-a simtit atras de film, frecventa cu asiduitate salile de cinema si-i admira pe Charlie Chaplin, Buster Keaton si Harry Langdon, in ale caror comedii mute sesiza absurdul ce-i va pigmenta, mai tarziu, opera. In 1925 va face chiar un colaj intitulat Casatoria lui Buster Keaton. Prieten cu dramaturgul Federico Garcia Lorca si cu regizorul de film Luis Bunuel, Dali a fost atras de lumea spectacolului si, mai ales, de marele ecran.
Colaborarea cu Bunuel a avut drept rezultat doua pelicule antologice pentru avangarda, Cainele andaluz (1929) si Varsta de aur (1930), ale caror efecte speciale si mesaje plurisemantice intriga si pun pe ganduri chiar si azi pe privitor (ochiul taiat cu briciul, furnicile pe brat sau mustele pe fata domnului respectabil, imbracat in frac, cadavrul magarului pe pian, vaca in pat, conciliul episcopal pe un recif). Umorul negru se impleteste cu aluziile sexuale si cu acida critica la adresa formalismului societatii moderne care puncteaza ambele filme. Acestea au creat scandal si voga inca de la aparitie: primul a rulat, la Paris, sase luni neintrerupt, iar al doilea a fost interzis, in acelasi loc, timp de 50 de ani! Dar aceasta placea foarte mult suprarealistilor si mai ales lui Dali, care intreaga viata a dorit sa scandalizeze si sa uimeasca.
Succesele celor doua filme l-au incurajat pe artist care, dotat si cu talent scriitoricesc - manifestat inca de timpuriu in poezie, proza si articole polemice - a inceput sa scrie scenarii pe care le ilustra cu propriile desene. In 1932, publica scenariul Babaouo, pentru care executa mai multe lucrari, inclusiv o mica diorama. Chiar in unele picturi a preluat ceva din viziunea cinematica urmandu-si naratiunea de la un cadru la altul. Aparat si mana (1927), Omul invizibil (1930), Halucinatie partiala. Sase aparitii ale lui Lenin pe pian (1931), Osificarea de dimineata a chiparosului (1934), Canibalism de toamna (1936) sunt picturi ce inchid in ele iluzia ecranului.
In 1934, Dali traverseaza oceanul si cucereste America, inclusiv Hollywoodul. Le propune fratilor Marx, pentru care avea o mare simpatie, un scenariu: Girafe in salata calare (1937); pentru acel film executa schita in carbune si guasa "Dineu in desertul luminat de girafe in flacari". Proiectul nu se finalizeaza, dar la intalnirea cu Harpo Marx ii face acestuia un memorabil portret in creion si tus.
Hollywoodul si starurile sale ori patronii studiourilor au constituit o sursa de inspiratie pentru compozitii si portrete. Este celebra lucrarea Shirley Temple, cel mai tanar si mai sacru monstru al cinematografului din timpul ei (1939), dar sunt mai putin cunoscute portretele lui Jack Warner (1951) - presedintele studiourilor Warner Bros. - sau Laurence Olivier in rolul lui Richard III (1955), ce-i fusese comandat de regizorul Alexander Korda pentru a face reclama filmului dupa piesa omonima a lui Shakespeare.
Alfred Hitchcock ii solicita lui Dali imaginile visului relatat de Gregory Peck in filmul Spellbound (1945); artistul realizeaza un intreg decor oniric de mare forta. Desi relativ redusa ca timp, doar la 3 minute, conceptia lui Dali este definitorie pentru aceasta pelicula si concentreaza intregul mister al povestii. O alta colaborare o are cu Walt Disney pentru filmul de animatie Destino (1946), ce urma tema unui cantec al lui Armando Dominguez ce forma coloana sonora. Desi productia era avansata, iar artistul elaborase mai multe picturi si desene de baza ce erau prelucrate de animatorul John Hench, proiectul este abandonat si uitat mai multe decenii pana ce, in 2003, este redescoperit si, cu ajutorul fostului colaborator si a tehnologiei digitale, vechile cadre sunt adunate si filmul este finalizat in spiritul dorit de autor. La aceasta exopozitie, pelicula a fost rulata pentru prima data in Marea Britanie.
Un ultim film, Haos si Creatie (1960) este facut impreuna cu fotograful Phillippe Halsman. Atunci a fost folosita pentru intaia oara camera video de un plastician. In apropierea ecranului pe care era proiectat acest film se aflau panotate imagini de Halsman din suita Mustata lui Dali: un interviu fotografic (1954); sub fiecare cadru era cate un comentariu ironic dar plin de miez al artistului privind celebra-i podoaba.
Manuscrise ale scenariilor, schite si picturi ilustrative pentru subiect, fotografii ale artistului si ale anturajului sau si, mai ales, multe picturi au fost adunate din toata lumea pentru a inchega aceasta manifestare originala si evocatoare pentru opera marelui si complexului plastician catalan.
Pe langa vizionarea peliculelor devenite deja clasice, ca material complementar la expozitia Dali & Film a fost lansat un impozant catalog, precum si interesanta monografie Salvador Dali. An Illustrated Life (Salvador Dali. O viata ilustrata) de Montse Aguer Teixidor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
