Inca din Antichitate, inovatorii din sport au avut de infruntat neintelegerea si chiar cinismul contemporanilor lor. Gestul Discobolului a parut la inceput ridicol. In epoca jocurilor olimpice moderne, crawl-ul lui Duke Kahanamoku a fost taxat initial drept comic, saritura in inaltime cu spatele a lui Douglas Fosbury - grotesca, startul in alergari de tip Kangaroo al atletului Thomas Burke - o nebunie, iar aruncarea greutatii prin rotire - o ciudatenie. Totusi, cei care au intors spatele traditiei la momentul oportun au sfarsit prin a deveni niste clasici ai disciplinelor in cadrul carora au inovat.
Pe la anul 450 i.Hr., Myron sculpta Discobolul. Nici el si cu atat mai putin contemporanii sai nu si-au dat seama ca gestul Discobolului va marca vreme de milenii disciplina sportiva a aruncarii discului. Gestul a fost copiat de generatii intregi de aruncatori, pana in zilele noastre.
In Antichitate, in perioada primelor jocuri olimpice (prima olimpiada s-a desfasurat in anul 776 i.Hr.), sportivii greci beneficiau de o pregatire de zece luni inainte de intreceri, apoi de un stagiu obligatoriu in orasul Elis, pentru a nascoci si exersa diverse gesturi sportive. Acest stadiu pregatitor era foarte important deoarece, odata devenit campion olimpic, un sportiv obtinea statutul de semizeu, era intretinut din bunurile comunitatii si i se acorda locuinta gratuita pe viata. Tinand seama de amploarea acestor beneficii, sportivii isi puneau la incercare atat puterea imaginatiei, cat si limitele fizice: ridicau pe brate greutati de plumb, isi imobilizau picioarele intre fisurile unei roci de calcar pentru a-si intari muschii, lansau discuri de bronz din pozitii extravagante...
Cel mai adesea, acest gen de initiative atrage scepticismul sau indiferenta. Dar cand sportivii inovatori ajung sa doboare un record, gestul lor extravagant creeaza o adevarata scoala, iar fostii moderni devin clasici.
Kangaroo Start
Iata momentul mult asteptat al finalei la 100 de metri a Jocurilor Olimpice. In tribunele stadionului Panathinaikos din Atena, in acest 10 aprilie 1896, printre spectatori si sportivi uimirea nu cunoaste margini. Pozitia de start a atletului american Thomas Burke provoaca un adevarat soc. Are spatele incovoiat, picioarele indoite, palmele pe sol... Ce nebunie!
Thomas Burke a castigat acea cursa. Iar Kangaroo Start-ul sau este astazi pozitia obisnuita in block-starturile de la alergari.
Nascut in 1875 la Boston, dupa ce si-a terminat cariera sportiva, Burke a devenit avocat si ziarist.
Crawl-ul
In 1912, la Jocurile de la Stockholm, inotatorul hawaiian Duke Kahanamoku a introdus stilul crawl si a castigat medalia de aur.
Povestea a inceput mult mai devreme, in portul Honolulu. Duke Kahanamoku, nascut in 1890, a crescut langa ocean, la Waikiki. Era un adevarat beach boy. A fost, de altfel, botezat in apa oceanului, conform unei traditii de familie. Acolo, in Honolulu, Kahanamoku a batut recordul mondial la 100 de yarzi (91 m) cu aproape cinci secunde. Pana atunci, cel mai eficace stil de inot de performanta fusese considerat cel indian (Over Arm Stroke). Crawl-ul, inot de origine polineziana, s-a dovedit superior. Kahanamoku nu s-a afirmat numai in natatie, ci si in surfing, fiind considerat parintele surfing-ului modern.
In 1924, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, crawl-ul l-a ajutat pe americanul Johnny Weissmuller sa strabata 100 de metri de bazin in mai putin de un minut. De atunci, acest stil de inot "exotic" s-a dovedit a fi cel mai rapid.
Volta gimnastului
La Campionatele Mondiale de Gimnastica din 1970, un sportiv japonez, Mitsuo Tsukahara, a introdus spectaculoasa tehnica a voltei, care consta intr-o rotatie in aer cu capul in jos, pe care a folosit-o si la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen. Nascut in 1947, Tsukahara este unul dintre cei mai faimosi gimnasti japonezi, multiplu campion olimpic si mondial. Hobby-ul sau actual este golful si multi se intreaba daca renumitul gimnast va introduce un element precum rotirea Tsukahara in noul sau sport favorit. Volta lui Tsukahara este acum folosita de gimnastii din lumea intreaga.
Fosbury Flop
Cea mai controversata inovatie a fost aceea a saritorului in inaltime Richard Douglas Fosbury, nascut in Oregon. Pana la Jocurile Olimpice de la Mexico City, din 1968, principala tehnica folosita la saritura in inaltime era cea ventrala, pe care Fosbury o practicase pana atunci cu rezultate mediocre. In Mexico City, insa, el a sarit dorsal si a trecut peste stacheta ridicata la 2,24 metri, batand astfel recordul mondial si castigand medalia de aur. Publicul stadionului din Mexico City a fost absolut fascinat de saritura si toata lumea a strigat "Ole!" Inovatia a revolutionat cu adevarat aceasta disciplina sportiva. Intre 1968 si 1993, saritura dorsala Fosbury (Fosbury Flop) a dus la o crestere a performantelor in domeniu cu 17 centimetri. Pana in 1980, 13 din 16 finalisti olimpici foloseau deja Fosbury Flop. In prezent se sare exclusiv in stilul Fosbury - aceasta tehnica prezinta si avantajul de a fi mai usor de invatat. Cu toate acestea, unii specialisti considera ca, daca sportivii ar fi perseverat in folosirea sariturii ventrale, rezultatele ar fi fost pana la urma superioare celor datorate sariturii lui Fosbury.
Aruncarea greutatii prin rotire
In 1952, aruncatorul de greutati american Parry O'Brien, nascut in 1932 in California, a introdus tehnica lansarii prin rotire. Pana atunci, atletii aruncau greutatile fara elan, sau dupa o scurta alergare.
Inovatia lui Parry O'Brien se bazeaza pe un principiu mecanic: cu cat parcursul dinaintea aruncarii este mai lung, cu atat greutatea este lansata cu mai multa forta. Americanul a castigat medalia de aur atat la Jocurile Olimpice din 1952, cat si la cele din 1956. Tehnica aruncarii prin rotire a creat o adevarata scoala.
Inovatii periculoase si interzise
Inainte de Jocurile de la Melbourne, din 1956, spaniolul Salcedo s-a antrenat la aruncarea sulitei folosind gestul Discobolului, adica miscarea de rotire. Tehnica s-a dovedit insa prea periculoasa pentru spectatorii aflati in primele randuri ale tribunelor si a fost interzisa.
O alta inovatie periculoasa ii apartine inotatorului David Bercoff, care a stabilit recordul mondial la 100 metri spate in 1988. Pe primii 35 de metri ai cursei, tehnica se baza pe faimosul sau Underwater Dolphin. Underwater Dolphin este plonjonul in apnee - oprirea respiratiei -, cu bratele inainte si picioarele batand in fluture. Tehnica s-a dovedit a fi foarte performanta, dar, trei ani mai tarziu, Federatia Internationala de Natatie a interzis acest stil, deoarece intrecerile de inot riscau sa se transforme in concursuri de apnee - extrem de periculoase pentru organism.
Inventatoarele perfectiunii
Evolutia desavarsita a gimnastelor romance a devenit un cliseu in lumea sporturilor. De la Nadia Comaneci pana la Andreea Raducan, gimnastica de la noi a inregistrat continuu succese, gratie perfectiunii elementelor folosite, frumusetii si fluentei lor. Exista site-uri pe internet care vorbesc despre erotismul acestei discipline sportive. Poate erotism este prea mult spus. In orice caz, performantele admirabile ale gimnastelor noastre trezesc gustul pentru frumos. Din pacate, in tari precum Japonia, aceste adevarate artiste sunt percepute mai degraba ca sex-simboluri.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
