Ziarul de Duminică

Din nou pe Raftul Denisei (III)

Din nou pe Raftul Denisei (III)
10.12.2008, 17:00 47

Jeanette Winterson - Portocalele sunt singurele fructe. Traducere din engleza si note de Vali Florescu. Roman distins cu Whitbread First Novel Award. Jeanette, orfana inteligenta si rebela, este adoptata de o familie de evanghelisti. Pe masura ce Jeanette se apropie de adolescenta, cariera de misionar pentru care o pregateau parintii isi pierde aura, tanara descoperindu-si o sexualitate deloc ortodoxa.
 
Goncalo M. Tavares - Ierusalim. Traducere din portugheza de Michaela Ghitescu. Premiul Ler/Millenium-BCP 2004 (Portugalia), Premiul Jose Saramago 2005 pentru literatura portugheza, Premiul Portugal Telecom de Literatura 2007 (Brazilia), nominalizat la Premio Giuseppe Acerbi 2007 si la Premio Mondello 2006 (Italia).
 
Richard Ford - Cronicarul sportiv. Traducere din engleza si note de Irina Negrea. Roman tradus in douazeci de tari si nominalizat la PEN/Faulkner Award in 1987. Frank Bascombe, scriitor ratat, in prezent cronicar sportiv si liber-cugetator, incearca sa depaseasca tragedia mortii fiului sau Ralph, urmata de un divort amar si de o criza existentiala.
 
Tash Aw - Fabrica de matase. Traducere din engleza de Florica Sincu. Roman publicat in douazeci si cinci de tari, distins cu Whitebread Best First Novel, Commonwealth Writer's Prize si nominalizat la Man Booker Prize. O poveste care incepe in toamna anului 1941, pe cand britanicii se agata cu ultimele puteri de Asia de Sud-Est, iar japonezii invadeaza Manciuria.

Gary Shteyngart - Absurdistan. Traducere din engleza si note de Roxana Patras. Carte tradusa in peste douazeci de tari, nominalizata la PEN/Faulkner Award in 1987 si inclusa in 2005 de revista Time pe lista celor mai bune o suta de romane ale lumii. Ca sa fie primit pe teritoriul american, evreul rus Misa va cumpara o cetatenie belgiana, pe care o va obtine in Absurdistan, pe tarmul Marii Caspice. Numai ca in micuta republica, plina de texani care cauta petrol, izbucneste un razboi civil, iar liderii unei tabere ii propun sa fie ministru.
 
Rick Moody - Furtuna de gheata. Traducere din engleza si note de Constantin Dumitru-Palcus. Bestseller tradus in unsprezece tari si ecranizat in regia lui Ang Lee, cu Sigourney Weaver, Tobey Maguire, Christina Ricci si Elijah Wood in rolurile principale (1997). Actiunea se petrece in America anilor '70, cand revolutia sexuala loveste in plin, scandalul Watergate inflameaza spiritele, vinovatiile razboiului din Vietnam isi desfasoara scenariul posttraumatic.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO