Ziarul de Duminică

Dan Constantinescu la Galeria SENSO/ de Oana Georgescu

Dan Constantinescu la Galeria SENSO/ de Oana Georgescu

Autor: Oana Georgescu

24.03.2016, 23:44 74

La 16 martie 2016, a vut loc la Galeria SENSO vernisajul expoziţiei „Pictograme” a artistului Dan Constantinescu. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16 martie 2016 -  8 aprilie 2016, de luni până vineri între orele 11.00 - 18.00, sâmbăta şi duminica între orele 12.00 -18.00.

„Am dorit întotdeauna să pictez timpul, care ne face să înţelegem altfel operele create cu mii de ani în urmă – declară Dan Constantinescu. Am trecut prin filtrul sensibilităţii mele imaginile frescelor de la Vladimir sau Suzdal, unde am putut atinge picturi realizate de Rubliov. Aparţin cu trup şi suflet momentului pe care îl traversez pe acest pământ, dar în acelaşi timp nu pot să fac abstracţie de ceea ce mă leagă de arta veche. (…) Pictez idei, stări de griuri colorate, în care strigă roşuri stinse sau aprinse în taina luminii din biserici.”

„Expoziţia «Pictograme» deschisă de Dan Constantinescu (căruia un coleg emerit i-a spus, demult, «Cocorul») la Galeria Senso reface un drum iniţiatic investigat şi  parcurs cu înfiorare de artist. În scrierea şi decoraţia egipteană – căci aceasta este cultura şi civilizaţia la care meditează, pictând, autorul – semnele-cuvinte, recognoscibile, deci figurative, desemnează idei. Acest tip de codificare l-a atras atât de puternic, încât artistul şi-a permis să recurgă la câmpuri întregi de semne pentru a-şi transmite, pertinent şi insistent, mesajele. Contemplând fabuloasele scene pictate cu mii de ani în urmă şi cortegiul de convenţii repetate la nesfârşit: inserţia textului în imagine, utilizarea perspectivei ierarhice şi lipsa celei cantitative, reprezentarea frontală a torsului şi profilul folosit pentru chip şi membre, principiul simultaneităţii, culoarea investită cu atribute simbolice, caracterul magic al reprezentării, caracterul sacru al textului («medou-netjer» –  cuvânt divin − îşi numeau egiptenii scrierea) – Dan Constantinescu preia explicit elemente iconografice şi forme stilistice specifice; utilizate în construcţii imaginare, acestea nu ascund originalitatea genul proxim. (…) În numeroasele chenare prin care Dan Constantinescu îşi delimitează imaginile, o scriere liberă, cursivă, îşi înscrie ductul rapid şi elegant, contrastând cu geometria construcţiei de ansamblu; liniile, coloanele şi suprapunerile evocă palimpsestul; pe suprafaţa acestuia, timpul îşi continuă neabătut lucrarea, pe care doar intervenţia artistului o poate opri sau suspenda”. – Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Director Muzeul de Artă Constanţa.          

„Ştiind mai vechile «Veneţii» şi mai recentele panouri decorative şi non-figurative  ale lui Dan Constantinescu, picturile ce compun acest ciclu al «Zidurilor memoriei» nu m-au surprins. Ele închipuie o vârstă nouă, însă mai demult  presimţită, în cariera artistului, ataşată unui simbolism creştin şi medieval citit în grila modernă, prin imagini de palimpsest şi de icoană, scăldate în alburi şi albăstriuri, în griuri fulgerate de roşu şi de verde. Geometrii de cruci, clepsidre şi Graaluri stilizate, deschideri abrupte ale unor ferestre de lumină, umbrele estompate ale unor coloane sau piramide din apuse civilizaţii se ivesc din desişul unor scrieri uitate sau exotice (cine, oare, îşi aminteşte astăzi că, în vremuri îndepărtate, în franceza sau slavona veche, «a scrie» era acelaşi lucru cu «a picta»?). Dan Constantinescu şi-a gândit îndelung nu doar coerenţa iconografică a ceea ce este suportul poetic al memoriei. El se apleacă, cu fericită inspiraţie, asupra celuilalt suport, concret şi material – conceput ingenios, ca o pânză absorbantă – pentru laviurile, pastelurile şi uleiurile combinate într-o tehnică mixtă ce conferă transparenţe aeriene, vag misterioase, unor câmpuri decorative stăpânite de duhul geometriei. «Zidurile» de astăzi, scrijelite, zdrenţuite, acoperite cu litere şi  pictograme stranii, săpate cu semne ale unor religii imemoriale, dau lui Dan Constantinescu scrisoarea de nobleţe a breslei acelor artişti care pictează – pentru noi ceilalţi – idei” – Academician Răzvan Teodorescu, istoric de artă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO