"Ziua de astazi mi-a adus indeplinirea unei dorinte pe care o aveam de mult, aceea de a vedea Dinogetia, unde a curs atata sange de martiri in Antichitatea crestina." Asa isi incepe arhiepiscopul Raymund Netzhammer Jurnalul din ziua de miercuri, 22 iunie 1921.
Prelatul se pregatea sa ajunga la vestigiile fortaretei romane Dinogetia de langa satul Garvan, in coltul nord-vestic al Dobrogei. Azi, Garvan tine administrativ de comuna Jijila, judetul Tulcea, desi exista sate mult mai apropiate carora sa le fie subordonat. Voi reveni cu alt prilej asupra explicarii acestei anomalii administrative locale mostenite din anii '50 ai dictaturii comuniste.
Fara sa fi vazut locul, dar avand adunata intreaga informatie de pana atunci, Netzhammer publicase deja, cu trei ani inaintea vizitei sale din 1921, o pagina si cateva note despre acest martor al Antichitatii de la Dunarea de Jos. O facuse in cartea sa din 1918 referitoare la antichitatile crestine din Dobrogea.
Acolo pomenea - pentru prima data in istoriografia moderna, bazandu-se pe surse martirologice pe care le investigase si deci le cunostea bine - numele martirilor crestini inregistrati la Dinogetia. Acestia vor fi fost, la 14 mai, Maximinus, Alexander, Proculus, Aframus, iar la 1 octombrie, Faustinus, Marcialis, Ianuarius, Alexander. Numarul de crestini executati - mare pentru o asezare-fortareata mica - poate conduce la concluzia ca acestia au trait in primii ani ai secolului al IV-lea. Atunci, persecutiile au fost numeroase, repetate si violente. Presupunere si nu certitudine, pentru ca marturiile scrise care ni s-au transmis de atunci inregistreaza locuri, nume de martiri si data calendaristica, fara an.
In treacat fie spus, cuvantul romanesc "martor" (titlul la plural al rubricii sub care scriu in acest periodic din iulie 2006) provine, in forma sa "martur", din limba romana mai veche, din vorba pe care in romaneste o pronuntam "martir" si care, in greceste si latineste, ajunsese sa-i desemneze, inca de la inceputurile crestinismului, pe cei ce se jertfeau pentru credinta in Iisus. In limbajul Bisericii Ortodoxe Romane, se foloseste pentru "martir" un cuvant de origine slava, mai nou decat primul, "mucenic". El a intrat in obicei odata cu reorganizarea bisericeasca medievala de la romani de factura slavona. "Mucenic", adica, pe scurt, cel care se jertfeste in chinuri.
Era de inteles, asadar, ca inaltul nostru prelat - exceptional cunoscator al antichitatilor de la Dunarea de Jos, intre care cele crestine ii erau cele mai familiare si mai apropiate spiritual si profesional - sa fi dorit sa vada locul intemeierilor crestine mai sus evocate.
Pe atunci, dar si cu mult mai tarziu decat s-ar putea crede azi, drumul pana la Dinogetia nu era deloc usor, mai ales daca plecai din capitala regatului roman. Iata cum a decurs atunci un asemenea parcurs. Potrivit relatarii din Jurnal, arhiepiscopul, insotit de secretarul sau Lucius, a mers cu un tren de noapte de la Bucuresti la Galati. Dimineata, cei doi au ajuns cu o trasura de la gara la malul Dunarii. Acolo au angajat o barca pentru traversarea fluviului. Pe un vant puternic si potrivnic, aceasta i-a dus cu greu pe malul opus, in marginea satului Azaclau. Toponimul este cunoscut astfel pana azi, desi dupa 1945 a tot fost "23 August" si, de cativa ani, poarta (din nou, dar tot fara sa-i intrebe nimeni pe sateni) numele ilustrului Bratianu. Localnicii tot "zaclieni" isi zic si la fel ii numesc si vecinii lor din alte sate vecine. Sat de pescari, barcagii, iar uneori, se zice, de braconieri si chiar mai rau.
De la Azaclau s-a tras o personalitate remarcabila si prea putin cunoscuta a culturii romane, George Franga (1902-2000). A pus in opera, inca de prin anii '60 ai secolului XX, cand Teatrul National din Bucuresti inca mai functiona la Majestic (azi, Teatrul Odeon), un muzeu de istorie a teatrului romanesc. Acest muzeu a putut fi vizitat multi ani in cladirea alaturata, acolo unde se afla acum salile dinspre strada Academiei ale restaurantului Majestic. Muzeul a fost mutat, dupa construirea Teatrului National nou, in cladirea acestuia, unde George Franga a continuat sa-i fie custode. Acelasi George Franga a publicat, intre altele, in anii 1979-1982, cateva mici volume privind istoria teatrului in Romania, care trebuie sa stea in lista bibliografica a unei asemenea teme. L-am cunoscut pe la inceputul anilor '60, pe cand se ocupa deja cu patos de muzeul de langa sala Majestic. Un muzeu spectaculos, pe care il randuise cu greu, prin tot felul de achizitii si donatii, si pe care il prezenta cu daruire.
Revenind la drumul arhiepiscopului catre Dinogetia din Azaclau, aflam din Jurnal ca, dupa ce au baut un ceai fierbinte la carciuma din sat, cei doi au angajat destul de scump o caruta care sa-i duca pana la cetatea Bisericuta, cum ii ziceau si ii zic pana azi localnicii. Digul pe care se afla actualmente soseaua ducand spre Garvan era deja ridicat si traversa, ca si pana la desecarile din anii '70 si '80, balti, lacuri si paduri de salcii. Tot ca pana atunci, bratul din fata primului promontoriu al Muntilor Macinului trebuia traversat cu bacul. Aflam din Jurnal ca acolo se afla un pod inalt, care insa fusese distrus de trupele rusesti. Mai departe, odata coborati in dreptul cetatii, a fost nevoie, spre a ajunge la Bisericuta, sa se apeleze la un localnic spre a fi trecuti cu barca pe insula unde se aflau ruinele fortificatiei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
