La 23 aprilie se sărbătoresc mai multe: e ziua bibliotecarului, ziua drepturilor de autor, ziua cărţii. Aceasta din urmă e o sărbătoare la nivel mondial, după ce UNESCO a hotărât astfel în anul 1964. La 23 aprilie au dispărut, în 1616, doi titani ai literaturii universale – William Shakespeare şi Miguel de Cervantes. Ziua e, într-un fel, şi un omagiu adus lor. Anul acesta se împlinesc 400 de ani! De mulţi ani, sărbătorim, chipurile, şi noi Ziua Cărţii. Nu cred să fi simţit cineva asta.
Fireşte, evenimentul este bifat în calendarul birocraţilor culturali, ici, colo se organizează vreo reuniune la care sunt aduşi ca nişte moaşte scriitori dornici să se facă cunoscuţi sau să citească din opera lor, aşa cum pe vremuri nu prea îndepărtate căminele culturale consemnau sărbătorile impuse de regim. Uneori, din ce în ce mai rar, se fac promisiuni ori planuri privind îmbunătăţiri ale domeniului cărţii – înlesniri pentru editori, pentru biblioteci, pentru autori, asigurări că vor fi bani mai mulţi şi înlesniri legislative, îndemnuri ca măcar tânăra generaţie să revină mai cu sârg la lectură. Dar nimeni nu simte sau nu ştie de vreo schimbare, de vreo mişcare, de vreo înnoire. Anul acesta, la fel ca anul trecut, scuza plauzibilă ar fi criza economică, problemele economiei sunt mult mai grave decât situaţia specifică din domeniul cărţii. Nimeni nu neagă efectele crizei, dar legătura nu e neapărat cauzală şi directă, indiferenţa faţă de domeniul cărţii a fost aceeaşi şi înainte de apariţia crizei. Până şi profesioniştii cititului, criticii literari, au început să citească selectiv sau să „frunzărească” doar volumele pe care le primesc. Nu sunt nedrept, sunt doar trist, vehemenţa mea e iscată din convingerea că nimic nu se va schimba nici acum, nici în viitorul imediat.
Nu învinovăţesc pe nimeni în mod special. Nu arunc anatema asupra cuiva anume. Ştiu, pe de altă parte, că sunt foarte mulţi care găsesc încă plăcere în lectură, care mai cumpără cărţi, aşa cum sunt alţii care se străduie să tipărească volume frumoase. Poate sunt prea puţini? Poate ar fi bine să spunem că, noi, românii, nu (mai) sărbătorim Ziua Cărţii decât de formă, o menţinem însă în calendarul de sindrofii alături de alte zeci şi zeci de zile/prilejuri de amintire, pentru că, pur şi simplu, nu mai citim? Aproape că am uitat să mai cumpăram o carte, şi nu lipsa banilor este neapărat cauza, aşa cum am uitat să mai citim, orbiţi de spectacolul fascinant şi otrăvitor al televiziunilor.
Am aflat de un obicei catalan. Ca la toţi creştinii, şi în Catalunia este ziua Sfântului Gheorghe (Sant Jordi). Tradiţia cere ca bărbaţii să dăruiască în această zi femeilor un trandafir, iar ele să le dăruiască o carte. Mă gândesc să adaptez ideea, să mă ţin de ea şi să le cer prietenilor să facă aidoma, chiar dacă ştiu că are şanse infinitezimale să devină obicei. Voi cumpăra cărţi pe care le voi oferi eu femeilor mai apropiate sau dragi, convins că voi primi în schimb un zâmbet care-mi va lumina ziua.
Aşa voi contribui şi eu într-un fel propriu la Ziua Cărţii, cu gândul la dificultăţile enorme ale bieţilor editori. Până la anul e însă atât de mult, încât mi-e teamă că aceia care ar face ca mine or să uite...
Editorial apărut în nr 499 al „Ziarului de duminică”, din 23 aprilie 2010
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
