Monica Chiffa
Regionalizarea României privită dintr-o perspectivă neoinstituţionalistă
Editura Tritonic
Volumul acesta este dezvoltarea tezei de doctorat a autoarei, intitulată „Neoinstituţionalism şi schimbare instituţională. Studiu de caz: apariţia nivelului regional în România” susţinută cu prof. univ. dr. Adrian Miroiu.
„Structura acestei lucrări – precizează autoarea – este următoarea: ea utilizează perspectiva neoinstituţionalistă – şi cu precădere cea a instituţionalismului sociologic – pentru a prezenta diferite teorii care adoptă un punct comun şi anume ele susţin că instituţiile contează. Ating colateral şi perspectiva teoretică neoinstituţionalistă a alegerii raţionale. În cea de-a doua parte urmăresc traseul unei instituţii specifice, regiunea, în contextul european şi, ulterior, în contextul naţional românesc. Prezint acţiunile, contextul, evenimentele şi cauzele care au dus la apariţia acestei noi instituţii, instituţie relevantă în primul rând pentru relaţia dintre politică şi dezvoltare, pentru politica domestică dar şi pentru politica europeană. Instituţia regională este importantă atât pentru politicile macro-economice cât şi pentru politicile care vizează coeziunea socială dar este importantă în special pentru politicile dezvoltării. Ĩnţelegerea proiectului instituţional permite explicarea şi desluşirea dinamicii instituţionale. Aşadar, această lucrare este o analiză instituţională dar care se preocupă, în special, de determinanţii unei instituţii şi nu de efectele unei instituţii, tratează instituţia ca o variabilă dependentă, explicată prin teorie şi nu ca o variabilă independentă care să explice alte variabile, spre exemplu opţiunea actorilor sau performanţa sistemului. Sarcina acestei lucrări este de a ilumina, pe cât posibil, procesul de construire al instituţiei regionale şi de a da un grad de vizibilitate transformărilor structurilor şi procedurilor guvernării teritoriale.
Lucrarea studiază impactul integrării europene şi al europenizării asupra politicii domestice şi asupra structurilor politico-adminstrative naţionale. Consider că România este tocmai acea parte a lumii (împreună cu restul ţărilor din Europa de Est) care furnizează oportunitatea unică de a studia schimbarea instituţională şi procesul de formare al instituţiilor precum şi modificarea relaţiei dintre individ şi stat şi schimbarea profundă a relaţiilor dintre politic şi dezvoltarea economică.
Perspectiva instituţionalismului sociologic pune accentul pe «logica potrivirii» (March&Olsen, 1989) şi pe procesul de persuasiune, pentru că politicile europene, normele europene şi cunoaşterea colectivă ataşată acestora exercită o presiune de adaptare asupra nivelului naţional.
Lucrarea aduce o noutate în primul rând prin tema lucrării, temă care în vedere procesul de construire al unei noi instituţii şi care nu este una tradiţională pentru ştiinţele politice. Ştiinţa politică, în general, a explicat mai bine efectele, consecinţele instituţiilor dar nu şi procesul în sine de apariţie, de dezvoltare, de formare a unei noi instituţii politice. Schimbarea instituţională nu a fost considerată ca o problemă care necesită interes în ştiinţa politică decât odată cu apariţia neoinstituţionalismului. Vechiul instituţionalism considera instituţiile ca un dat invariabil, în timp ce behavioriştii considerau instituţiile atât de maleabile şi de plastice încât nu meritau nici cea mai mică atenţie.( ...) Studiul meu se bazează pe o analiza teoretică şi comparativă şi nu pe o analiză statistică sistematică sau pe o analiză strictă a documentelor oficiale, încercând să aducă un mai mare grad de vizibilitate a transformărilor actuale. Scopul lucrării este de a examina cum instituţia regională ia naştere şi de a oferi o înţelegere mai clară a factorilor care stau în spatele reproducerii structurilor instituţionale existente sau dimpotrivă a schimbării instituţionale.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
