Asa cum cititorul nostru a putut afla din episoadele anterioare, cneazul Sviatoslav al Kievului a fost chemat de imparatul Bizantului sa il ajute in conflictul sau cu tanarul stat bulgar.
Imparatul de atunci, Nikephor Phokas (963-969), purtase in Rasarit cateva campanii reusite impotriva arabilor. S-a intors atunci in Balcani pentru a rezolva o situatie incomoda. Aceasta se datora unei stari de lucruri pe care nu mai credea necesar sa o tolereze.
Pe scurt, se stie ca Imperiul platea anual Taratului Bulgar un tribut pentru ca acesta sa apere granita de incursiunile de jaf ale ungurilor. Or, cum efectul tributului nu era pe masura, imparatul, mai linistit fiind in urma campaniilor din Orient, s-a intors impotriva taratului. Izvoarele scrise ale vremii spun ca, desi acesta din urma nu indeplinise conditiile tratatului, solii lui s-au prezentat in anul 967 la Constantinopol spre a ridica tributul anual. Se considerau in continuare indreptatiti sa-l primeasca, asa cum fusesera mandatati de tarul Petru. Au fost insa biciuiti si trimisi indarat.
Fara sa fie martor direct la aceste evenimente, cronicarul Gheorghios Kedrenos, cel mai bine informat intre autorii de la care s-au transmis relatari cu privire la cele petrecute, scria cu un secol mai tarziu: "Acesta insa (adica Petru) nu lua in seama cele spuse si se eschiva prin diferite pretexte sa le indeplineasca; deci Nikephor trimise la Sviatoslav, domnul Rusiei, pe Kalokyros, fiul capeteniei din Cherson, pe care il investise cu demnitatea de patriciu (titlu de cel mai inalt rang nobiliar la bizantini, n.a.), pentru ca, prin fagaduieli de multe daruri si onoruri, sa-l convinga sa porneasca la lupta impotriva bulgarilor. Odata convinsi, rusii au atacat Bulgaria in luna august, indictionul al unsprezecelea, in anul al cincilea al domniei lui Nikephor (adica in anul 968, n.t.) si au distrus multe orase si tinuturi ale bulgarilor si, luand cat mai multa prada, s-au inapoiat in tara lor. Iar in anul al saselea al domniei acestuia, au pornit din nou cu armata impotriva Bulgariei si au facut lucruri asemanatoare, ba chiar si mai rele decat cele dinainte" (traducere revazuta dupa vol. III din Fontes, Bucuresti, 1975, n.a.).
Dupa alungarea mai sus-amintita a solilor, au venit represalii armate, care insa n-au durat. Se pare ca imparatul trebuia sa-si adune din nou fortele in Orient. A urmat insa, cum spuneam, interventia solicitata de imparat a lui Sviatoslav, plata ei in aur fiind doar o parte a recompensei pentru interventie.
In urma victoriilor obtinute, cneazul ar fi dorit, asa cum ii scria mamei sale Olga si boierilor sai de la Kiev, sa ramana stapan nu doar la Kiev, ci si in regiunea fostei provincii romane Scythia, de la Dunarea de Jos. Doar atacul pecenegilor asupra Kievului l-a determinat sa revina in graba acasa. S-a intors insa in anul urmator, decis, ca si mai inainte, sa ramana definitiv la Dunare. In acelasi timp, schimbarea de putere de la tronul Bizantului a inlesnit si o schimbare temporara de forte in Balcani si chiar o alianta vremelnica a lui Sviatoslav cu Taratul Bulgar. Cneazul ajunsese in anul 970 chiar sa terorizeze Rasaritul Balcanilor pana la Constantinopol.
Evenimentele au luat insa un alt curs in anul urmator, 971, cand imparatul Ioan Tzimiskes (969-976) a obtinut victorii militare importante. Preslav, capitala de atunci a Taratului Bulgar, aparata de rusi si de bulgari, a fost cucerita, iar tarul Boris a fost facut prizonier. Intre alte informatii privitoare la aceste evenimente, cele datorate martorului indirect care a fost cronicarul Georgios Kedrenos cuprind relatarea detaliata a luptei decisive dintre bizantini si rusii kieveni. Pe scurt, bizantinii au incercuit trupele lui Sviatoslav si pe cele ale aliatilor lor bulgari la Dorostolon sau Dristra. In Antichitate, asezarea se numise Durostorum si era, prin acest toponim de origine celta, un martor evident al trecerii pe aici a galilor cu mult inainte de romani. Acelasi loc era "cetatea Dristorului" in actele de mai tarziu transmise de la Mircea cel Batran, astazi numindu-se Silistra.
Victoria obtinuta acolo de bizantini a dus la alungarea ca si definitiva a lui Sviatoslav de la Dunare. S-a ajuns astfel la situatia politica deja ilustrata de Nicolae Banescu, in cartea sa din 1946, pe care am evocat-o anterior. Bizantul intemeia cu acest prilej in regiune ducatul sau thema Paristrion sau Paradounavon. Printre cele mai clare dovezi de atunci ale stapanirii bizantine la Dunare, descoperirile arheologice de la Dinogetia au continuat sa sprijine cu martori foarte elocventi demonstratia lui Banescu, chiar dupa ce acesta fusese condamnat la tacere. Desigur, el se baza in primul rand pe scrierile cronicarilor bizantini. Adauga la acestea documentatia arheologica, numismatica si sigilografica de pana la acea data. Intre timp, insa, surplusul de informatii din directiile amintite si provenind in primul rand de la Dinogetia a anulat orice indoiala asupra veridicitatii celor deja afirmate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
