S-au spus multe despre această carte: un roman magnific şimonstruos; un roman deranjant; un roman de iubire, de doliuimposibil şi de culpabilitate. Se numeşte "Dezmierdare de catifea"*, a apărut la Editura Trei, în colecţia Fiction, şi este semnat deEric Fottorino. Autorul a fost la Bucureşti, în noiembrie 2008, lalansarea precedentei sale traduceri în română, apărută la aceeaşieditură - "Sărutări de cinema". Este un ziarist si scriitorfrancez, foarte cunoscut în ambele ipostaze - a fost reporter lacotidianul "Le Monde", apoi redactor-şef, apoi director alpublicaţiei, iar în cele din urmă director al grupului "La Vie-LeMonde"; a publicat foarte multe romane, bine primite, multe dintreele premiate. Cel de faţă, apărut în 2004, a fost recompensat cuPremiul Francois Mauriac al Academiei Franceze. Criticii vorbescdespre Fottorino adeseori ca despre un urmaş al lui GeorgesSimenon.
Eroul romanului, Felix Maresco, de vreo patruzeci şi ceva deani, este agent de asigurări, bine văzut, ajuns chiar şef înmeseria sa. Un incendiu în care dispare o tânără mamă cu fiul ei detrei ani (au reuşit să fugă cu câteva clipe mai devreme şi audispărut pur şi simplu) şi mai ales ancheta în care el se angajeazăîi amintesc de sfârşitul tragic al propriului său fiu, Colin, totde trei ani, mort într-un accident de maşină. Cartea e rememorareavieţii cu Colin. Mama l-a abandonat tatălui la naştere, dar arevenit după trei ani şi a pretins să-l împartă cu acesta, fiecarepetrecând cu copilul câteva zile la rând. Felix, care nu şi-acunoscut niciodată tatăl, nu i-a ştiut nici măcar numele, îşiaminteşte cum, în perioada în care a avut singur copilul în grijă,a fost nevoit să-i fie şi tată, şi mamă. Nebun după copilul său,n-a ştiut cum să reziste cererii acestuia de a-şi vedea mama ("Jeveux maman!") şi a recurs la deghizări, la început fără chef,stângaci, apoi din ce în ce mai abil, pentru a-l convinge şi asuplini lipsa - îşi punea perucă, se epila, se îmbrăca în rochii şifuste, purta sutien, folosea rujul "Dezmiedare de catifea".Băieţelul trăia pe rând când cu tatăl, când cu mama, mergeau chiarpe stradă sau la spectacole. Felix inventase o familie. Toateintamplarile par, inevitabil, groteşti, imorale, dar Fottorinoconvinge că erau făcute din iubire. Credibil. "Sfârşisem prin adeveni o mamă"; mai mult: "Sfârşisem prin a deveni o mamăfericită"! Este Felix un om normal? Ce înseamnă să fii un omnormal, mai cu seamă când e vorba de iubirea pentru un copil?
Dar, cum bine sublinia criticul literar de la "L'Express", carteaîncepe ca o melodramă şi sfârşeşte ca un roman negru, cu un finalneaşteptat şi violent, frizând geniul. Poliţia încă n-a închiscazul morţii băieţelului şi nu înţelege cum un şofer a putut urcape trotuar să-l accidenteze când strada, abia redeschisăcirculaţiei, era complet pustie şi, mai ales cum, mama, fiind defaţă, dar neatentă (vorbea la telefon), n-a reuşit să ofere absolutniciun indiciu despre şoferul criminal care a fugit. Nu citiţiînainte ultimul paragraf al cărţii, altfel veţi pierde senzaţiacopleşitoare de incredibil, surpriză şi durere.
Cartea e foarte bine scrisă, are ritm, iar traducerea se ridică laînălţimea originalului.
*) Eric Fottorino - "Dezmierdare de catifea". Editura Trei.Traducere din limba franceză şi note de Marie-Jeanne Vasiloiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
