I.I.C. Bratianu avea o cultura serioasa, dobandita in scolile din Franta, unde tatal sau avusese grija sa-l trimita. Era foarte inteligent si ca om foarte atragator, cucerind pe cei din jur.
"L-am cunoscut si eu prin anul 1899" - scria I.C. Atanasiu -, "inainte de inscrierea mea in partidul liberal. L-am cunoscut, fiindu-i prezentat - in casa lui parinteasca pe care inca o locuia - de catre Vasilica Mortun. Am vorbit cu el poate o jumatate de ora si am plecat cu desavarsire subjugat".
Fiul lui I. Bratianu era, ca si tatal sau, foarte dotat pentru politica, stiind sa se inconjoare de oameni capabili si devotati. El cunostea regula potrivit careia un om inseamna ceva in politica nu numai prin el insusi, ci foarte mult prin cei care-i stau in preajma.
Dadea impresia unui ins indolent, fara tragere de inima pentru o munca serioasa si de durata. Cei care lucrasera cu el pe la diferite departamente nu-si aminteau sa-l fi vazut vreodata grabit, agitat, miscandu-se fara rost de colo-colo. Dimpotriva, il vedeau mai tot timpul "pravalit intr-un fotoliu" (I.G. Duca) sau intins pe o canapea. Mai avea si obiceiul sa se culce devreme, iar dupa-amiezile se odihnea. Fireste ca in atari conditii comoditatea lui nu parea vorba in vant. Si in fapt avea oroare de sfortarile inutile, de munca birocratica. Dadea totdeauna impresia ca e pregatit pentru orice, ca nu se lasa surprins. "Din profesiunea lui de inginer" - scrie I.G. Duca - "ramasese cu obisnuinta de a nu pune piciorul pe un teren inainte de a-l fi sondat si de a cunoaste bine soliditatea lui".
Locul agitatiei il lua lectura. Era un lector pasionat, mai ales de istorie. A spus de mai multe ori ca, daca n-ar fi fost om politic, ar fi ajuns cu siguranta istoric. Probabil ca de la el a mostenit fiul sau, George Bratianu, dragostea pentru istorie. Il pasionau originile romanismului, il fascinau geniul diplomatic si de conducator de stat al lui Stefan cel Mare, remarcabila cutezanta a lui Mihai Viteazul. Tudor Vladimirescu era pentru el prototipul eroului. Il atrageau destinul misterios al unor principi fanarioti de pe tronul tarilor romane si scrierile calatorilor straini despre romani, pe care le si adunase in mare numar in biblioteca sa, in completarea careia si-a adus o contributie hotaratoare. Conversatia lui, cand se referea la chestiuni istorice, era bogata, plina de farmec si interesanta. Prin istorie vedea schimbarea necontenita a imprejurarilor umane; intelegea relativitatea lucrurilor, influenta patimilor si rolul imponderabilelor si se convingea de nevoia adaptabilitatii in activitatea politica. Tarziu, prin 1926, ii spunea sotiei sale: "Que c'est triste l'étude de l'histoire". Daca ar fi amestecat istoria cu experienta propriei sale vieti I.I.C. Bratianu n-ar fi avut de ce sa se planga. Dimpotriva.
Studiul oamenilor din trecut si al faptelor lor nu era singura lui pasiune. Foarte mult, chiar mult de tot, il interesau oamenii vremii sale. Era in stare sa ramana ceasuri intregi in birou si sa-si aranjeze fisele in care rezuma tot felul de informatii despre oamenii politici ai vremii si ii uimea pe cei din jur cu bogatia si minutiozitatea cunostintelor sale despre semeni. Lui C. Stere ii marturisea cu mandrie: "Eu am la dispozitie nu numai experienta mea personala, ci si pe cea a tatalui meu". Si ii arata dulapurile cu o arhiva bogata si minutios clasata. De cheile acestor dulapuri nu se despartea niciodata.
Cunoscand oamenii, s-a priceput sa si-i aleaga pe cei pe care voia sa se sprijine. In jurul lui era toata generatia liberala tanara, doritoare de nou si avida de afirmare. Pe el il sustinea marea finanta a liberalilor (de fapt si a tarii), un instrument de actiune si presiune extrem de eficace. De aceasta finanta era legata "Oculta", in cap cu Eugeniu Carada, omul din umbra, "eminenta cenusie" a P.N.L. Alaturi de Carada, era M. Pherekyde, om cu o mare experienta politica si cu mare trecere in randurile liberalilor. Si el, si Carada fusesera intre apropiatii lui I.C. Bratianu si vor fi si sprijinitorii fiului sau. Impreuna cu ei era si Anton Carp, om al finantelor, dar si al politicii de culise. "Oculta" era organizata in maniera vechilor Ventes si nu insemna altceva decat finanta liberala, de ale carei interese, inclusiv politice, nu se putea sa nu se tina seama.
Mai avea o calitate Ionel Bratianu: stia sa astepte. Nu voia sa riste, iar prudenta era una dintre trasaturile sale bine puse in evidenta. In cariera politica a avut totdeauna grija sa nu faca gesturi si sa nu spuna cuvinte care ar fi putut deveni arme impotriva sa. Daca avea de facut o comunicare catre doi prieteni politici, oricat de "siguri" erau acestia, nu le vorbea amandurora, ci fiecaruia in parte. In felul acesta, nici unul nu putea fi martorul celuilalt. "Si chiar cand statea de vorba cu cineva intre patru ochi" - scria C. Stere -, "cantarea fiecare cuvant, pentru ca la nevoie sa-i poata da interpretarea ce i-ar conveni".
Un astfel de om nu se arunca intr-o aventura niciodata. Una politica, desigur, pentru ca in viata privata tanarul I.I.C. Bratianu n-a ezitat s-o faca. In 1897 s-a indragostit imtempestiv de Maria Moruzzi (George Bratianu, istoricul, provine din aceasta dragoste de-o vara, fiind recunoscut ulterior de tatal sau). Aventurile galante ale lui I.I.C. au fost multe si au dat nastere multor vorbe si acuze de frivolitate. Nu s-a potolit decat o data cu a doua casatorie, in 1906, cu Eliza Stirbei (pe care mai intai a divortat-o de Al. Marghiloman).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
