David Lodge (născut în 1935) este romancier, dramaturg şi scenarist britanic. Lodge a avut parte de o formare academică la Colegiul Universitar din Londra, ulterior obţinând un master şi un doctorat în teoria literaturii. A urmat o carieră universitară la Universitatea din Birmingham, între 1960-1987, după care s-a dedicat în totalitate vocaţiei de scriitor, care avea să îi aducă notorietatea. La succesul literar internaţional al lui David Lodge a avut un rol hotărâtor trilogia campusului universitar, care i-a adus două nominalizări la Booker Prize: „Schimb de dame” (1975), „Ce mică-i lumea!” (1984) şi „Meserie!” (1988). O altă temă majoră a lucrărilor lui Lodge este romano-catolicismul, abordată încă de la primul său roman, „The Picturegoers” (1960), inspirat din copilăria autorului. Autorul britanic este cunoscut şi pentru lucrările sale de critică şi teorie literară, în care abordează în principal romanele de factură britanică şi americană. Alte titluri semnate de Lodge şi traduse în limba română sunt „Gânduri ascunse” (2001), „Terapia” (1995), „Muzeul Britanic s-a dărâmat!” (1965), „Veşti din Paradis” (1991), „Răcane, nu ţi-e bine!” (1962), „Cât să-ntindem coarda?” (1980), „Afară din adăpost” (1970), „Autorul, la rampă!” (2004), „Crudul adevăr” (1999), „Mort de surd” (2008) şi „Bărbatul făcut din bucăţi” (2011).
– Când v-aţi dat seama că vă doriţi să deveniţi scriitor? Cum aţi început să scrieţi?
– Cred că atunci când am descoperit literatura, când aveam în jur de 14 ani. În parte, datorită influenţei unui profesor de engleză de la şcoală. Cred că mulţi scriitori încep pentru că au avut un profesor de engleză foarte încurajator, sau oricare ar fi limba, şi ca majoritatea oamenilor am scris puţin poezie la vremea respectivă, dar nu este deloc genul meu, aşa că am început să citesc ficţiune, sfătuit de profesorul meu, şi cred că majoritatea scriitorilor încep vrând să reproducă pentru alţi oameni satisfacţia şi interesul lor pentru literatură. Este un mijlloc de a ieşi afară din tine şi a reflecta asupra propriei experienţe şi, posibil, să dai o valoare propriei reacţii asupra lumii, să o scrii. Aş spune că a fost legat de studiul literaturii încă de la început. Primul lucru pe care l-am publicat în revista şcolii a fost un eseu despre poezia din Primul Război Mondial. Profesorul meu de engleză m-a încurajat să scriu şi să public. Următorul text pe care l-am scris a fost o nuvelă despre cum să obţii o bursă pentru a merge la universitate. De la început am avut un interes în critica literară şi am încercat să scriu şi eu. Aşa a început.
– Care este cel mai dificil lucru în a scrie un roman?
– Cred că este vorba despre scrierea narativă. Întotdeauna încerc să îmbunătăţesc tehnica şi limbajul dintr-o carte. Dacă scrii un roman realistic vrei să creezi un comportament recognoscibil. Cititorul este interesat în ceea ce ai tu de spus şi crede în poveste, deci, ca să construieşti romanul, trebuie să începi cu o idee. (...) Să construieşti naraţiunea într-un mod satisfăcător este, într-un fel, cea mai dificilă parte, pentru că, în mod constant, trebuie să faci alegeri majore, care au implicaţii majore mai târziu. Dacă scrii o propoziţie şi nu-ţi place, ştii că poţi reveni la ea şi s-o îmbunătăţeşti, dar povestea trebuie să aibă o logică. Îţi tot pui întrebări despre cum ar trebui să se dezvolte. (...) Îl atragi pe cititor într-un fel de joc, îi pui câteva capcane şi ascunzi dezvoltarea poveştii tale. (...) Dacă intriga este corectă, dacă are o logică, detaliile emoţionale şi limba pentru a le descrie vor apărea în mod natural. Şi într-un fel este mai uşor de făcut. Trebuie să găseşti o intrigă bună.
– Aţi lucrat vreodată la mai multe romane în acelaşi timp?
– Niciodată. Nici nu pot să lucrez la alte tipuri de scriitură. Când începi un roman, te gândeşti la el tot timpul. Îl scrii în capul tău. Uneori, cele mai bune idei îţi vin când te bărbiereşti sau ceva de genul acesta, mai degrabă decât când stai la birou. Uneori, a trebuit să refuz oferte tentante de a scrie ceva, chiar şi pentru televiziune, pentru că eram în mijlocul unui roman şi ştiam că, dacă îl las deoparte, îmi va fi greu să mă întorc la el.
– Aţi spus că aceasta este o bună perioadă să fii surd. Credeţi, totuşi, că această lume tehnologizată este mult prea apăsătoare pentru oameni?
– Tehnologia a fost foarte folositoare în a ajuta persoanele surde şi am spus că este cea mai bună perioadă să fii surd pentru că sunt atât de multe dispozitive, dar mulţi oameni se transformă singuri în surzi, pentru că merg în cluburi şi îşi supun urechile la zgomote teribile, deci ne putem aştepta ca surzenia să devină din ce în ce mai frecventă în rândul populaţiei.
– Cărţile dumneavoastră au fost traduse în lumea întreagă. Cum ţineţi legătura cu cititorii dumneavoastră?
– Nu prea ţin legătura. Ei îmi scriu uneori, dar sunt ocazii ca acestea, la festivaluri, când îţi întâlneşti cititorii, care te cunosc prin intermediul cărţilor traduse. Primesc multe e-mailuri de la cititorii englezi. De asemenea, francezii îmi scriu, pentru că sunt popular şi acolo. Nu cred că am multe scrisori de la cititorii români, dar ştiu că sunt foarte entuziasmaţi. Asta am aflat când am venit aici. Este interesant să ai reacţii de la cititori, dar într-un fel cred că este un pericol la întâlnirile dintre cititori şi scriitori, ar putea fi deziluzionant pentru cititori. Cred că scriitorul este o altă persoană, în spatele cărţii.
– Citiţi critici literare? Le acceptaţi?
– Le citesc, pentru că asta este prima şansă de a afla cum este primită cartea ta. Nu-mi place să citesc critici academice în legătură cu munca mea. Am scris şi eu şi i-am învăţat pe studenţii mei cum s-o facă, dar simt că aceste critici academice, chiar şi atunci când sunt pozitive, sunt ameninţătoare. Este dificil să ai o atitudine recunoscătoare la acestea, chiar dacă sunt pozitive, pentru că s-ar putea să nu fii de acord cu ele.
– Există o reţetă pentru succes în literatură?
– Nu este. Dacă ar fi, toată lumea ar urma-o. Sunt anumite particularităţi în cărţi care le fac să aibă succes şi lumea să le citească şi să le recitească şi asta este o calitate pe care nu o poţi preda. Poţi preda tehnica de a spune poveşti, dar calitatea care face o carte să nu mai fie lăsată din mână este altceva.
– Ce sfat le-aţi da tinerilor scriitori?
– Să citească foarte mult şi să nu se aştepte ca primele lucrări să fie foarte bune, pentru că scrii fiind influenţat de alţi oameni şi e nevoie de puţină maturitate pentru a reuşi. Dar trebuie să încerce şi să tot încerce.
– Care este părerea dumneavoastră despre premiile literare. Sunt importante?
– Cred că au devenit prea importante în lumea literară, deoarece este prea multă putere care ţi se poate urca la cap. Cartea este cea care contează.
– La ce lucraţi acum?
– Tocmai am terminat o carte autobiografică, care m-a ţinut ocupat în ultimul an. Este despre primii mei 40 de ani de viaţă şi despre cum am devenit un scriitor.
– Ştiţi ceva despre literatura română?
– Am citit un roman al unuia dintre organizatorii festivalului, Lucian Teodorovici. Primul lui roman care a fost tradus în engleză şi a spus că regretă că este singurul care este tradus în engleză, pentru că nu este foarte mulţumit de el. Avea doar 23 de ani când l-a publicat. Dar mi-a plăcut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
