Pentru vorbitorul de astăzi al limbii române, „ispita“ este aproape exclusiv „ademenire, tentaţie, chemare spre păcat“. Dacă, însă, citim Sfânta Scriptură, aflăm, încă din Ieşire, cap. 17, versetul 7: „cârtiseră fiii lui Israel şi ispitiseră pe Domnul, zicând: Este, oare, Domnul în mijlocul nostru sau nu?“. Iar în Evanghelii, găsim nenumărate exemple de „ispitire“ a Mântuitorului. De pildă, în Matei, 19, 3: „Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină?“.
„A ispiti”, în limba în care au fost traduse cărţile noastre sfinte, înseamnă „a întreba, a cere răspuns“.
Ortodoxia a avut, are şi va avea mereu întrebări şi răspunsuri. Ispitiri duhovniceşti…
Credem că a trecut suficient timp pentru ca fierbinţeala virală provocată, în presă şi pe net (sau invers), de apariţia ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Constanţei, de Ziua Naţională, în veşminte arhiereşti să se fi răcorit suficient pentru ca cititorii să aibă răbdarea să asculte câteva consideraţii venite nu din partea purtătorilor de cuvânt ai Bisericii Ortodoxe Române, pe care îi pot bănui de partizanat, ci din partea unui credincios de rând, care îi poate lămuri cât de tare greşesc cei care au făcut, cu sau fără bună-ştiinţă, un motiv de veselie batjocoritoare din amintita apariţie vestimentară a unui ierarh ortodox.
O primă delimitare terminologică se impune: nu este vorba de „pelerină“, ci de mantia arhierească. Pelerină purtăm ca să ne ferim de intemperii. „Pelerină“ este un cuvânt prea nou în limba noastră (ne vine din franceză, de unde l-am împrumutat în epoca modernizării noastre terminologice) ca să poată fi aplicat veşmântului arhieresc numit „mantie“ (cuvânt slav), purtat de monahi şi de arhierei (care sunt, de regulă, călugări). ÎPS Teodosie nu a apărut în ziua de 1 Decembrie, „cu pelerină“, ci înveşmântat, ca la orice Tedeum (inclusiv la Ziua Naţională – vezi Hotărârea nr. 5274 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al BOR) în mantie, sprijinit în cârja păstorească, cu epitrahil atârnat de grumaz, cu omoforul pe umeri şi cu mitra pe cap. Numai persoane lipsite de o minimă educaţie liturgică (sau, într-un limbaj mai uşor de înţeles: neduse la biserică) se pot mira şi distra văzând un ierarh ortodox în veşminte arhiereşti.
Ceea ce nu trebuie să uite (sau, dacă nu ştiau, să afle) veselii noştri jurnalişti şi postaci anticlericali este: 1. că Biserica creştină şi ritualurile ei nu s-au născut odată cu blugii (lăsaţi) ori cu bermudele şi 2. că Biserica noastră este numită şi socotită ortodoxă (adică drept-credincioasă) tocmai pentru că păstrează nesmintite, negreşite (nu neschimbate!) credinţa şi rânduielile (ceremonialul, adică). Să te foloseşti de un microfon, de un aparat de fotografiat ori de tastatură, şi să te consideri, tocmai şi numai pentru că poţi să o faci, evoluat, liber în gândire, nu este o dovadă de superioritate, ci de trufie arogantă şi găunoasă.
Revenind la mantie (nu pelerină!), să amintim că este un veşmânt vechi, datând din vremuri biblice, simbol nu al gloriei împărăteşti, ci, ne spune Simeon al Tesalonicului, al simplităţii călugăreşti. Să mai menţionăm că arhiereii nu îl poartă la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, ci doar la servicii divine de gradul al doilea (vecernie, litie, maslu etc.). Când intră în biserică pentru sfânta Liturghie, ierarhul poartă, ce-i drept, mantia, dar numai când se închină la sfintele icoane, după care o leapădă.
Fără a mai intra în explicaţii nesfârşite, să arătăm că, în pofida aspectului exterior impozant, mantia arhierească nu este un semn de mărire împărătească, deci lumească, aşa cum s-a scris în presa noastră cea prost informată într-ale Bisericii, ci de marcare a unei obligaţii şi a unei meniri: de a păstori şi de a învăţa poporul credincios. Cum, însă, cel dintâi Păstor şi cel dintâi Învăţător a fost şi este Iisus, mantia nu trebuie să aibă nici scurtimea unei minijupe, nici textura denimului.
Biserica, în aspectele ei ceremoniale, nu poate fi judecată de la înălţimea acestei lumi, oricât am considera noi de evoluată această lume. Biserica este trupul lui Hristos, Dreptul şi Bunul Judecător, purtătorul mantiei de Împărat nu al lumii, ci al lumilor. O palidă (chiar dacă unora le pare deplasată) reflexie a strălucirii acestei mantii este cea arhierească purtată de ÎPS Teodosie de Ziua Naţională.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
