Ziarul de Duminică

De doua ori Caragiale

14.01.2004, 00:00 35



Felul in care se alcatuieste repertoriul unui teatru este, in Romania cel putin, rezultatul unor factori foarte diferiti: configuratia trupei (numarul de femei si barbati, varsta si caracterul lor), ideile si obsesiile profesionale ori (mai cu seama) pecuniare ale regizorilor angajati sau invitati, ideile si obsesiile directorului privind aceste pretentii si, eventual, dorintele publicului, ideile si obsesiile organizatorului de spectacole privind buzunarul acestui public, ideile si obsesiile ordonatorului de credite privind necesitatile teatrului s.a.m.d.



Dupa cum se vede, criteriile pur estetice intra mai rar in discutie; ba, in unele cazuri, uitandu-te la acest repertoriu, adica la lista titlurilor de piese ce urmeaza a se transforma in spectacole, iti vine sa crezi ca nu intra deloc. In situatiile fericite, factorii divergenti mai sus pomeniti se imbina (sau combina) armonios; atunci, spectacolele ce se nasc vegheate de atatea moase se numesc bune. Nu toate situatiile sunt, insa, fericite.



Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov a oferit publicului sau - si, in principiu, turistilor plimbareti pe sub poalele Tampei - doua premiere, ca sa zic asa, consonante: Oratorii pisicilor turbate, un one-man-show de studio, al carui scenariu a fost alcatuit de interpret pornind de la texte ale lui I.L. Caragiale (nu chiar "inedite", cum scrie pe afis si in foaia-program, dar mai rar frecventate), si O noapte furtunoasa de (fireste) acelasi I.L. Caragiale. Realizatorii acestor spectacole - proteicul actor Ilie Gheorghe si regizorul Mircea Cornisteanu - au sosit, amandoi, de la Craiova si au, fiecare, legaturi speciale cu autorul.



Ilie Gheorghe, artist celebru in Craiova (si chiar in Anglia, bunaoara, unde l-au purtat montarile de rasunet international ale lui Silviu Purcarete), dar aproape necunoscut, din pacate, marelui public bucurestean, a avut parte de roluri "grase" in piesele caragialiene, "fiind", in timp, Chiriac din Noaptea furtunoasa, Pampon din D'ale carnavalului si Tipatescu, respectiv Catavencu, din O scrisoare pierduta; pentru acesta din urma a fost cu osebire aclamat. Daca nu ma insel, toate spectacolele au fost regizate, la Craiova, de Mircea Cornisteanu; daca ma insel, oricum doua din trei. Pe "scheletul" partiturii lui Catavencu se construieste, de altfel, si prezentul recital, care demonstreaza, fara nici un fel de interventie fortata a interpretului, ca omul politic roman a fost, este si, probabil, va fi intotdeauna o iremediabila mangafa. Caci printre textele lui Caragiale sunt intercalate, cu un foarte acut simt dramatic, fragmente din discursurile (publicate in "Monitorul oficial") ale parlamentarilor de astazi - ale alesilor nostri, cum ar veni. Actorul le debiteaza deambuland printr-o micuta arena de circ (precis schitata de scenografa Lia Dogaru) si purtand un costum adecvat imprejurarii. Le-ar putea rosti stand, pur si simplu, in fata noastra, in haine de strada: grotescul urias al frazelor, trista farsa a "spiritului civic" pe care ai nostri reprezentanti ne-o joaca si la care am devenit, treptat, imuni, hazul absurd al acestei realitati - de care ar trebui sa ne simtim raspunzatori... - razbat oricum spre auditoriu. Pe unele ziceri Caragiale ar fi, neindoielnic, invidios.



Mircea Cornisteanu este, la randul sau, un fervent al dramaturgului, ale carui piese le-a montat (cu o asinuitate ce o cunoaste bine publicul nostru, ar spune ILC) in multe teatre din tara, transplantandu-si uneori, tale quale, mizanscena. La Brasov, unde a fost cativa ani director (si nu a regizat mai deloc), Cornisteanu risca acum un pariu cu sine insusi, montand Noaptea furtunoasa intr-o varianta esentialmente noua. El imagineaza un fel de coperte de "atmosfera", aducand in foaier un grup de "cetateni" nu atat turmentati cat apelpisiti de interventia unor "forte de ordine", tabere ce vor reaparea, in finalul spectacolului, pe scena. Atmosfera, desigur, se creeaza; rostul prologului (pe care l-am scapat) si al epilogului (pe care l-am vazut) ramane insa neclar. Dincolo de asta, textul este descifrat cu "empatia" dintotdeauna a regizorului (membru fondator, printre altii, al Partidului Liber-Schimbist, in vremurile romantice ale post-revolutiei) fata de verbul caragialian, operatie ce produce spectatorilor veritabile delicii filologice. Nu pot sa inteleg insa de ce directorul de scena nu merge cu increderea in autor pana acolo incat sa-l lase neactualizat: manelele zgomotoase, ecourile replicilor din telenovela pe care o soarbe, in fata televizorului, consoarta lui Jupan Dumitrache, gagurile fizice cu trimitere sub zona centurii, costumele ostentativ mitocanesti (semnate de o scenografa altminteri respectabila si talentata - Luana Dragoiescu) murdaresc desenul spectacolului si, chiar daca produc ragetele de incantare ale asistentei juvenile, mineaza calitatea artistica a montarii, pana la a o spulbera. Pacat! Pacat, in aceste conditii, si de foarte inspiratul decor al lui Viorel Penisoara-Stegaru (sugerand concomitent interiorul si exteriorul casei cherestegiului), si de efortul unor actori precum Costache Babii (Jupan Dumitrache) si Mircea Andreescu (Ipingescu) - un duet, totusi, mai putin delectabil decat de obicei -, Mihai Bica (evoluand foarte bine, in Chiriac, in ciuda unei accidentari destul de serioase), Marius Cordos (intr-un abil desenat Rica Venturiano), Gabriela Butuc (Veta), Bianca Zurovschi (Zita), Demis Muraru (Spiridon).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO