Cardinalul Jorge Mario Bergoglio — devenit între timp, pe 13 martie 2013, Papa Francisc — şi rabinul Abraham Skorka, rector al Seminarului Rabinic Latinoamerican, sunt doi promotori tenaci ai dialogului interreligios, prin care încearcă să clădească orizonturi comune, păstrând însă particularităţile care îi definesc.
Despre cer şi pământ este rezultatul unei serii de convorbiri profunde pe care le-au purtat şi la sediul episcopatului, şi la cel al comunităţii evreieşti Benei Tikva. În cadrul acestor întâlniri, s-au discutat probleme teologice şi pământeşti dintre cele mai diverse. Dumnezeu, fundamentalismul, ateii, moartea, Holocaustul, homosexualitatea, capitalismul sunt doar câteva dintre subiectele asupra cărora se opresc noul conducător al Bisericii Catolice şi ilustrul rabin Skorka.
Jorge Mario Bergoglio s-a născut pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires. În 1969, a fost hirotonisit şi în 1992 a primit rangul de episcop. A fost numit episcop de Buenos Aires în 1998 şi cardinal al titlului Sfântul Roberto Bellarmino în 2001. Pe 13 martie 2013, a devenit primul Papă latino-american, cu numele de Francisc.
Abraham Skorka s-a născut pe 5 iulie 1950, la Buenos Aires. Este doctor în chimie (Universidad de Buenos Aires, 1979), rabin (Seminarul Rabinic Latinoamerican, 1973), profesor de Biblie şi Literatură Rabinică la Seminarul Rabinic local şi la Jewish Theological Seminary of America, profesor onorific de Drept Ebraic (Universidad del Salvador). A creat catedrele de Drept Ebraic la Universidad del Salvador şi Universidad de Buenos Aires. A semnat mai multe volume de biofizică, specialitatea sa, numeroase articole în domeniul cercetărilor biblice şi talmudice, precum şi articole pe teme de actualitate în diferite publicaţii. Printre altele, este coautor şi coordonator al lucrării Introducción al Derecho Hebreo (Introducere în Dreptul Ebraic) (2001) şi autor al volumelor Miles de anos por semana (Mii de ani pe săptămână) (1997) şi ¿Hacia un manana sin fe? (Spre un viitor fără credinţă?) (2006). Este rector al Seminarului Rabinic şi rabin al comunităţii Benei Tikva. În 2012, Pontificia Universidad Católica Argentina i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, devenind astfel primul rabin care a primit această distincţie.
Despre politică şi putere
Bergoglio: Bineînţeles că a participa la viaţa politică este un mod de a onora democraţia. (...) Ar trebui să facem deosebirea între politică scrisă cu majusculă şi politică scrisă cu minusculă. Orice act săvârşit de un slujitor al bisericii este un act politic cu majusculă, dar unii se amestecă în politica scrisă cu minusculă. Slujitorul bisericii are obligaţia de a semnala valorile, liniile de conduită ale educaţiei sau de a spune ceva, dacă i se cere, cu privire la o anumită situaţie socială. (...) Nu-ţi manifeşti în public părerile despre politică, ci despre valorile care se află în joc, despre nenorocirile care se petrec. Slujitorul religiei are obligaţia de a apăra aceste valori, dar lumea politicii poate ajunge să fie generatoare de culpă: îl ascultă pe un păstor religios şi apoi spun că l-a criticat pe cutare. Nu criticăm pe nimeni, ne referim la o valoare care se află în pericol, care trebuie salvată.
Skorka: Unii oameni politici practică un joc dublu, pe de o parte cer religiei să nu opineze, dar în campania electorală vor binecuvântarea slujitorilor religiei.
Bergoglio: Un iezuit foarte inteligent obişnuia să spună un fel de banc despre un tip care alerga cerând ajutor. Cel care îl urmărea era un asasin? Un hoţ? Nu… Era un mediocru cu putere. Într-adevăr, vai de cei aflaţi sub un mediocru cu fumuri. Când unui mediocru i se urcă fumurile la cap şi i se dă şi un strop de putere, vai de cei care depind de el. Tata îmi spunea întotdeauna: „Salută-i pe oameni când urci pentru că îi vei găsi când vei coborî. Nu ţi-o lua în cap.“ Autoritatea vine de sus; cum e folosită este cu totul altceva. (...) Oamenii Bisericii au ambiţii, există — în mod regretabil — păcatul carierismului. Suntem umani şi suntem tentaţi, trebuie să fim foarte atenţi şi să păstrăm miruirea pe care o primim fiindcă este un dar de la Dumnezeu. „Feliile de tort“ ale puterii, care au existat şi continuă să existe în Biserică, se datorează condiţiei noastre umane. Dar în acel moment încetezi să mai fii un ales întru slujire şi devii un individ care alege să trăiască aşa cum vrea şi se amestecă în murdăria interioară.
Despre căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex
Skorka: După părerea mea, felul în care a fost tratat subiectul căsătoriei dintre homosexuali a fost deficitar şi nu a beneficiat de profunzimea pe care o merită. În zilele noastre, există multe perechi de acelaşi sex care convieţuiesc şi merită soluţii legale în probleme cum ar fi pensia, moştenirea etc. — care se pot încadra într-o figură juridică nouă —, dar a pune semn de egalitate între o pereche homosexuală şi una heterosexuală e cu totul altceva. Nu este vorba doar de credinţe, ci de a fi conştienţi că atingem unul dintre cele mai sensibile elemente ce alcătuiesc cultura noastră. Ne lipsesc mult mai multe analize şi studii antropologice în acest sens. În paralel, fireşte că ar fi trebuit să se acorde mai mult spaţiu informativ credinţelor, ca purtătoare şi formatoare de cultură. Ar fi trebuit să se organizeze dezbateri în sânul propriilor credinţe, cu multiplele lor tendinţe, pentru a avea un spectru complet de opinii. (...)
Bergoglio: De obicei, există argumentul că un copil ar duce-o mai bine dacă ar fi crescut de o pereche de persoane de acelaşi sex decât într-un orfelinat sau o casă de copii. Niciuna dintre cele două situaţii nu este foarte bună. Problema e că statul nu face ceea ce trebuie să facă. Trebuie să studiem cazurile copiilor care se află internaţi în anumite instituţii, unde pe ultimul loc se află reintegrarea lor în societate. Trebuie să existe ONG-uri, biserici, alte organizaţii care să se ocupe de ei. Ar trebui să se accelereze şi formalităţile de adopţie, care durează o veşnicie, pentru ca aceşti copii să aibă un cămin. Dar o greşeală a statului nu justifică altă greşeală a statului. Trebuie să abordăm chestiunea de fond. Decât o lege a căsătoriei între homosexuali pentru ca aceştia să poată adopta, mai bine am îmbunătăţi legislaţia privind adopţia, care este excesiv de birocratică şi care, în implementarea ei actuală, înlesneşte corupţia.
Skorka: Efectiv, e necesar să fie îmbunătăţită legea adopţiei. A adopta un copil, ne învaţă înţelepţii Talmudului, este un precept suprem. Legislaţia trebuie să prevadă rapiditatea şi eficienţa în analiza factorilor ce intervin în acest proces. Revenind la tema căsătoriei, şi aici există o dimensiune ce nu poate fi uitată în această analiză, oricât de evidentă ar fi, şi anume, cea a iubirii. Nu în van Biblia utilizează scena îndrăgostiţilor pentru a defini ultimul pas în căutarea lui Dumnezeu. Cineva atât de raţionalist ca Maimonide, un aristotelic din secolul al XII-lea, defineşte iubirea dintre Dumnezeu şi om în aceiaşi termeni ca în cazul uniunii dintre bărbat şi femeie. Homosexualul iubeşte pe cineva cunoscut, pe un egal de-al său. E uşor să cunoşti un bărbat dacă eşti bărbat. Să cunoşti o femeie e o încercare mult mai grea pentru bărbat, pe femeie trebuie s-o desluşeşti, s-o înţelegi. Un bărbat poate şti perfect ce simte alt bărbat, sau o femeie ştie ce se petrece în trupul şi mintea altei femei. În schimb, a-l descoperi pe celălalt este o mare încercare.
Bergoglio: O parte din această mare aventură, cum spuneţi dumneavoastră, înseamnă desluşirea, cunoaşterea reciprocă.
Despre viitorul religiilor
Skorka: (...) Nu ştiu cum va fi religia viitorului, dar sunt convins că va depinde de ceea ce facem noi, oamenii de azi. Walter Benjamin a spus la un moment dat: „Nu ştiu dacă această carte pe care o scriu va surprinde acum, dar poate va surprinde peste o sută de ani.“
Bergoglio: Ştiu că religiile au trecut prin perioade mai proaste decât cea actuală şi, cu toate acestea, au ieşit la liman. Acum poate că semnalăm numărul redus de credincioşi, dar au fost vremuri când ceea ce lipsea era virtutea. Au existat epoci corupte în cadrul Bisericii. Mă gândesc, de exemplu, la vremurile când exista proprietatea rezervată primului născut, la beneficiile ecleziastice pe care le aveau unii preoţi, care îşi asigurau viaţa ca educatori ai copiilor în familiile bogate. Nu făceau nimic, dar deveniseră mondeni. Au existat perioade foarte grele. Şi totuşi, religia a reînviat. Brusc, au apărut personaje ca Maica Tereza care au revoluţionat întreaga concepţie despre demnitatea unei persoane, care îşi ocupă timpul — într-un fel, şi-l pierd — ca să ajute oamenii să moară. Aceste acţiuni generează mistică şi reînnoiesc religiozitatea. În istoria Bisericii Catolice, adevăraţii renovatori sunt sfinţii. Ei sunt adevăraţii reformatori, cei care schimbă, transformă, duc mai departe şi reînvie drumul spiritual. Alt caz este cel al lui Francisc din Assisi, care a adus creştinismului o întreagă concepţie despre sărăcie în raport cu luxul, orgoliul şi vanitatea puterilor civile şi ecleziastice din acea epocă. A promovat o mistică a sărăciei, a renunţării, şi a schimbat istoria. (...)
Skorka: Iudaismul n-a practicat niciodată prozelitismul, dar acum se produce un fenomen pe care l-aş denumi prozelitism intern. Nu pretindem ca cineva care nu este evreu să ducă o viaţă religioasă iudaică, ci vrem ca toate comunităţile iudaice ortodoxe să apropie instituţiile religioase de restul evreilor. Dar aş vrea să mă opresc asupra unuia dintre lucrurile pe care le-aţi semnalat, monseniore. Liderii religioşi trebuie să ştie cum să călăuzească toate aceste manifestări, cum să conducă toate aceste mişcări religioase care se nasc spontan. Am impresia că aceasta va fi funcţia religiei în viitor. Nu cred că un lider religios trebuie să ţină din scurt comunităţile sale religioase şi să le dirijeze cu mână de fier. Acest lucru îl poate face numai Dumnezeu, care cu mână de fier şi braţul întins i-a scos pe fiii lui Israel din Egipt. (...) Pentru mine, liderul religios este un maestru, trebuie să se frământe în momentul în care e nevoie de un răspuns ferm şi profund în faţa nedreptăţilor. Când se vorbeşte de religiozitate ca fenomen intim, maestrul nu trebuie să popularizeze, trebuie să aibă o vorbă clară şi concisă pentru fiecare. Nu-mi plac egolatria, egocentrismul, nici la un lider politic, nici la unul religios. Problema popularizării în masă s-a demonstrat în mod explicit cu noile mişcări religioase care au sfârşit în mari masacre. De aceea, cred că, atunci când se vorbeşte de noile religii, trebuie să avem foarte multă grijă. Când cineva aduce un nou mesaj spiritual, trebuie să-i acordăm tot respectul, dar, în paralel, trebuie să merite şi atenţia organismelor responsabile care să analizeze despre ce este vorba. Exigenţele spirituale ale unei mişcări, oricare ar fi ea, nu trebuie să ducă la situaţii conflictuale în sânul familiei, nu pot prinde individul într-o plasă care să-l izoleze de mediul social sau afectiv.
Bergoglio: Eu respect noile propuneri spirituale, dar trebuie să fie autentice şi să se supună trecerii timpului, care va spune dacă mesajul lor este conjunctural sau va dăinui de-a lungul generaţiilor. A supravieţui trecerii timpului este cea mai bună dovadă a purităţii spirituale.
Din volumul Despre cer şi pământ, în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere din limba spaniolă de Dan Munteanu Colán
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
