Ziarul de Duminică

Despre români şi evrei, cu documente/ de Ziarul de duminică

Despre români şi evrei, cu documente/ de Ziarul de...

Autor: Ziarul de Duminica

12.09.2014, 00:22 239

Iată un volum de istorie extrem de necesar*), bogat în documente şi trimiteri preţioase la arhivă. Întâi, pentru că acoperă (şi anunţă că va acoperi, când vor fi publicate toate cele trei volume) o temă asupra căreia s-au pronunţat mulţi neaveniţi sau şi mai mulţi „cercetători” cu parti pris. În al doilea rând, pentru că restabilişte nişte adevăruri incontestabile acum, când sunt demonstrate de documente. În al treilea rând, pentru că are o conlcuzie clară: „La nivel general, al convienţuirii interetnice, România perioadei 1900-1938 a fost un Stat în care au predominat relaţiile democratice, neconflictuale; inclusiv cele dintre români şi evrei. Puţinătatea momentelor de conflict şi semnificaţia lor minoră subliniază caracterul general democratic al societăţii.”

Tema a stârnit, cum spune istoricul, un larg interes, fiind publicate multe articole, studii şi volume, din păcate cele mai multe criticabile, pentru că folosesc selectiv sursele, în funcţie de tezele autorilor. Volumul de faţă nu-şi propune să fie o monografie, nici o istorie a evreilor din România, nici să răspundă tuturor întrebărilor.

„Tratarea raporturilor dintre români şi evrei în se­colul XX într-o nouă carte – scrie Petre Ţurlea – este oportună din două motive; datorită necesarei încercări de a se înlătura sau măcar limita  subiectivismul exagerat al unei mari părţi din lucrările pe această temă publicate până acum; şi datorită la fel de necesarei aduceri la lumină a cât mai multor documente inedite de arhivă.

Majoritar, bibliografia temei cuprinde opere ale unor autori evrei. Dintre ei, foarte puţini sunt istorici, aşadar cunoscători ai felului cum trebuie prezentat ştiinţific un subiect istoric; şi, cei mai mulţi, cu expuneri partizane excesive. De menţionat faptul că privirea critică trebuie îndreptată şi spre documentele istorice de epocă, mai ales cele de emanaţie privată. Şi în multe dintre acestea se întâlneşte fenomenul prezentării trunchiate a faptelor, pentra a fi pe placul autorităţilor momentului. (...)

Autori români ai unor lucrări privind relaţiile dintre români şi evrei în secolul XX sunt doar câţiva. Şi aici înregistrându-se opere ale unor nespecialişti, cu acelaşi efect negativ; accentul pe memorialistică, eludarea unor surse (uneori evident intenţionată), concluzii forţate. Fenomenul reţinerii istoricilor români în abordarea temei este înregistrat şi de către autorul unor volume de referinţă ale istoriografiei evreieşti, Carol Iancu. După Al Doilea Război Mondial – scrie acesta în prefaţa uneia dintre cărţile sale – cu excepţia lui Constantin C. Giurescu, istoriografia  românească nu s-a referit şi la evrei; iar după 1989, istoricilor români le e teamă să discute problema, acum excepţia reprezentand-o aceia care au burse Soros. Carol Iancu nu spune, însă, de ce există această reţinere.

Raportul numeric dintre autorii evrei şi cei români, net defavorabil celor din urmă, se datorează suspiciunii de antisemitism aruncată facil asupra oricărui român care cercetează tema respectivă. Şi atunci, cei mai mulţi o ocolesc.

Acuza de antisemitism a fost aruncată uşor asupra multor personalităţi din varii domenii ale civilizaţiei româneşti. Uneori era îndreptăţită, dar este de neadmis faptul că se încearcă şi ştergerea operei ştiinţifice a celor în cauză. Apare ca evidentă dorinţa de a se crea imaginea unui curent major, chiar dominant, antisemit în România. Cazul cel mai cunoscut al încercării anulării valorii ştiinţifice a operei unui savant cu vederi antisemite este acela al doctorului Nicolae Paulescu, inventatorul insulinei, căruia i se blochează o recunoaştere internaţională. Tendinţa de exagerare a antisemitismului din România este încununată într-o operă pseudoştiinţificâ, având concluzii comandate, operă a unei Comisii Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din  România,  intitulată Raport final – deci, fără drept la replică. Aici, printre marii antisemiţi din România, încriminat pe două pagini, este şi Nicolae Iorga.”

„Fenomenul suspiciunii la adresa istoricilor români care cercetează problema raporturilor dintre români şi evrei ajunge până la blocarea accesului la unele surse documentare. L-am întâlnit şi în cazul documentării pentru volumul de faţă. Am solicitat, la Arhiva CNSAS, xeroxarea a 400 file din documentele perioadei celui de Al Doilea Război Mondial; după patru luni de aşteptare, am întrebat ce se întâmplă de nu primesc xeroxurile respective, şi o doamnă mi-a răspuns cu o voce răstită: «Ştim noi că studiaţi problema Holocaustului!»După şase luni am renunţat să mai aştept. Documentele respective, evident, ar fi îmbogăţit cartea de faţă. Interesant este faptul că, pe multe din dosarele conţinând documentele solicitate se găseşte menţiunea: «Materiale trimise la Muzeul Holocaustului, Washington». Aşadar, ceea ce se admisese pentru cercetătorii evrei, nu s-a admis pentru un cercetător român. Mai mult, constatându-se că, în urma refuzului xeroxării, am început să transcriu de mână documentele, s-au invocat greutăţi tehnice pentru a nu-mi mai fi aduse dosarele. Este evident că Arhiva CNSAS s-a transformat într-o instituţie care a reintrodus cenzura în România, ca în perioada comunistă. Din fericire, cenzura nu se practică şi la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, care acoperă în mare parte şi documentaţia existenţă la CNSAS.”

„Aşadar, am constatat că dacă nu ocoleşti tema relaţiilor dintre români şi evrei, şi se crede că ai putea ajunge şi la concluzii contrare celor ale istoricilor evrei, uneori eşti boicotat. Alteori se practică boicotul fără ştirea arhiviştilor. Cu toată bunăvoinţa acestora, la ANIC nu am putut cerceta un dosar foarte important; a fost făcut dispărut din arhivă. Cel care a luat dosarul nu a avut, însă, şi prevederea de a-1 şterge din inventar.”

„Cu excepţia celor care îmbrăţişează pe deplin tezele istoriografiei evreieşti, de obicei bursieri Soros, toţi ceilalţi istorici români care abordează problema evreiască sunt etichetaţi nedrept şi adesea jignitor, sunt blamaţi. De cele mai multe astfel de etichetări a beneficiat profesorul Gheorghe Buzatu.

De remarcat şi o anumită influenţă asupra istoriografiei relaţiilor dintre români şi evrei în secolul XX, din partea a două tendinţe greşite existente la nivelul opiniei publice din România. La acea parte a opiniei publice reprezentată de lumea evreiască, aceea care consideră că orice critică la adresa unui evreu – pe teme ca rapacitatea economică, încălcarea de legi, mistificarea adevărului etc. – este greşită, critica fiind interpretată ca  antisemitism; şi, mai nou, forţarea eludării oricăror aspecte negative din activitatea unor personalităţi evreieşti – toţi evreii sunt buni, sau măcar cu intenţii bune, chiar şi un personaj  malefic precum Ana Pauker. De cealaltă parte, în mentalitatea unor români, actele reprobabile ale unor israeliţi, ca persoane izolate sau în grup, sunt privite generalizant, ca acte ale întregii evreimi, ceea ce poate duce la o învinovăţire colectivă, evident greşită. Şi aici există tendinţa de a eluda aspectele negative ale unor personalităţi, de data aceasta româneşti, în planul raporturilor dintre români şi evrei.”

Aşadar, este de subliniat, încă odată, oportunitatea publi­cării volumului de faţă, care aduce, de multe ori, un nou punct de vedere asupra problemei tratate. Aşteptăm cu interes celelalte două volume, anunţate – „Români şi evrei 1938-1944” şi „Români şi evrei 1944-2000”.

Istoricul profesor Petre Ţurlea este autorul a numeroase volume despre Nicolae Iorga, dar şi al unor cărţi unicat – „Români şi unguri, 1944-2000”, „Românii din Serbia, 1940-1944”, „Ion Antonescu între extrema dreaptă şi extrema stângă”, „Carol al II-lea şi Iuliu Maniu”, „Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu”.

 

*)Petre Ţurlea – Români şi evrei în secolul XX,  vol I, 1900-1938. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”,  Editura SemnE 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO