Ziarul de Duminică

Despre Dragoste şi Dumnezeu/ de Ziarul de duminică

Despre Dragoste şi Dumnezeu/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

06.02.2014, 23:57 107

Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale „Ziarului de duminică”, rubrici care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La „Cartea de literatură” sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate pe larg de cronicarii literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica „Avanpremieră”. În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită. În acest număr prezentăm două cărţi aparent diferite, dar care au un numitor comun: dragostea.

 

Marius Vasileanu - Tradiţia în actualitate. Repere dialogale pentru mileniul trei, Editura Lumea Credinţei

„Mărturisesc că am avut încă din adolescenţă conştiinţa faptului că dialogul faţă către faţă cu un om de valoare îţi aduce sensibil mai mult decât dialogul cu cartea, chiar dacă nu-l exclude, ci dimpotrivă. De aceea am căutat şi am găsit duhovnici şi oameni dedicaţi cunoaşterii spirituale, a căror prezenţă m-a îmbogăţit. Dialogul între doi oameni, direct, fără intermedieri postmoderne (internet etc.), atrage, între altele, o inegalabilă priză la Realitate.

Tradiţia spirituală şi cea bisericească vieţuiesc prin respiraţii temporale ample, cu mult dincolo de viaţa noastră măruntă. Este un motiv în plus să meditezi la felul în care dialogul cu personalităţi ale vremii tale aduce valorile tradiţiei spre actualitate, ca şi cum ai ridica din străfundurile sufleteşti aceeaşi ciutură plină-ochi cu apă proaspătă şi răcoritoare. Doi oameni, două fântâni - aceeaşi ciutură, aceeaşi apă pe care, fiind vorba despre „Tradiţia în actualitate”, una din protagonistele dialogurilor din acest volum, doamna Annick de Souzenelle, ar ataşa-o, poate,  Apelor  de  Sus...

Apărute în „Viaţa românească” şi în „Adevărul literar şi artistic” dialogurile din acest volum adună laolaltă personalităţi a căror căutare de ordin spiritual este indubitabilă: regizorul Paul Barbăneagră, Annick de Souzenelle, antropolog al religiilor, scriitorii Alexandru Paleologu, Dan C. Mihăilescu şi Octavian Paler, criticul şi istoricul de artă Victor Ieronim Stoichiţă, restauratorul de artă sacră Livia Piso, doctorul Mihail Constantineanu. Iată de am acceptat propunerea  – nu fără reţinere – ca paginile ce urmează, înmănuncheate în volumul „Tradiţia în actualitate”, să poarte ca subtitlu: „repere dialogale pentru mileniul trei”... (Marius Vasileanu)

*

*         *

„Niciodată nici o societate nu a trăit decât prin actul  liturgic”

Marius VasileanuStimate domnule Paul Barbăneagră, daţi-mi voie să încep prin a vă întreba: după o viaţă în care fiinţa dumneavoastră a fost în  atâtea minunaţii aflate sub cer şi sunt obligat să includ aici cunoscutele dumneavoastră filme despre arhitectura sacră care au primit înalte distincţii - voi reaminti doar premiul Academiei  Franceze - , vă întreb, aşadar, cum vă definiţi?

Paul Barbăneagră: Eu mă consider un norocos care l-a întâlnit pe Mircea Eliade într-un anumit moment al vieţii lui. Aş spune că acest noroc poate că nici nu-l meritam, pentru că în definitiv tot ceea ce am regândit în Occident, tot ceea ce am pus în discuţie în ceea ce priveşte aşa-zisa mea cultură de până la momentul în care l-am întâlnit pe Eliade, mi-a permis să mă redefinesc. Şi mai cu seamă, să redefinesc relaţiile mele cu lumea şi cu cultura. Fără el aş fi rămas un subcultural sau în cel mai fericit caz, un cultural... Eliade mi-a permis să pricep că în fond toate tipurile de societate pe care le-am analiza, oricare dintre ele face parte dintr-una din următoarele trei categorii: tradiţională, culturală sau ideologică.                                                                                                                                  

Dacă am vrea să sistematizăm, o societate poate fi tradiţională, teocentrică, atunci când consideră că în inima ei, ca referinţă esenţială, îl are pe Dumnezeu. Şi asta nu numai pe plan clerical. Nu, viziunea ei, structura ei, totul încearcă să cuprindă lumea în ansamblul ei, în raport cu elementul creator, cu Dumnezeu...

Bogdan O. Popescu - Cartea dragostei, la Editura Humanitas

Cartea dragostei este cel mai frumos volum de versuri pe care l-am citit în ultimul deceniu. A fost o mare surpriză să primesc acest dar de la Bogdan O. Popescu, autor pentru care am avut mereu multă preţuire, dar care, de data aceasta, s-a întrecut pe sine. Cartea este un epitalam fermecător, gingaş, pasionat şi inocent, animat de o inventivitate pe centimetru pătrat care-i concurează pe Arcimboldo, pe Disney şi pe Miyazaki. Rareori cuvintele mari ale poeziei au fost luate mai în serios, rareori, de asemenea, un poet a avut atâta curaj în folosirea registrului minor, sunetelor flajeolate, diminutivelor ca să dea căldură şi credibilitate poemelor. Construit pe cadrele de oţel ale hexagramelor din I Ching, care-l piaptănă şi-l disciplinează, poemul curge totuşi liber, imprevizibil, aglutinând într-un basm arhetipal măruntul univers domestic construit cu migală de prinţesa luo na în aşteptarea alesului ei şi neînfricatele fapte de vitejie ale prinţului shangdi di liwu în drumul său lung, întortocheat şi eroic către patul nupţial.
(...)
Un adevărat depoem de dragoste, foarte original, incandescent şi totuşi cool, o carte de care poezia de azi avea mare nevoie.“ (Mircea Cărtărescu)

 

Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în Bucureşti. Este medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina şi conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) şi a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Volume de versuri publicate : „La revedere, prinţesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar, „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), editura Salut, 1996, „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999, „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coşovei), editura Crater, 2001, „Leul de după extravaganţe”, editura Cartea Românească, 2002, „Maşinăria de uitare”, editura Naţional, 2004, „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007, „Aerobiciclete”, editura Brumar, 2010 (premiul ASB pentru poezie, 2011). În anul 2011 a publicat volumul de proză scurtă „Viaţă de aruncat” la editura Polirom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO