Ziarul de Duminică

Despre monofobie lângă patul morţii/ de Stelian Ţurlea

Despre monofobie lângă patul morţii/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

26.10.2012, 00:05 89

Nu sunt masochist, nu caut să citesc cu dinadinsul orori, nici nu simt vreo aplecare spre lecturi macabre. Dar mai multe motive m-au îndemnat să citesc această carte şi încă şi mai multe să scriu despre ea.

Raijmondus Godefriedus Norbert Van De Klundert, pe scurt Ray Kluun, este un scriitor olandez în vogă. A lucrat în publicitate, în 2000 şi-a pierdut soţia de 36 de ani, bolnavă de cancer, s-a mutat în Australia, împreună cu fiica sa şi, trei ani mai târziu, a publicat acest roman, "O femeie la doctor"*), despre propria sa viaţă: un soţ îşi înşală soţia în timp ce aceasta îşi aştepta moartea. Un roman minunat despre curaj, neputinţă şi dragoste. "Un portret al dragostei, imperfect, dureros şi totuşi adevărat, exact ca în viaţă", consemna "Daily Mail".

Romanul a fost publicat în 30 de ţări, în peste un milion de exemplare vândute.

Stijin şi Carmen sunt tineri şi frumoşi. Trăiesc în Amsterdam, lucrează în propriile companii, sunt bogaţi, au o mulţime de prieteni şi o fiică de trei ani pe care o adoră. "În vreme ce Carmen se dezbrăca în dormitor mă uit la sânii ei. Când am văzut-o pentru prima dată goală, m-am holbat cu gura căscată la corpul ei. Am îngăimat că n-am mai avut niciodată un astfel de trup în patul meu. Ea a râs şi a spus că desigur remarcase mai devreme că privirea mea luneca tot mai des în decolteul adânc al tricoului ei negru".

Când frumoasa Carmen este diagnosticată cu cancer la sân, lumea lor se transformă în haos. Boala aduce cu ea tensiune şi panică, speranţă şi iluzie, îi îndepărtează şi îi apropie. "Sânii mari sunt superbi, dar un corp de femeie cu un singur sân mare pare o glumă sadică a Creatorului. Ceea ce văd sub el este degradant de urât pentru o femeie. E cea mai înfiorătoare mutilare pe care am văzut-o vreodată live... Îmi dau seama că se simte umilită până în măduva oaselor, umilită de cancer. Of, Doamne, cât de groaznic poate să fie. Ca să supravieţuieşti trebuie să fii urât. Astea-s legile cancerului... Adevărul e că nu mai sunt atât de sigur că o mai iubesc. Da, mă doare când văd că plânge, că e bolnavă, că suferă, că îi e frică. Dar mai este asta iubire? Sau doar compătimire? Dar este asta iubire? Sau simţul datoriei?"

Stijin îşi însoţeşte soţia la şedinţele de chimio şi radioterapie, dar îşi caută consolarea în viaţa de noapte a oraşului, cu prieteni şi aventuri sentimentale. "Peste trei luni, atât vara, cât şi şedinţele de chimioterapie vor fi de domeniul trecutului şi atunci Carmen va fi cheală. Putem să dăm uitării şi planul nostru de a ne duce de Înălţare la New York, dacă stările proaste produse de chimioterapie vor pune stăpânire pe corpul ei. Meciurile mele de fotbal din fiecare marţi seara? Doar o amintire. În schimb, va trebui să stau acasă şi să-i dau de mâncare Lunei, s-o culc pentru că lui Carmen îi va fi rău, va voma şi va sta în pat. Şi încă nici nu m-am gândit la cum va fi viaţa noastră după ce se va încheia vara, după chimioterapie."

Copleşitor prin realismul său, "O femeie la doctor" ilustrează o convingătoare lecţie de viaţă despre moarte, dar şi o reţetă a supravieţuirii. Un exerciţiu de exorcizare a durerii scriitorului, dar şi un roman al optimismului, al unui carpe diem total şi nedisimulat.

Stijin îşi însoţeşte soţia la şedinţele de chimio şi radioterapie, dar îşi caută consolarea în viaţa de noapte a oraşului, cu prieteni şi aventuri. "Dragostea şi sexul sunt pentru mine două chestiuni total separate". Stijin este monofob. Dacă nu ştiţi ce înseamnă, o explică chiar el; "Monofobul e dependent de adrenalina pe care i-o dă faptul că-şi înşală partenerul... Monofobia mea, pe care am considerat-o mereu o deviere drăguţă, nevinovată, ţinută sub control, a început să devină o obsesie". Mai mult, ajunge să discute cu soţia sa despre aventurile sale. Probabil multe cititoare nu vor înţelege...

Boala evoluează. "O săptămână mai târziu aflu cruntul verdict. Carmen va muri. Povestea de anul trecut se repetă. Acelaşi cabinet, aceleaşi scaune, aceeaşi doctoriţă mută în faţa noastră. Acum doctoriţa ne spune că şansa e egală cu zero." Înduioşătoare, dar plină de realism este scrisoarea trimisă fiicei sale. "În această carte vreau să scriu despre lucrurile pe care le facem sau le trăim împreună ca să ştii întotdeauna cât de mult te-am iubit. Sunt bolnavă. Am cancer şi când tu vei citi aceste rânduri, eu n-am să mai fiu printre voi... Doamne, fă să existe un Rai în care ele două să se întâlnească din nou, te rog."

Ca o justificare, autorul notează: "Spitalele, restaurantele şi cafenelele şi în general toate localităţile descrise există în realitate".

Pe mine ca cititor, m-a deranjat cumplit, pornind chiar de la această insistenţă pe ajungerea după moarte într-un rai imaginat ca plutind între nori, că, în momentul în care viaţa lui Carmen sfârşeşte, se scrie: "a trecut în nefiinţă". Cum vine asta? Neglijenţa autorului sau a traducătoarei? Cum se împacă nefiinţa cu raiul? În sfârşit, să nu caut nod în papură...

.

*) Ray Kluun - O femeie la doctor, Editura Litera. Traducere din limba olandeză de Ana Maria Androne Bouman.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO